Dal cu conopida si morcovi

Este un fel indian de baza. In mod traditional, arata ca un sos. Adaugam legume si il transformam intr-o mancare consistenta
 
 
Timp de preparare: 15 minute
Timp de gatit: circa 45 de minute
Portii 4
<p>Ingrediente

2 linguri ulei de floarea-soarelui
1 ceapa tocata
1 catel mare de usturoi tocat marunt
30 g radacina proaspata de ghimbir tocata marunt
200 g linte galbena
550 ml bulion de legume
100 g morcovi taiati fasiute subtiri
170 g conopida taiata bucatele
3 linguri frunze proaspete de coriandru
1 lingura suc de lamaie
sare si piper

Preparare

Se incinge uleiul intr-o cratita, la foc moderat, si se adauga ceapa si usturoiul; se calesc, amestecand ocazional, circa 5 minute, pana ce incep sa se moaie. Se adauga ghimbirul si se caleste inca 3 minute.
Se adauga lintea si se amesteca bine. Se toarna bulionul in cratita, se acopera si se da in clocot. Se micsoreaza flacara si se fierbe totul incet, timp de 15 minute.
Se adauga morcovii si conopida. Se acopera iar cratita si se fierbe totul incet, 12–15 minute, pana ce lintea este frageda, iar legumele sunt facute.
Se asezoneaza cu sare si piper, dupa gust. Se adauga coriandrul si sucul de lamaie si se serveste imediat.

Alta idee
• Ca sa preparati un dal condimentat din mazare sparta, sotati ceapa, usturoiul si ghimbirul in ulei, ca in reteta principala, adaugand impreuna cu ghimbirul 1 lingura curry (iute sau mediu, dupa preferinta) si
1 ardei iute rosu, mic, curatat de seminte si tocat marunt. Adaugati 200 g mazare galbena sparta si 200 g cartofi noi, curatati de coaja si taiati cubulete. Amestecati, apoi turnati 750 ml bulion de legume si dati totul in clocot. Acoperiti cratita si fierbeti 40–45 de minute, sau pana ce lintea este frageda. Chiar inainte de a servi mancarea, amestecati in ea 2 rosii tocate foarte marunt si 3 linguri iaurt, iar apoi asezonati dupa gust.

Avantaje
• Spre deosebire de alte legume, care sunt mai hranitoare consumate crude, valoarea nutritiva a cartofilor creste daca sunt gatiti.
• Conopida este un membru al familiei brassica a legumelor crucifere. Contine cantitati importante de vitamina C si fibre, si mai contine de asemenea si compusi sulfurosi, despre care se crede ca sunt anticancerigeni.</p>

Vote it up
117
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza