Cum arata dragostea?

In luna dragostei, sase tineri au acceptat sa scrie despre ce a insemnat pentru ei intalnirea cu acest sentiment unic
<p>Cu capul in nori
Pe strada ingusta, blocurile pareau in crepuscul ruine ale unor vechi cetati medievale. Am trecut in pas grabit pe langa cafeneaua de unde se auzea in surdina muzica folk. Era 11.00 seara cand am ajuns acasa. Mi-am aruncat geanta pe masa, mi-am dat drumul la apa si, intre timp, am asezat ibricul pe foc pentru ceai. Am deschis larg usa balconului, iar aerul caldut de vara, incarcat de mireasma teilor, a inundat camera. Dupa dusul rece, mi-am baut ceaiul si am tras draperiile cafenii. Am privit spre tabloul celor ce mi-au fost odata parinti si mi-am urat „noapte buna“. Pe la ora 6.30, sunetul ceasului m-a speriat. Cu pasi grabiti, m-am indreptat spre cafeneaua unde, in fiecare dimineata, imi servesc cafeaua si painea prajita. Acolo am aflat ca vechiul angajat fusese concediat, fiind inlocuit de o fata. M-am asezat la masa de la fereastra si am asteptat ca noua angajata sa vina sa-mi ia comanda.
De dupa tejgheaua roasa de timp, si-a facut aparitia o fetiscana de aproape 18 ani, cu niste ochi albastri care au facut ca inima mea sa tresalte. S-a indreptat cu pasi marunti spre masa mea. Era prima ei zi de lucru. Am rugat-o sa-mi aduca o cafea cu lapte si trei felii de paine prajita.
Privirea mi-a fost furata de aceasta fata cu chip angelic. Avea o bluza
albastra care facea ca ochii ei sa iasa si mai mult in evidenta, iar pe mana dreapta purta o bratara de aceeasi culoare. La gat avea niste margele verzi, iar parul ii era strans si prins cu agrafe. Mi-a zambit, iar zambetul ei m-a vrajit.
Mi-am baut pe fuga cafeaua, am infulecat cele trei felii de paine si am pornit-o cu pasi mari spre atelierul unde lucram. Toata ziua am fost cu capul in nori, gandindu-ma numai la acea fata. Am luat o foaie si un creion si i-am desenat chipul celei care imi furase inima in acea dimineata de iunie.
Pe la ora 21.00, am plecat de la atelier spre casa, dupa o zi obositoare. Pe aceeasi strada cu piatra cubica si murdara, am trecut pe langa cafeneaua unde dimineata traisem acele momente atat de placute. Am intrat inauntru, dar Helen nu mai era acolo. Isi incheiase programul cu doua ore inainte. M-am intristat brusc si am plecat spre casa cu privirea in pamant. Imi dorisem atat de mult sa o revad si parca pana dimineata mai era o vesnicie.
Aveam sentimente amestecate: pe de o parte, eram posomorat ca nu o mai gasisem, pe de alta parte, eram bucuros ca aflasem cum o cheama. Acum iubirea mea avea un nume.
In acea seara, am adormit cu gandul la Helen, asteptand zorile cu nerabdare.
Dimineata, am pornit spre cafenea. Auzind usa, Helen, care citea o carte, a tresarit si si-a indreptat privirea cu aceiasi ochi superbi spre mine. Am simtit din nou cum ma zapacesc, dar mi-am revenit rapid cand m-a intrebat ce as dori sa-mi aduca. I-am cerut o cafea, de data asta fara paine prajita. Am invitat-o la masa mea si am inceput sa vorbim. Asa am aflat ca avea 18 ani, ca s-a angajat pentru a avea bani de buzunar si ca e indragostita de muzica folk. I-am spus si eu cum ma cheama, ca lucrez la un atelier de pictura ca
sa-mi platesc studiile la facultate si ca locuiesc singur, in cartierul cel vechi. Nu stiam cum a zburat timpul, dar trebuia sa zbor si eu spre serviciu. I-am propus sa ne intalnim dupa ce
termina programul. A stat putin pe ganduri si, pana la urma, a acceptat invitatia mea!
Ajuns la atelier, numai la munca nu mi-a fost gandul. Gandurile mele se invarteau numai in jurul lui Helen. Seara, ne-am reintalnit. Am pornit amandoi spre bulevardul strajuit de batranii castani ce au peste 100 de ani. I-am marturisit cat de indragostit sunt de ea si am sarutat-o.
A zambit si ochii ei albastri scanteiau in lumina felinarelor ca doua safire.
A fost cea mai frumoasa zi din viata mea. O zi ce nu se mai sfarseste!
Laurentiu Ioan Neagu, Ploiesti

Pescarusii mi-au adus iubitul inapoi
Totul a inceput de la o banala cartela de telefon. Era in anul 2003, cand Bogdan a cumparat de la un prieten comun un telefon cu tot cu cartela. Pe aceasta era trecut si numarul meu de telefon, cu apelativul „blonda“. Curiozitatea l-a facut sa ma sune. Dupa doua luni de telefoane insistente, am acceptat sa iesim. Dezastru: rockerul cu parul lung nu mi-a placut deloc. A trecut un an. M-a convins din nou sa ne vedem. Acum era altfel. Lasase in urma nebunia de rocker, se tunsese si lucra ca inginer la o firma de constructii. Din acea zi, am ramas impreuna. Apoi, s-a intamplat ceva cu el: a devenit gelos, iar parerea mea nu mai conta. Mi-am dat seama ca trebuie sa fac ceva. In ziua cand se implineau patru ani de stat impreuna, mi-am facut bagajele si am plecat in Constanta, la matusa mea. Asa am renuntat la vechiul loc de munca din Galati si la tot ce insemnase viata mea de pana atunci. Pe Bogdan l-am sunat si i-am spus ca plec in Austria. Timp de trei luni a sunat in toate locurile unde credea ca ar putea afla ceva despre mine. Pana la urma, o prietena i-a dat numarul meu si m-a sunat. A auzit pescarusii si si-a dat seama unde sunt. Pescarusii mi l-au adus inapoi. Cu lacrimi in ochi si-a cerut iertare si mi-a promis ca se va schimba. Il iubeam! El s-a tinut de promisiune si a redevenit barbatul care ma cucerise.           
Marcela Aurelia Popa, Galati

Te iubesc si cand dorm
Intr-o noapte, m-am trezit pentru ca imi era sete. In mod firesc, am dat sa ma ridic din pat ca sa beau apa. Iubitul meu dormea. Mi-era teama sa nu-l trezesc. Dar, cum m-am indepartat un pic, m-a tras inapoi, strans langa el. I-am privit chipul. Dormea. Acest gest a fost cea mai frumoasa declaratie de dragoste pe care am primit-o din partea lui – „Niciodata sa nu plec de langa el“. Nu am mai baut apa.
Diana Curta, Timisoara

Un sarut de neuitat
Refugiul meu atunci, in 2008, il reprezenta lumea virtuala. Stateam pe messenger aproape toata ziua si imi facusem multi prieteni. Asa s-a intamplat sa-l cunosc pe Ioan. Ne-am intalnit, iar sarutul pe care mi l-a dat atunci a fost de neuitat. Totusi, ceva m-a facut sa ma departez de el. Parca nu stia sa-si exprime sentimentele, iar faptul ca ma suna doar o data sau de doua ori pe saptamana m-a facut sa cred ca nu-si dorea o relatie de lunga durata. In viata mea a aparut o alta persoana, asa ca i-am spus lui Ionel ca nu ne vom mai intalni. Totusi, gandurile mele se indreptau in continuare spre el. Dupa cateva luni, in martie 2009, am decis sa plec sa lucrez in Italia, cu atat mai mult cu cat relatia in care eram nu mergea. In acea zi, am intrat iar pe messenger. L-am vazut si pe el. L-am salutat si spre surprinderea mea mi-a raspuns. Am aflat ca mama lui e bolnava. Timp de cateva zile ne-am scris. La un moment dat i-am spus de intentia mea de a pleca din tara si l-am intrebat daca nu vrea sa ne intalnim. Am fost atat de fericita pentru ca a acceptat. Iar intanirea aceea si cele care au urmat au dovedit ca nu incetasem nici un moment sa ne iubim. Asa s-a scris povestea noastra acea poveste careia ar fi trebuit sa-i dau o sansa inca de la inceput. N-ar fi trebuit sa-l las sa plece din viata mea!
Maria-Violeta Beres, Targu-Mures

Am devenit un om mai bun
Nu am crezut in dragoste, cu atat mai putin in cea la prima vedere, dar iata ca am ajuns sa traiesc acest sentiment, nu numai sa cred in el.
Totul a inceput cand mama mea s-a inscris la un curs de hair-stilist. Imi povestea tot felul de lucruri despre Alex, care ii era coleg la acest curs. Curand am constatat ca ma indragostisem de un necunoscut. Imi imaginam o lume in care eram doar eu si el, eu si necunoscutul de care imi povestea mama. Am fost uimita, atunci cand l-am cunoscut, cat de bine semana cu imaginea din lumea mea de vis. Un baiat calm, blond, cu ochi albastri…
Pana sa-l intalnesc pe Alex, eram o persoana rautacioasa si rasfatata. Nu intelegeam mai nimic din ceea ce era jurul meu. De la el am invatat sa apreciez eforturile parintilor, sa „cantaresc“ viata la adevarata ei valoare, sa nu mai consider ca distractia este pe primul loc! Am invatat sa ma bucur si de raza de soare, care ma mangaia bland printre nori. Nu stiu daca exista ceva mai frumos decat sa intalnesti dragostea adevarata, o dragoste care-ti arata care e cel mai bun drum!
Luciana Alina Maria, Urlati

Iubire interzisa? Nu exista...
In acel moment, eram sigura ca nu voi mai gasi iubirea. Inima si increderea mea erau distruse dupa o relatie de patru ani, care se terminase in minciuna. Dar iata ca viata a vrut sa-mi arate ca ma insel. L-am intalnit pe Dan. Dar parea genul de barbat in stare sa cucereasca orice femeie si pe care nu mi-l puteam imagina intr-o relatie serioasa. Totusi, inima nu mi-a cerut parerea si m-am indragostit. Am uitat de toti cei din jurul meu – de mama, de tata si de fratele meu. Plecam dimineata si ma mai intorceam seara tarziu. Reprosurile din partea parintilor nu au intarziat sa apara.
Si a venit si acel moment dificil in care a trebuit sa aleg intre ei si el. Ii iubeam pe toti, dar am ramas cu Dan. Simteam ca e omul care ma intelege. Nu voiam sa risc sa-l pierd, asa ca am plecat din casa parintilor.
Iubire interzisa?
Nu exista asa ceva… Cu multa dragoste se rezolva totul. Dupa un timp, parintii mei au acceptat ca ne-au judecat gresit si acum sunt alaturi de noi. Iar noi ne facem planuri mari de viitor…
Florina Duma, Bistrita</p>

Vote it up
206
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza