Daniela Nane cauta copii-actori

Daniela invita copiii sa participe la cursurile de actorie pe care le tine la Studio Amena 
 
<p>Daniela Nane a decis, de curand, sa se faca profesor pentru toti adultii si copiii interesati de o alternativa creativa si ludica de a petrece timpul liber si totodata de a evada din cotidian in cadrul unui workshop de actorie. „M-am hotarat sa fac aceste cursuri pentru ca mi se pare ca majoritatea copiilor de azi petrece prea mult timp in fata computerului sau a televizorului, pierzand timp pretios pentru dezvoltarea lor. Ma gandeam de mult la cursuri care sa le stimuleze copiilor capacitatea de  comunicare si de interactiune cu cei de varsta lor, prin activitati creative care sa le largeasca orizontul cunoasterii si care sa-i distreze”, a declarat Daniela.
Desi initial totul a pornit de la ideea de a oferi copiilor un curs antrenant si util care sa le stimuleze si sa le dezvolte imaginatia, creativitatea si personalitatea, actrita a venit cu o propunere si pentru adultii dornici de o escapada din rutina de zi cu zi.
„Apoi mi s-a spus ca sunt si adulti care si-ar dori sa petreaca timp liber intr-un mod care sa-i apropie de arta teatrala, asa incat am ales cateva lucruri care sa le foloseasca in viata profesionala si, in acelasi timp, care sa le aduca buna dispozitie si bucurie.“


Actrita spune ca a elaborat un sistem de lucru care le dezvolta copiilor forta gandirii, aptitudinea de a vedea si ceea ce e in spatele evidentei, sa le sustina formarea unor inteligente libere si active. “Sistemul ii stimuleaza sa fie creativi, inventivi, sa caute raspunsuri, sa gaseasca solutii, sa afle, sa aiba viziune, cu totul altceva decat ceea ce fac de cele mai multe ori la scoala, unde li se cere doar sa redea mecanic informatii care, de multe ori, sunt departe de sfera lor de interes. Imi propun sa-i incurajez pe copii sa aiba intotdeauna incredere ca pot avea succes, sa-i indemn sa-si concentreze eforturile pentru a se dezvolta cat mai mult, pentru ca toti sunt copii minunati, cu un potential fantastic, care trebuie descoperit si antrenat”, mai spune actrita.
Actrita a Teatrului Bulandra inca din 1995, Daniela Nane are o bogata experienta in lucrul cu copiii, datorita orelor de actorie predate la Scoala Genesis dar si datorita implicarii in proiectele „World Vision”, „Sheherazade”, „Telefonul Copilului” sau „Unicef”.


Detalii cu privire la programa, taxele de inscriere si orarul celor doua tipuri de workshop gasiti pe site-ul www.danielanane.ro.</p>
Vote it up
136
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza