De vorbă cu Victor Bucur

Unii ştiu să cânte, alţii să danseze, alţii să interpreteze un rol. Victor Bucur le face pe toate trei. Şi le face bine.
 

Inaugurarea noului Teatru de Operetă şi Musical „Ion Dacian“ – după ce, timp de aproape trei ani, Opereta nu a avut sediu – e un prilej de bucurie. Primăvara asta va fi romantică. Vom merge să vedem Romeo şi Julieta, Silvia, Liliacul şi Fantoma de la Operă. Iar din aprilie va reveni pe scenă Rebecca. Ce au în comun aceste spectacole? Prezenţa plină de farmec a talentatului actor de musical Victor Bucur.

 

Reader's Digest: De curând, în București a fost inaugurat noul sediu al Teatrului de Operetă și Musical ,,Ion Dacian”, după ce, timp de aproape trei ani, Opereta nu a avut sediu. A fost o investiție necesară? Există public pentru operetă în România?

Victor Bucur: A fost o investiție mai mult decât necesară, în felul acesta s-a reparat o mare nedreptate care s-a petrecut în anul 1986, când superbul sediu al Operetei din Splaiul Unirii a fost demolat. De atunci, Opereta a funcționat în spații mai mult sau mai puțin potrivite pentru acest gen de spectacole. Acum, în sfârșit, Opereta are un sediu modern, construit special pentru a răspunde cerințelor specifice spectacolelor de operetă și musical, cu fosă pentru orchestră, scenă cu două turnante, sală de balet și săli de repetiții etc.

Este greu să faci un profil al spectatorilor Teatrului de Operetă și Musical ,,Ion Dacian”. Ei pot fi melomani împătimiți, care vin să asculte muzică de calitate, sau iubitori de teatru, care vin atrași de poveștile speciale care se spun pe scena acestui teatru, sau tineri, care vin pentru prima dată la teatru, pentru a vedea live vedete pe care le admiră pe micile ecrane. Astfel, se întâmplă ca în sală, alături de un cuplu de pensionari să poți vedea și un cuplu de tineri îndrăgostiți care au venit să vadă povestea de dragoste a lui Romeo și a Julietei sau să descopere secretul ,,Fantomei de la Operă”.

Peste tot în lume spectacolele de teatru muzical au mare succes la public, iar Bucurestiul nu face excepție de la această regulă. În luna ianuarie, de exemplu, s-au pus în vânzare bilete pentru spectacolul ,,Fantoma de la Opera”, premiera care a inaugurat noua sală de spectacole a Teatrului de Operetă și Musical ,,Ion Dacian”, și în numai trei ore s-au epuizat biletele pentru primele patru reprezentații. Da, există public pentru Teatrul de Operetă și Musical.

 

Presupunând că nu am fost niciodată la operetă sau musical: cum m-ai convinge să o fac?

Spectacolele de operetă au un şarm aparte. Acţiunea se întâmplă, de obicei, în locuri cochete din înalta societate a sfârşitului de secol XIX, readucând astfel parfumul acelei epoci, în acordurile muzicii clasice. Musicalurile vin cu un aer de modernism, fiind compoziţii contemporane, cu subiecte actuale. Decorurile se schimbă uneori foarte rapid, cu ajutorul turnantelor, astfel că, în numai câteva secunde, acţiunea se mută, de exemplu, de pe acoperişul faimoasei Opere Garnier din Paris, în grota ascunsă a Fantomei.

 

Ce este, de fapt, un musical?

Primul cuvânt prin care pot caracteriza un astfel de spectacol este “performanța”. Musicalurile sunt spectacole complexe, atât din punct de vedere al artiștilor implicați în spectacol – care trebuie să danseze, să cânte și în același timp să fie și credibili în ceea ce fac –, dar și din punct de vedere al manevrelor tehnice care se întâmplă în spatele interpreților. Acest tip de spectacol are un limbaj aparte, momentele intense ale acțiunii sunt spuse spectatorilor pe ritmul muzicii, acesta fiind și farmecul musicalului. Muzica însoțește și îmbogățește mesajul transmis. De exemplu, momentul în care Mercuțio, rănit fiind, își ia rămas bun de la prietenii lui știind că va muri, este atât de intens încât publicul rămâne cu respirația tăiată.

 

Apari pe scenă în majoritatea musicalurilor montate în România, dar te-am văzut şi pe scenă la Ţăndărică. Ce spectatori sunt mai aproape de sufletul tău: copiii sau adulţii?

Mie îmi face plăcere să fiu pe scenă, indiferent care este publicul meu. Copiii te obligă să îţi păstrezi o stare ludică. Dar sunt, totodată, un public dificil şi exigent. Dacă nu ai toate motoarele pornite la maximum şi nu eşti acolo, prezent şi viu, pentru ei, te vor taxa imediat şi îşi vor pierde interesul. Spre deosebire de adulţi, care, din politeţe, păstrează liniştea şi la final te aplaudă chiar în picioare, lucru cu care nu sunt în totalitate de acord, dar asta e o altă discuţie.

 

Unii artiști știu să cânte, alții să danseze, alții au talent actoricesc. Tu le faci pe toate. Se învață asta la vreo școală?

În străinătate da, din păcate, în momentul de față, în România nu. Bineînțeles că în cadrul facultăților de teatru de la noi există și ore de canto și dans, dar nu sunt suficiente. În România nu există o școală dedicată teatrului muzical, gen care necesită tehnici specifice, atât de canto, cât și de dans. Așa că fiecaruia dintre noi nu ne rămâne decât să ne perfecționăm cum putem. Eu abia după ce am terminat studiile în cadrul Facultății de Teatru am început să studiez intens canto, practic după ce am avut primul rol principal într-un musical. Am avut și o motivație puternică. La puțin timp după premiera spectacolului “Rocky Horror Show”, în regia lui Alexander Hausvater, din anul 2008, din cauza lipsei unei bune tehnici vocale am ajuns chiar să stau în spital fără să scot un sunet timp de șapte zile. Mi-am dat seama atunci că numai vocea nativă nu este suficientă și că, fără o tehnică bună, nu pot crește, așa că am început să studiez cu diferiți profesori și maestri de canto, lucru pe care de altfel îl fac și acum.

 

De la cine ai moştenit talentul?

Tatăl meu a făcut parte în tinereţe dintr-un ansamblu de dansuri populare, iar recent am descoperit că mama are o voce foarte frumoasă. Nu am ştiut până când am auzit-o fredonând un cântec de leagăn nepoţelei mele. Probabil că vocea ei caldă, care mă adormea când eram prunc, mi-a deschis pofta pentru muzică. Cred că talentul l-am moștenit de la părinți și mai cred că am avut norocul să duc mai departe ceea ce ei mi-au oferit cu generozitate și iubire, să pot dezvolta aceste daruri și să fac din asta o profesie pe care o iubesc.

 

Ce roluri jucai în copilărie? Și: când ai luat decizia de a deveni actor?

Primul rol, din câte îmi amintesc, a fost la sfârșitul clasei a V-a, când am jucat în fața întregii școli o scenetă despre un băiețel care își lua angajamente pe care nu le ducea la bun sfârșit și care îl apăsau din ce în ce mai tare. Deși eram numai un copil și nu știam nimic despre teatru, îmi amintesc că am tratat acel moment cu foarte mare responsabilitate, ca un adevărat actor profesionist. Mi-am făcut rost de recuzită și am repetat ore întregi. Uneori chiar mă foloseam de acest pretext ca să lipsesc de la ore, îmi plăcea mai mult să repet sceneta decât să fiu la ora de matematică. Apoi, în liceu, tot din dorința de a face ceva mai mult decât activitățile clasice de la școală, m-am înscris în trupa de teatru, pentru a juca la o serbare de Crăciun. Acolo am dat peste un om deosebit, care mi-a schimbat viața. Profesoara Anișoara Bratu se ocupa de acea serbare și a văzut ceva mai mult în mine. Serbare după serbare și spectacol după spectacol, făceam totul cu o lejeritate care mie nu mi se părea ieșită din comun, însă dumneaei a considerat că am talent și m-a încurajat să merg mai departe. Așa am ajuns ca în clasa a X-a să merg la o audiție la Teatrul ,,Maria Filotti” din Brăila și să intru într-un spectacol realizat de regretatul Bujor Macrin, în care jucau adolescenți și actori profesioniști. Atunci m-am îndrăgostit iremediabil de lumea teatrului și am decis că acesta trebuie să fie drumul meu.

 

Se vorbeşte mereu despre salariile mizere pe care le primesc artiştii în ţara noastră. Ai fi preferat să lucrezi pe alte meleaguri?

Este o meserie pe cât de frumoasă, pe atât de grea şi, din păcate, nu este remunerată pe măsură. Actorii sunt nevoiţi să alerge de la un job la altul, şi goana asta pentru supravieţuire devine obositoare. Eu îi mulţumesc lui Dumnezeu că am reuşit să supravieţuiesc, să trăiesc din această meserie. În timpul celei de a doua facultăţi, doamna Sanda Manu ne-a spus o parabolă. Pilda era că secretul succesului în viaţă este să faci acel lucru la care eşti tu cel mai bun, fie că e acela de a fi pantofar, brutar sau actor. De câţiva ani profesez ca actor liber profesionist şi pot să spun că sunt fericit cu viaţa pe care o am. Visam uneori să pot juca pe Broadway, dar acum e un moment foarte bun în România de a dezvolta acest domeniu al musicalului şi mă bucur să fiu unul dintre pionierii acestui gen pe piaţa culturală de aici.

 

Dacă, de 8 Martie, ai decide să o inviţi pe o doamnă dragă sufletului tău la un spectacol, care ar fi acela?

Pe 8 Martie chiar am jucat, la Timişoara, în spectacolul Maria de Buenos Aires. Nu a fost ales întâmplător - este un spectacol despre căutarea iubirii, despre salvarea prin iubire. Cred că e cel mai potrivit spectacol la care aş putea să invit pe cineva de 8 Martie. 

 

În perioada imediat următoare, te putem admira pe scenele din București în “Romeo și Julieta”, în “Silvia”, în “Liliacul”, și, poate, în “Fantoma de la Operă”, sau în “Toc Toc” la Grand Cinema Baneasa, dar și la Timișoara, în “Anna Karenina”, “Frumoasa și Bestia” și în “Maria de Buenos Aires”. Din aprilie, vei reveni pe scenă în “Rebecca”. Care este rolul tău de suflet, dintre toate acestea? De ce?

Nu știu dacă aș putea spune că am un anume rol de suflet, pentru că în fiecare rol pe care îl fac îmi pun tot sufletul și toată dăruirea. Dacă ar fi altfel, cred că m-aș irosi. Sigur că pe unele personaje le descopăr mai ușor, pe altele mai greu, dar pentru fiecare spectacol munca și concentrarea sunt la fel. Ca să răspund totuși la întrebare, pot spune ca rolul ,,Fantomei” din “Fantoma de la Operă” este unul dintre rolurile care ma mișcă și mă emotionează profund. Drama acestui geniu care încearcă să se salveze prin muzică și prin iubire, lupta cu lumea care toată viața l-a hăituit și l-a privit ca pe un monstru, dar și lupta cu el însuși, instinctul său criminal fiind la fel de puternic precum sentimentul de iubire, ei bine, toate acestea fac din acest personaj un erou care îmi este foarte drag. Din punct de vedere vocal, este de asemenea cel mai complex rol pe care l-am studiat până acum.

 

După ce ai interpretat nouă roluri în musicaluri și operete, ți se întâmplă să fii recunoscut pe stradă? Să ți se ceară un autograf?

Mi s-a întâmplat să fiu oprit după spectacol la ieșirea din teatru pentru a mi se strange mâna sau chiar pentru a mi se solicita câte un autograf pe caietul program. E ciudat ca cineva să fie atât de impresionat de ceea ce am făcut pe scenă încât să îmi ceară un autograf, dar recunosc că este și plăcut. Încurajările de orice fel ne ajută să mergem mai departe și să luptăm și atunci când ne este mai greu. Teatrul de Operetă și Musical ,,Ion Dacian“ a avut chiar o inițiativă lăudabilă de a apropia și mai mult publicul de artiștii instituției prin organizarea unor sesiuni de autografe după terminarea spectacolelor și am rămas atunci plăcut impresionat să văd numărul mare de spectatori care rămâneau în foaier, chiar dacă era mereu trecut de ora 22:00, oamenii dorind să ne cunoască, să ne felicite și să mai aplaude încă o dată. 

 

Dacă mâine ai putea alege un musical în care să joci: care ar fi acela și ce rol ai interpreta tu?

Până acum am avut fericirea și privilegiul să fac parte din distribuțiile unora dintre cele mai frumoase musicaluri, de la “Fantoma de la Operă”, de Andrew Lloyd Webber, care este o adevărată capodoperă, până la “Frumoasa și Bestia”, un musical Disney în care îmi face o imensă plăcere să joc, deoarece mă umple de bucurie.

Dacă aș putea alege un viitor titlu acesta ar fi “Jekyll and Hyde”, de Frank Wildorn, și l-aș juca pe Dr. Jekyll, un savant care, din dorința de a salva oamenii bolnavi de la suferință, testează pe el însuși o substanță care îl face să elibereze partea sa întunecată. Este un musical cu un dramatism aparte și sper fie montat și la noi.  

 

În viaţa personală, eşti la fel de fermecător şi de romantic ca pe scenă?

Sunt fermecător? Nu ştiu. Sunt o fire mai degrabă retrasă, îmi place să petrec mult timp cu mine, fie că stau în micuţa mea grădină şi mă bucur de o carte sau că mă plimb cu bicicleta prin parc. Cred că sunt şi puţin romantic, încă îmi plac felicitările scrise de mână sau serile petrecute în doi, plimbările pe malul mării şi poezia, sub orice formă. O poezie mi se poate părea o gărgăriță care mi se așază pe umăr sau râsul voios al unui copil.

 

Care este diferența între Victor, artistul de pe scenă, și Victor, omul din spatele cortinei?

A fi actor, cred eu, este un stil de viață, este un mod de a trăi și a exista. Nu cred că pot vorbi despre Victor cel de pe scena și Victor din viața de zi cu zi. Sunt eu pur și simplu, cu bune și rele, desigur. Încerc să fiu un om bun, cinstit cu mine și cu cei din jur, cred că sunt atent și generos, atât pe scenă cât și în viață. Cred că diferența este că, în timp ce în spatele cortinei nu pun preț pe ce se spune sau ce se crede despre Victor omul, pe scenă îmi doresc să fiu întotdeauna bine și fără cusur și muncesc pentru asta. 

Vote it up
200
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza