Cum te poți îndrăgosti

Doi amici recreează (şi demonstrează) un experiment vechi de 20 de ani.
 

Cu mai bine de 20 de ani în urmă, psihologul Arthur Aron a reuşit să facă astfel încât doi străini să se îndrăgostească în laboratorul lui. Acum două veri, am aplicat tehnica lui pe propria-mi piele şi aşa am ajuns pe un pod, în miez de noapte, privind fix în ochii unui bărbat timp de patru minute.

Lăsaţi-mă să vă explic. Ceva mai devreme în seara aceea, eu şi bărba-tul respectiv am ieşit pentru prima oară în oraş doar noi doi. Era o cu-noştinţă de la universitate cu care mă întâlneam ocazional la sală şi m-am gândit „Ce-ar fi dacă?“. Ne savuram prima bere când conversaţia a luat o turnură neaşteptată şi el a spus:

– Bănuiesc că, dacă există câteva puncte comune, te poţi îndrăgosti de oricine. Dacă-i aşa, cum alegi pe cineva anume?

– De fapt, psihologii au mai încercat să-i facă pe oameni să se îndrăgostească, am răspuns, amintindu-mi de studiul doctorului Aron.

I-am povestit prietenului meu în ce consta experimentul. Un bărbat şi o femeie intră în laborator pe uşi separate. Stau faţă în faţă şi încep să-şi pună o serie de întrebări tot mai intime. Apoi se privesc fix în ochi exact patru minute. Şase luni mai târziu, cei doi se căsătoresc.

– Hai să încercăm, a zis el.

Daţi-mi voie să precizez, mai întâi, că ne aflam într-un bar, nu într-un laborator. În al doilea rând, nu eram doi străini. Mai mult decât atât, acum îmi dau seama că nimeni nu sugerează şi nici nu acceptă să participe la un experiment ce are ca scop producerea iubirii romantice, dacă nu este deja deschis la acest lucru.

Am căutat pe internet întrebările doctorului Aron – erau 36. Am petrecut următoarele două ore pasându-ne iPhone-ul meu peste masă, adresându-ne alternativ întrebările respective. La început erau inofensive: „Ţi-ar plăcea să fii celebru/celebră?“ şi „Când ai cântat ultima oară doar pentru tine? Dar pentru alţii?“. Dar curând au devenit personale.

Ca răspuns la cerinţa „Numeşte trei lucruri pe care se pare că tu şi partenerul tău le aveţi în comun“, el s-a uitat la mine şi a spus: „Cred că ambii suntem interesaţi de celălalt.“

Am râs forţat şi am înghiţit cu noduri berea, în timp ce el a mai enumerat alte două asemănări, pe care le-am uitat imediat. Ne-am împărtăşit reciproc când am plâns ultima oară şi ce am dori să aflăm dacă am putea pune o singură întrebare unei ghicitoare. Ne-am destăinuit ce tip de relaţie aveam cu mamele noastre. Mi-a plăcut că am putut afla mai multe despre mine însămi prin răspunsurile mele, dar şi mai mult mi-a plăcut să aflu detalii din viaţa lui.

Cu toţii avem poveşti despre noi înşine pe care le servim străinilor şi cunoştinţelor, dar întrebările doctorului Aron te împiedică să te bazezi pe poveştile respective. Momentele cel mai puţin confortabile mi s-au părut nu cele în care trebuia să fac destăinuiri despre mine, ci când trebuia să dau glas părerilor despre partenerul meu.

Am terminat la miezul nopţii. A durat mult mai mult decât cele 90 de minute ale experimentului original.

– N-a fost prea rău, am spus. Cu siguranţă mai puţin inconfortabil decât partea în care ne vom privi în ochi.

El a ezitat şi a întrebat:

– Crezi că ar trebui să facem asta?

– Aici? Ar fi prea public.

– Am putea sta pe un pod, a zis el, întorcându-se spre fereastră.

Noaptea era caldă. Am mers în cel mai înalt punct al podului şi ne-am postat faţă în faţă. Am bâjbâit după telefon şi am fixat cronometrul.

– OK, am spus.

– OK, a spus şi el, zâmbind.

Am schiat pe pârtii abrupte şi am stat atârnată de un colţ de stâncă, dar să mă uit fix în ochii cuiva patru minute, într-o tăcere deplină, a fost una dintre cele mai incitante şi terifiante experienţe din viaţa mea. Am petrecut două minute încercând doar să respir normal.

Ştiu că ochii sunt oglinda sufletului. Esenţa momentului nu a fost că eu priveam fix în ochii cuiva, ci că priveam pe cineva care, la rândul lui, se uita la mine. Odată ce spaima s-a diminuat, am ajuns într-un punct neaşteptat.

M-am simţit curajoasă, într-o stare de uimire, ca atunci când conştientizezi brusc anumite lucruri. O parte din acea stare îmi era dată de propria vulnerabilitate, o altă parte era mirarea stranie pe care o ai când repeţi iar şi iar acelaşi cuvânt, până când îşi pierde înţelesul.

La fel şi cu ochii. Sentimentul asociat cu privitul în ochi a dispărut, iar eu am fost izbită de uimitoarea lui realitate biologică: natura sferică a globului ocular, musculatura vizibilă a irisului, suprafaţa fină şi umedă a corneei. Când a bâzâit cronometrul, am fost surprinsă. Şi m-am simţit un pic uşurată.

Cei mai mulţi dintre noi ne gândim la dragoste ca la ceva care ni se întâmplă pur şi simplu. Dar acest studiu presupune că dragostea este o acţi-une, că ceea ce contează pentru partenerul meu contează şi pentru mine, fiindcă avem cel puţin trei lucruri în comun, avem relaţii apropiate cu mamele noastre şi mă lasă să-l privesc.

Este adevărat că nu poţi alege cine să te iubească şi că nu poţi produce sentimente romantice bazându-te doar pe senzaţia de confort, pe înţelegerea reciprocă. Ştiinţa ne spune că feromonii şi hormonii fac o mare parte din treabă. Dar, în ciuda acestui lucru, am început să cred că dragostea este ceva mai maleabil decât suntem obişnuiţi să credem. Experimentul lui Arthur Aron mi-a arătat că este posibil – simplu, chiar – să generezi încredere şi intimitate, sentimente de care dragostea are nevoie pentru a înflori.

Vă întrebaţi probabil dacă ne-am îndrăgostit. Răspunsul este afirmativ. Deşi este greu să atribuim toate meritele experimentului, acesta ne-a des­chis drumul spre o relaţie pe care o simţim dorită, planificată. Am petrecut săptămâni întregi în spaţiul intim creat în acea seară, aşteptând să vedem cum va evolua.

Dragostea noastră nu a apărut din întâmplare. Suntem îndrăgostiţi pentru că amândoi am ales asta. 

Patru întrebări intime

Într-un experiment realizat la Universitatea Stony Brook – , din cadrul Universităţii de Stat din New York, Arthur Aron a explorat posibilitatea ca o relaţie intimă între doi străini să fie accelerată dacă îşi adresează 36 de întrebări personale. Patru dintre acestea sunt următoarele:

1. Presupunând că ai putea alege orice persoană din lume, pe cine ai vrea să ai ca invitat la cină?

2. Cum ar arăta ziua perfectă pentru tine?

3. Dacă ai trăi până la 90 de ani şi ai avea posibilitatea să-ţi păstrezi doar trupul sau doar mintea unei persoane de 30 de ani în ultimii 60 de ani de viaţă, ce ai alege?

4. Ai o premoniţie secretă despre modul în care vei muri?

THE NEW YORK TIMES (9 IANUARIE, 2015), © 2015 DE THE NEW YORK TIMES, www.nytimes.com

Vote it up
184
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza