Cum îți poți controla pofta de mâncare

Trucuri simple care te ajută să-ți respecți dieta
 

În anii 1960, un profesor de psihologie de la Universitatea Columbia, pe nume Walter Mischel, a realizat o serie de experimente care nu și-au pierdut valabilitatea nici în ziua de astăzi. A așezat niște bezele în fața unor copii de 4 ani. Înainte de a ieși din cameră, le-a spus că pot să mănânce imediat sau pot să aștepte întoarcerea lui, caz în care urmau să fie răsplătiți pentru răbdare cu două bezele. După ce a procedat astfel cu sute de copii, a constatat că distragerea atenției este o strategie eficientă pentru a evita tentațiile. Cu alte cuvinte, copiii răbdători au cântat, au numărat, s-au jucat cu părul sau au făcut altceva ca să nu se gândească la dulciurile de pe masă. Și dvs. puteți face asta. Iată câteva idei:

 

Găsiți-vă mereu o ocupație. Uneori ne apucăm să ronțăim câte ceva din simplul motiv că suntem plictisiți. Mai bine țineți-vă mintea și mâinile ocupate: coaseți, verificați-vă e-mailul, ascultați muzică sau faceți experimentul de mai sus avându-i ca subiecți pe propriii dvs. copii. Cu cât sunteți mai absorbit de ceva, cu atât mai puțin vă veți gândi la mâncare.

 

Visați cu ochii deschiși. Imaginați-vă într-un loc liniștit – culcat într-un hamac aninat între doi palmieri, lângă o plajă, sau într-alt loc plăcut pe care l-ați vizitat. Recreați experiența cu toate simțurile, până când reușiți să vă simțiți ca și cum ați fi acolo.

 

Adulmecați. Cercetătorii au descoperit că atunci când mirosim o banană, un măr verde sau o crenguță de mentă ne putem controla mai bine poftele alimentare. Încercați și dvs., ținând la îndemână cele de mai sus sau purtând în poșetă un tampon de vată înmuiat într-un ulei esențial.

 

Spălați-vă pe dinți. Doar nu vreți să îndepărtați gustul proaspăt de mentă cu o gustare plină de grăsimi, nu-i așa?

 

Luați o bomboană cu mentă. Unele sortimente au un gust atât de puternic, încât schimbă gustul mâncării pentru multe minute după ce le-ați terminat. Prin urmare, dacă sunteți așteptat la o întrunire unde vor fi gogoși sau fursecuri pe masă, sugeți mai înainte o bomboană cu mentă. Bonus: respirația vă va fi împrospătată.

 

Țineți-vă de nas. Ați observat vreodată că în sezonul alergiilor sau când sunteți răcit aveți tendința să mâncați mai puțin? Motivul este că simțul gustului este strâns legat de cel al mirosului. Dacă poftiți să mâncați ceva, încercați să vă țineți de nas.Veți constata cu uimire că mâncarea devine insipidă și nu mai aveți chef de ea.

 

Gândiți-vă la familia dvs. (sau chiar la animalul de casă). Uneori, faptul de a vă îndrepta gândurile către cei care vă iubesc, cei care contează pentru dvs. sau care vă fac fericit vă ajută să vă schimbați perspectiva în clipele foarte stresante.

 

Vote it up
88
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza