De ce e bine sa fim si tristi

Psihologul australian Hugh Mackay spune ca nu poti sa fii complet ca om daca nu esti capabil sa gestionezi si problemele dificile 
 
<p>Se pare ca ne este din ce in ce mai teama de momentele de tristete. Se pune asa de mult accent pe fericire, gandire pozitiva si incredere in sine invincibila, incat suntem in pericol de a uita ca o parte importanta a ceea ce inseamna sa fii o persoana completa presupune sa inveti cum sa gestionezi si problemele dificile.

Evident ca emotiile „pozitive“ sunt placute si usor de coordonat, dar e cat se poate de normal ca uneori sa fii cuprins de valuri de ingrijorare sau tristete si chiar de sentimente de disperare, neincredere sau dezamagire.
Toate aceste emotii pot sa ne invete cate ceva despre noi insine, iar fara ele nu am sti niciodata ce este fericirea.

Totul depinde insa de ceea ce intelegem prin „fericire“. Asa ca hai s-o luam de la inceput. Filozoful grec Aristotel sustinea ca viata ideala este cea de eudaimonia, un cuvant tradus, de regula, prin fericire. Dar Aristotel nu se referea la o viata de placeri senzoriale si nici nu incuraja o viata desprinsa de realitate prin iluzia ca lucrurile sunt (sau ar trebui sa fie) mai bune decat in realitate.

Ideea sa de fericire se apropie mai mult de cuvantul nostru atotcuprindere decat de sentimentul, deseori bazat pe placere, pe care noi il numim fericire. Pentru Aristotel, eudaimonia insemna a trai in concordanta cu ratiunea, a ne implini sensul de devenire, a ne indeplini atributiunile civice, a trai  virtuos, a fi implicat total in lumea inconjuratoare si, in special, a experimenta bogatia iubirii si prieteniei umane.

„Bogatia iubirii si prieteniei umane?“ Fiecare stie ca viata nu e roz. Relatiile personale ne pot aduce cele mai mari satisfactii si pot contribui enorm la sentimentul nostru de multumire, dar ele sunt, in esenta, dezordonate, imprevizibile si reprezinta adesea sursa noastra cea mai mare de dezamagire, ingrijorare si tristete.

Si acesta este chiar motivul pentru care ele au atat de multe sa ne invete. Cand suntem respinsi sau ne simtim mizerabil, putem avea sentimentul ca viata este dura, neplacuta sau nedreapta. Asa ca, in astfel de momente, am putea considera fericirea ca pe un scop adecvat al vietilor noastre sau, poate, ca pe o stare „naturala“ in care sa te afli. Dar asta ar insemna sa ignoram un adevar important al experientei de a fi om: tristetea e o emotie la fel de autentica precum fericirea. Momentele de exaltare sau bucurie si chiar sentimentul mai adanc de multumire interioara, care ne invaluie uneori, au sens doar pentru ca reprezinta un contrast fata de trairile noastre atunci cand simtim dezamagire, suferinta sau tristete. Dar si fata de acele momente in care suntem prinsi in capcana de rutina si plictis.

Cand aud parinti spunand: „Vreau pentru copiii mei fericire“ sunt intotdeauna tentat sa intreb: „Asta-i tot ce le doresti? Chiar iti doresti ca ei sa fie astfel privati emotional? Nu-ti doresti ca ei sa invete cum sa faca fata dezamagirii, esecului sau chiar nedreptatii?“

Atunci cand oamenii trec printr-o schimbare brusca si dramatica – divort, pierderea serviciului sau scaderea salariului sau boala grava –, nivelul lor de anxietate creste, iar starea lor se manifesta prin momente de stres, tristete si, uneori, chiar panica. Daca schimbarile au loc la nivelul intregii societati, avem aceleasi reactii la scara larga: o mica epidemie de anxietate si un sentiment general de insecuritate. Analizand evenimentele care au remodelat societatea occidentala, nu e de mirare ca suntem putin derutati.

Am reinventat institutia casatoriei (si am abandonat-o in masa). Am transformat natura vietii de familie. Am dus rata natalitatii la nivelul cel mai scazut din toate timpurile. Am distrus gospodariile. Am simtit trepidatiile unei crize economice internationale. Am adancit prapastia dintre bogatie si saracie si am rescris statisticile pietei muncii. Am fost luati pe sus de revolutia tehnologica informationala si de comunicatii, care a transformat modul in care traim si muncim si a redefinit notiunile de intimitate si identitate. Asa cum prezicea Alvin Toffler acum 40 de ani, toate aceste disfunctionalitati aparute in modul nostru de viata au facut nu numai sa ne creasca nivelul de anxietate (si sa incurajeze consumul de tranchilizante), dar ne-au indus, de asemenea, un sentiment suparator de slabiciune si pierdere a controlului. Exista pericolul real de a face ca lucrurile sa fie si mai rele daca punem prea mult accent pe gandirea pozitiva si nu indeajuns pe procesul de a trai curajos, placut si chiar nobil, infruntand toate aceste schimbari.

Ma tem ca fericirea insasi poate capata un nou inteles, drept raspuns la nevoia noastra de control. Suntem in pericol de a trata fericirea ca pe un simptom sau un semn ca detii controlul, ceea ce inseamna ca, prin contrast, tristetea ar fi un indiciu ca nu detii controlul, ca si cand ai putea alege sa fii fericit sau trist.

A gandi pozitiv e mai bine decat a gandi negativ. Dar a gandi realist e mult mai de apreciat. Pentru ca a fi realist inseamna a admite ca bogatia vietii se afla undeva in spatiul intermediar dintre lumina si umbra.
„Fii vesel“, ne spunem unul altuia.Dar de ce am incerca sa inducem o stare emotionala de bucurie unei persoane care traverseaza momente mai intunecate ale vietii sau care sufera o pierdere sau o dezamagire? >n aceasta privinta sunt de acord cu Marcel Proust, care a spus: „Ne vindecam de o suferinta doar daca o traim pana la capat“.

Cei mai multi oameni cred ca dezvoltarea lor personala a fost in special rezultatul durerii si al suferintei, si nu al placerii. Asa ca, atunci cand suntem tristi, e o greseala sa incercam sa grabim acest proces. Fericirea ne face, de regula, vizite scurte. Dar emotiile adanci au nevoie de timp pentru a ne modela.

Cine este Hugh Mackay?
Hugh Mackay este unul dintre cei mai cunoscuti psihologi si sociologi australieni. Ultima sa carte, intitulata Ce ne face sa vibram? Zece dorinte care ne conduc, poate fi comandata de pe amazon.com </p>

Vote it up
259
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza