De vorbă cu Carey Mulligan

Vedeta filmului Suffragette ne vorbeşte despre femeia altor timpuri
 

Carey Mulligan vorbește despre rolul ei din Suffragette („Sufrageta“), care a inaugurat Festivalul de Film din Londra, în octombrie anul trecut. Este primul film care aduce povestea sufragetelor britanice pe marile ecrane şi este atât de captivant încât te întrebi de ce studiourile au trecut-o cu vederea atâta timp.

„Filmul prezintă lumea anului 1912, pentru a vorbi despre perioada în care trăim acum.“

„Nu e o scăpare. Cred că avem o industrie a filmului sexistă, iar majoritatea poveştilor despre femei ră­mân nespuse“, spune Mulligan.

Actriţa câştigat premiul BAFTA, a fost nominalizată la Oscar pentru rolul ei din O lecţie de viaţă şi a devenit ambasadoare a organizaţiei de caritate War Child, înainte de a împlini 30 de ani. Este o prezenţă zâmbitoare şi firească, îmbrăcată într-o rochie lungă cu imprimeu floral.

În Suffragette, joacă rolul spălăto­resei Maud, un personaj fictiv, dar foarte reprezentativ pentru femeile acelor vremuri.

„Ce e frumos la Maud este că, la începutul poveştii, nu este implicată deloc în susţinerea cauzei“, explică Mulligan. „Face parte dintr-o familie din clasa muncitoare, din epoca vic­toriană. Nu o interesează mişcarea sufragetelor. Dar apoi le întâlneşte pe aceste femei, care o inspiră să îşi găsească propria individualitate.“

Unii spectactori nu se aşteptau ca filmul să îi şocheze. Într-una dintre primele scene, un grup de femei, care se adunaseră în faţa parlamentului, revoltate că legea care le-ar fi dat drept de vot fusese respinsă, este atacat cu brutalitate de poliţişti înarmaţi cu bastoane. A făcut şi ea astfel de descoperiri neaşteptate în timp ce îşi pregătea rolul?

„Da, multe lucruri m-au surprins“, răspunde ea. „De exemplu, ştiam că femeile făceau greva foamei în închisoare, dar am fost şocată să citesc despre cum erau hrănite forţat. Şi nu ştiam că o altă formă de protest era distrugerea proprietăţii. Imaginează-ţi cum ar fi să intri azi într-un muzeu de artă şi să sfâşii tablourile cu cuţitul!“

Asta înseamnă că mişcarea feministă a fost trecută cu vederea de manualele de istorie din şcolile britanice?

„Îmi amintesc o pagină de manual dedicată mişcărilor sociale din epoca victoriană, dar nu le-am studiat. Nu pot să spun că atunci sim- ţeam vreo mândrie referitoare la dreptul la vot.“

Dacă te gândeşti la rolurile extrem de apreciate ale lui Carey Mulligan, e uşor să uiţi cum afectează sexismul cariera actriţelor. Însă nu i-a fost uşor să ajungă aici.

„Înainte de a juca în Departe de lumea dezlănţuită, nu mai lucrasem de 18 luni“, dezvăluie ea. „Fie joci roluri care nu te atrag foarte mult, fie aştepţi. Am lucrat suficient de mult la începutul carierei pentru a-mi permite să aştept. Nu toată lumea are acest avantaj.“

Când discutăm despre problemele cu care se confruntă actriţele, menţionăm în treacăt testul Bechdel: numeşte un film cu cel pu- ţin două personaje feminine, care au nume şi vorbesc între ele despre altceva în afară de un bărbat. Suffragette trece testul rapid.

Actriţa subliniază un alt mod în care filmul este relevant pentru vremurile noastre – prin personajul inspectorului Steed, care urmă­reşte de la început sufragetele, fotografiindu-le pe ascuns şi întocmindu-le dosare. „Poliţia a folosit pentru prima dată acest gen de suprave-ghere împotriva femeilor“, spune ea.

Imaginile teribile care surprind momentul în care sufrageta Emily Davison a fost călcată de calul regelui, la cursa Epsom din 1913, au fost prima înregistrare de acest fel care a făcut înconjurul lumii. Imaginile de la înmormântarea ei – cu care se încheie filmul – au avut un impact uriaş.

Carey Mulligan crede că filmul „prezintă lumea anului 1912, pentru a vorbi despre perioada în care trăim acum. N-am avut impresia că filmăm un documentar despre vremuri de mult apuse. E vorba despre cum stau lucrurile în prezent.“

Actriţa ştie că rolul din Suffragette esta una dintre cele mai mari reali­zări ale carierei sale. La zece ani de la debut, steaua ei străluceşte mai puternic ca oricând.

 

Vote it up
117
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza