Cum poți face un șoarece să râdă

…și alte lucruri mai puţin cunoscute despre umor
 

Probabil râzi – sau, cel puţin, zâmbeşti – destul de des, când ceva ţi se pare amuzant. Dar cât de multe ştii, de fapt, despre râs şi umor? Noi am rugat şase experţi – un neurolog, doi psihologi, un cercetător în domeniul umorului, un sociolog şi un instructor de terapie prin râs – să ne răspundă la câteva întrebări pe tema asta.

Reader‘s Digest: Care este cel mai vechi banc din lume?

Nu putem şti cel mai vechi banc din lume, pentru că a apărut înaintea scrisului, ne lămureşte Christie Davies, profesor de sociologie la Universitatea Reading, din Marea Britanie. Cea mai veche carte cu glume descoperită până acum, Philogelos (Iubitorul de râs, în limba greacă) datează din secolul al IV-lea, deşi bancurile sunt mai vechi. Conform psihologului american Steve Wilson, director al evenimentului National Humor Month, volumul conţine 265 de bancuri, unul dintre ele fiind acesta: „Un bărbat merge la frizer. Frizerul îl întreabă cum vrea să fie tuns. Bărbatul răspunde: «În linişte»“.

RD: De ce filmuleţele amuzante cu pisici sunt mai populare decât cele cu câini?

Răspunsul la această întrebare s-ar putea afla în ceea ce oamenii percep ca fiind latura întunecată a acestor feline. „A circulat pe internet o imagine cu un pisoi care privea spre aparatul foto şi un text care spunea că se gândeşte să te ucidă“, îşi aminteşte Scott Weems, scriitor american şi specialist în neurologie cognitivă. „Este vorba despre un fel de conflict. Nu prea ştim cum să catalogăm pisicile. Pe de o parte, sunt foarte drăgălaşe. Pe de altă parte, cu doar câteva generaţii în urmă te vânau prin savanele Africii. Aşa că, poate, într-adevăr se gândesc toată ziua cum să ne omoare. Iar asta este amuzant“.

RD: Animalele râd?

S-a demonstrat că există amuzament în lumea animalelor. Nu numai primatele şi câinii râd, spune Weems, dar chiar şi şoarecii. Ştiţi ce îi amuză pe şoareci? Gâdilatul! Conform neurologului, cea mai bună metodă să faci un şoarece să râdă este să-l gâdili. „Trebuie doar să-l gâdili cu degetele pe burtică, aşa cum ai gâdila un bebeluş“, spune el.

RD: Bebeluşii au simţul umorului?

Weems crede că au un simţ al umorului foarte dezvoltat, deşi diferit de cel al adulţilor. „Un exemplu este jocul cucu-bau. Bebeluşilor le place la nebunie. Asta pentru că, la o anumită vârstă, să vezi că ceva dispare este un pic înfricoşător. Acel şoc este urmat de uşurarea dată de faptul că lucrurile continuă să existe, chiar dacă noi nu le vedem.

Pentru un bebeluş, această surpriză şi uşurare e la fel de amuzantă ca un excelent număr de comedie pentru un adult. Umorul spune multe despre complexitatea gândirii noastre“. Iar potrivit lui Rod Martin, profesor de psihologie la Universitatea de Vest din provincia canadiană Ontario, simţul al umorului începe să se dezvolte încă de la vârsta de cinci luni – exact atunci când începem să râdem.

RD: Există copii care nu reuşesc să dezvolte un simţ al umorului, cu care să rămână şi la vârsta adultă?

Martin crede că deşi, practic, toată lumea se naşte fără simţul umorului, pe măsură ce ne dezvoltăm cognitiv şi social, apar umorul şi râsul. „Desigur, unii copii (ca şi unii adulţi) au tendinţa să fie mai serioşi, mai tăcuţi şi râd mai rar. Dar asta nu înseamnă că ei nu apreciază umorul“.

Wilson crede că nu există adulţi fără simţul umorului. „Aproape oricine este capabil să-şi dezvolte simţul umorului. Iar eu îi învăţ pe oameni cum să o facă“, spune el. „În funcţie de persoanele lângă care ne aflăm, apar aspecte diferite ale simţului umorului. Acesta are o componentă socială importantă“.

RD: Care sunt diferitele tipuri de simţ al umorului?

Martin spune că e interesant să observi felul în care oamenii folosesc umorul în viaţa de zi cu zi. „Unora le place să râdă, să glumească şi să îi facă şi pe alţii să râdă“, explică psihologul. „Alţii sunt mai tăcuţi şi mai interiorizaţi, dar tot îi amuză absurdităţile cotidiene. Alţii folosesc umorul într-un mod agresiv, tachinând, fiind sarcastici sau făcând glume rasiste sau sexiste. Pentru aceştia, umorul pare a fi un mijloc prin care ei se simt mai bine, în de-trimentul altora“.

RD: Toate tipurile de umor sunt universale?

Oamenilor din toată lumea le place să râdă de greşelile altora, spune Davies. Toată lumea râde când sunt încălcate indirect regulile de conversaţie. Cu alte cuvinte, ni se pare amuzant când tabuurile referitoare la ceea ce nu ne este permis să spunem în public sunt încălcate. Davies mai subliniază şi că „ceea ce este interzis diferă de la o cultură la alta“.

Peter McGraw, scriitor american şi director al Laboratorului de Cercetare a Umorului de la Universitatea Boulder Colorado, consideră comedia bufă o formă universală de umor, pentru că nu se bazează pe limbaj ca să te facă să râzi. „Tot ce îţi trebuie este doar victima potrivită“, spune el.

RD: Este simţul umorului determinat de identitatea naţională?

Simţul umorului variază mult de la o ţară la alta, explică Weems. A fost chiar măsurat ştiinţific: umorul britanic tinde să fie de natură absurdă, în timp ce umorul american are nuanţe agresive.

„Într-un studiu, oameni din toată lumea au dat note pentru calitatea unor glume. S-a descoperit că singurii care au considerat totul amuzant au fost nemţii“, spune psihologul.

RD: Are râsul calitatea de a ne îmbunătăţi dispoziţia şi forma fizică. Altfel spus, este cu adevărat cel mai bun medicament?

Râsul nu poate înlocui vreun tratament medical, dar mulţi experţi cred că poate avea un impact pozitiv asupra stării noastre generale. Davies argumentează că, deşi râsul nu are un impact direct asupra sănătăţii fizice, „este un element util al unei strategii cognitiv-comportamentale, ce are ca ţintă buna dispoziţie, în detrimentul depresiei. Şi, desigur, stările psihice influenţează şi sănătatea fizică“.

Iar Weems spune că râsul este cel mai bun medicament, atâta timp cât „este combinat cu o doză serioasă de penicilină“. Şi adaugă: „S-a demonstrat că râsul îmbunătăţeşte sănătatea inimii, reacţiile sistemului imunitar şi chiar şi sensibilitatea la durere. Asta nu ar trebui să ne surprindă, din moment ce ştim deja că stresul şi anxietatea au efecte nocive asupra organismului. Şi atunci de ce umorul nu ar avea un efect contrar? Eu cred că umorul ar trebui considerat un mecanism de protecţie, ceva ce ne ţine mintea concentrată asupra aspectelor pozitive şi ne eliberează de stres“.

RD: Cum ne poate ajuta umorul să facem faţă necazurilor?

Orice ne distrage atenţia, oricât de puţin, de la griji şi probleme poate fi benefic. Wilson numeşte umorul „amortizor de şocuri“. El crede că ne poate echipa cu un necesar simţ al echilibrului şi cu o altă perspectivă asupra situaţiei, când ne lovim de necazuri. „Descărcarea emoţională prin râs are o valoare reală“, spune psihologul. „Simţul umorului reprezintă o anumită perspectivă, un mod de a privi lucrurile. Umorul poate face insuportabilul un pic mai suportabil“.

RD: Care sunt cele mai amuzante glume din textele religioase, în caz că există?

Dacă urmăreşti să te tăvăleşti pe jos de râs, mai bine te uiţi la o comedie decât să deschizi o carte religioasă. „Există ceva umor în textele religioase, în special jocuri de cuvinte şi ironii“, spune Martin. În general, însă, nu sunt prea amuzante. Atitudinea aflată la baza experienţelor religioase tinde să fie destul de diferită de cea care alimentează umorul.

Umorul are efectul de a minimaliza lucrurile, făcând haz pe seama solemnităţii şi seriozităţii excesive, şi de a ne readuce cu picioarele pe pământ. Religia are un efect contrar, înălţător, făcând ca lucrurile lumeşti să pară importante şi sacre“.

RD: Este râsul contagios?

„Există numeroase studii care au arătat că e suficient ca cineva să râ-dă lângă tine, ca să te facă şi pe tine să râzi“, spune neurologul Weems.

RD: Ce reprezintă terapia prin râs? Poate ajuta cu adevărat oamenii?

Nira Berry este profesor de terapie prin râs, instructor şi consultant pe probleme de sănătate şi fericire la programul LaughingRx. Ea a primit certificarea de profesor de „terapie yoga prin râs“, de la profesorul indian care a înfiinţat această practică.

Termenul „yoga“ este unul impropriu, spune ea, pentru că tehnica respectivă nu se bazează pe poziţii de yoga. În schimb, „râdem, respirăm adânc, ne mişcăm şi ne prostim. Jucăm roluri prosteşti şi facem gesturi amuzante. De exemplu, ne strângem mâna într-un mod amuzant şi râdem, sau ne prefacem că mergem cu maşina şi râdem... Râdem unii de alţii, ne descărcăm emoţional“.

Nira spune că atelierele ei au beneficii emoţionale imense pentru participanţi. „După şedinţe, participanţii îmi mărturisesc că se simt plini de energie, veseli, fericiţi. Este o experienţă incredibilă“.

Oamenii au nevoie să se elibereze de tensiune, să se descarce şi să aibă parte de un pic de amuzament în fiecare zi, altfel se deprimă, crede Nira. Chiar dacă nu poţi participa la un atelier de râs, ea insistă că „oamenii ar trebui să se trateze cu o porţie de râs în fiecare zi. Viaţa poate fi stresantă, iar râsul este exerciţiul perfect pentru a reduce stresul“.

Vote it up
207
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza