Cum scapi de fast-food

Dependenta de mancarea nesanatoasa te poate imbolnavi de inima si diabet
 

<p>

Alimentele fast-food sunt foarte convenabile, ieftine si – datorita continutului de grasime, sare si zahar – extrem de gustoase. Pentru a manca sanatos e nevoie de mai mult timp, mai multa concentrare, ba chiar de mai multi bani. Dar beneficiile vor fi imediate si semnificative.
Pe langa faptul ca vei slabi cu siguranta si te vei proteja de boli cardiace si diabet, vei economisi cateva zeci de lei pe zi preparandu-ti singur masa, in loc sa cumperi produse fast-food.

Plan de recuperare

Lasa-te treptat. Majoritatea oamenilor nu pot renunta pe loc la un obicei – lucru valabil si in ceea ce priveste consumul de produse fast-food. Redu treptat cantitatea, in fiecare saptamana – si, de fiecare data cand mergi la un restaurant de acest tip, cumpara o cantitate mai mica decat inainte si incepe sa comanzi lucruri mai sanatoase, precum fructe feliate sau iaurt.

Mai intai, renunta la bauturile carbogazoase. Acestea iti afecteaza sever sanatatea. Iar la restaurantele de tip[ fast-food se servesc pahare uriase de cola sau alte bauturi similare. Treci la lapte, cafea sau apa imbuteliata, pentru a scapa de sute de calorii inutile.

Schimba burgherii cu pui. Mai exact mananca pui la gratar. Sandviciurile cu pui la gratar sunt, de obicei, una dintre cele mai sanatoase alegeri din meniul unui restaurant fast-food. Ia sosul separat si pune doar putin.

Treci de la cartofi prajiti la salata. La prepararea cartofilor se foloseste grasime pura si multa sare. Poate ca salatele de la fast-food sunt mai putin crocante decat cartofii prajiti, dar sunt mai satioase decat crezi si mult mai sanatoase.

Controleaza-ti tendintele nestapanite. Cel mai grav afront la adresa sanatatii se petrece atunci cand, observand fereastra deschisa a unui drive-in, iei repede un hamburger, chiar daca nu ti-e foame. Pune capat acestor tratatii fara rost.

Alege magazinele alimentare. Esti pe drum si trebuie sa mananci ceva la iuteala? Intra intr-un magazin alimentar si ia-ti niste fructe, un iaurt, o salata gata preparata si un baton de cereale. Probabil ca vei manca mai mult cantitativ, dar cu un continut mai mic de calorii.

Ia-ti un sandvici. Cere un sandvici cu paine integrala si carne de pui sau curcan, impreuna cu o salata.

Fast-food acasa. Poti sa mananci cu incredere asa ceva in propria ta bucatarie. Ce-ai zice de o chifla cu fasii de friptura de vita, cateva felii de rosii, niste morcovi crocanti si o portocala? Incheie cu un ceai la gheata , neindulcit.

Fa-ti analizele. Frecventarea restaurantelor de tip fast-food indica faptul ca ai, in general, un stil de viata nesanatos. Daca vrei sa te corectezi, mergi la un medic pentru un set complet de analize. Descoperirea daunelor produse poate constitui o motivatie suficienta pentru a pune capat vizitelor la acele restaurante.

</p>

Vote it up
149
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza