Depardieu: “Nimeni nu e nemuritor”

Celebrul actor francez vorbeste, intr-un interviu exclusiv Reader’s Digest, despre viata si cariera sa 
<p>Intarziase deja la intalnire. Am auzit deodata un scrasnet de cauciucuri si… „Buna, Gerard!“. Chelnerii il salutau ca pe un vechi prieten. Ne aflam pe teritoriul lui, in propriul restaurant inaugurat de curand, Le Bien-Decide, de pe strada Cherche-Midi, din arondismentul sase al capitalei franceze. Imediat ce s-a intors spre mine, avand in continuare pe cap casca de motociclist, a umplut parca tot spatiul. Statura sa impunatoare era insa indulcita de blandetea neasteptata a vocii. Acesta este, pe scurt Gerard Depardieu: un om al contrastelor. Intr-o clipa este un leu care detine controlul, pentru ca in momentul urmator sa se transforme intr-un miel – atat in viata reala, cat si pe ecran. Incepe sa-mi povesteasca despre Conrad, personajul care sufera de Alzheimer si pe care il interpreteaza cu atata acuratete in cel mai recent film al lui Bruno Chiche, Je n’ai rien oublie (Small World, in engleza), in care joaca alaturi de romanca Alexandra Maria Lara si care urmeaza sa fie difuzat pe marile ecrane din Franta incepand cu aceasta luna.

RD: In interpretarea acestui rol, cum ati evitat exagerarile?
Gerard Depardieu: Nu imi propun niciodata sa interpretez sau sa joc un rol. Exista o situatie, eu intru in ea si gata. Actorul care „interpreteaza“ Alzheimer-ul se afla pe un drum gresit. Un critic l-a intrebat mai demult pe Mozart: „Cum faceti acest lucru?“, iar marele compozitor a raspuns: „Stai putin, o sa cant inca o data pentru tine“. Asadar, e ceva ce nu poate fi explicat.

RD: Cunoasteti pe cineva care a avut sau are aceasta boala?
G.D.: Da, pe actrita franceza Annie Girardot*, care mi-a fost si colega de platou. Şi pe bunica paterna, Bertha, care, la un moment dat, a reusit sa fuga din spital, fara sa mai gaseasca vreodata drumul spre casa. A murit de foame si de frig, intr-o padure de langa Berry, fiind gasita pe jumatate mancata de sobolani.
 
RD: Povestea ei v-a ajutat la construirea personajului?
G.D.: Nu. M-am gandit mai degraba la chinul sau realmente la panica pe care o simt cei care traiesc langa persoane care nu ii mai recunosc. Bolnavii sau suferinzii insisi se afla intr-un prezent care este surd si orb si totusi, uneori, asa cum se intampla si in filme, retraiesc experiente din primii ani de viata.

RD: Va este teama de moarte?
G.D.: Nu. Nimeni nu este nemuritor, asa ca e mai bine sa te obisnuiesti cu ideea. Eu am facut-o deja. Sunt convins ca vom continua sa traim in gandurile celor din jur. Sigur, altfel se pune problema daca tu vrei sa pleci de pe lumea asta, iar moartea nu mai vrea sa vina odata!

RD: Ce parere aveti despre propriile dumneavoastra amintiri?
G.D.: Pentru mine, amintirile inseamna viata. In acelasi timp, este tot ceea ce pleaca de la noi si lasam in urma, iar eu incerc sa fiu atent la acest lucru. Scriitorul Peter Handke a spus mai demult: „Nu stiu nimic despre mine dinainte. Aventurile de care am avut parte mi se intampla atunci cand imi amintesc de ele“. Nu traiesc in trecut. Ar fi o pierdere de timp. Pe de alta parte, toti oamenii dragi pe care i-am pierdut – cantareata franceza Barbara, regizorul francez Maurice Pialat, actorul francez Jean Carmet sau Guillaume (n.red.: fiul sau cel mare, care a murit in 2008, la varsta de 37 de ani) – continua se traiasca alaturi de mine in fiecare zi, umplandu-mi spiritul.

RD: Odata cu acest film, dar si cu cele pe care le-ati facut recent – si anume Mammuth, Dupa-amieze cu Marguerite si Potiche – exista sentimentul ca viata dumneavoastra profesionala a luat un nou avant.
G.D.: Nu stiu daca asa este. Nu am fost niciodata atent la ce se intampla in cariera mea. Am fost intotdeauna atras de povestile care ne spun ce inseamna sa fii om.

RD: Ati jucat in peste doua sute de filme. Exista vreun rol la care sa visati in continuare?
G.D.: Nu pun mare pret pe roluri! Imi pasa doar de interactiunea cu ceilalti. Şi urasc sa mi se spuna povesti, fiindca prefer sa le traiesc.

RD: Ati avut vreodata sentimentul ca rolurile din filme v-au furat viata?
G.D.: Nu, din contra. La fel ca si teatrul, cinematograful mi-a aratat cum „sa nu invat“. Sunt de parere ca nu exista niciun lucru pe care sa-l putem invata. Totul e chiar aici, in viata. Este vorba despre faptul ca te ajuti pe tine sa te cufunzi in ea si apoi sa reproduci ceea ce ai vazut sau ai experimentat.

Pentru a patra oara, Gerard Depardieu va interpreta rolul lui Obelix in pelicula Asterix si Obelix: God save Britannia, in regia lui Laurent Tirard; Catherine Deneuve este Regina Angliei, iar Fabrice Luchini – Iulius Cezar. Filmul va aparea pe marile ecrane in 2012. </p>

Vote it up
199
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza