Culegatorul de cristale

Un malaez m-a invatat ca lucrurile simple, de care unii ar putea sa rada, te fac fericit
 
<p>
In Sungai Lembing ploua cu bulbuci. E sfarsit de muson in Malaysia, dar inca ploua peste acest sat chinezesc, in fiecare zi, de luni de zile, daca e sa-l crezi pe Ab’Ghani. Suduie printre dinti pentru ca e responsabil de gazonul vilei englezesti din mijlocul satului. Are o fata spaimoasa, de scos din minti, desi este maruntel ca un copil. Iarba creste vazand cu ochii pe vremea asta cainoasa. Zilnic astepti sa se usuce si apoi o iei la taiat. Omul gaseste insa repede si partea luminoasa a povestii. E excelent, ne poate duce la prietenul lui, domnul You, e sigur acasa, pe ploaie nu iese niciodata.

– Bine, dar are chef de vizitatori?
– Sigur ca da, s-ar putea sa va ceara un ringhit daca nu are bani.

Un ringhit e o nimica toata, si domnul You statea doar in pantaloni scurti sub un sopron. Noi eram murati, dar afara era cald si placut, ne simteam toti ca si cum am fi fost sub un dus foarte cald, intr-o cada uriasa in care, intamplator, crescuse neglijenta o jungla. Domnul You s-a plecat in fata noastra si ne-a condus politicos in curtea din spate, impingandu-ne sa intram intr-o pestera sapata in roca.

– Intrati, e altarul lui Buddha.
Inauntru era intuneric, dar undeva in spate, la cativa metri distanta, palpaiau niste lumanarele in jurul unei statui cu Buddha.
– A, domnul You e credincios, am zis eu, crezand ca inteleg ca scopul vizitei noastre e sa vedem un cuvios.
– Nu, mi-a spus Ab’Ghani, e miner.

Am fost nedumerita nitel. Dar omul a continuat.
– Si cel mai fericit om din lume. Spre deosebire de mine, face doar ce ii place.
Am iesit in curte, un havuz frumos cu crapi chinezesti colora gradina.

Batranul chinez s-a pus pe vorba.
– Am fost miner, aici, pe muntele asta. Apoi am iesit la pensie, mina s-a inchis si jungla a inghitit-o ca si cum nici n-ar fi fost. Ma intrebam cine sunt eu. Si am stiut ca raspunsul era ca sunt miner. De la asa un raspuns simplu am redevenit fericit. Intai am sapat o pestera. Un an. Vedeti, are doua galerii, doi metri inaltime, treaba buna. Nevasta l-a pus acolo pe Buddha.
You si Ab’Ghani au ras.
– Apoi, mi-a zis ca ma paraseste daca mai fac gauri in stanca, asa ca am inceput sa umblu pe munti si sa adun cristale. Asta i-a fost pe plac.
Domnul You m-a poftit in casa. Peretii de sus pana jos aveau polite pe care straluceau flori de mina, cristale, frumusetea impietrita a lumii. O camera, doua, trei, patru...
– Aveti o casa mare, domnule You, am atacat, doar ca sa pun urmatoarea intrebare. Unde dormiti?
– A, ne-am facut o camaruta in pod, rade, indicand o scara de lemn. Era atata spatiu nefolosit, incat fantomele se instalasera in toata casa. Acum stau pietrele, niste vecini mult mai simpatici. Stiti, fiecare cristal, din cele 3.000 pe care le-am adunat, m-a facut din ce in ce mai fericit. Ma gandesc cat de fericit o sa fiu cand o sa am 6.000.

Domnul You e batran, poate ca n-o sa aiba 6.000 niciodata.
– Sa mergem, gata ploaia!, a decretat Ab’Ghani, terorizat ca si azi va taia iarba. E nebun You, nebun, dar fericit.
Scot un ringhit din buzunar, gata sa i-l dau domnului You.
– A, nu, azi am bani. Oricum si maine va veni cineva sa se mire de mosneagul ticnit care umbla dealurile dupa pietroaie. Azi e zi de adunat cristale, nu ringhiti.

Am plecat din Sungai Lembing, era soare si frumos, glasurile junglei de munte ii inganau domnului You un cantec simplu ca fericirea lui.

• Ana-Maria Caia are o companie de productie TV, www.indiestudio.ro.

</p>
Vote it up
681
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza