Cu bicicleta pe drumul vinului

Două zile petrecute printre viile și sălile de degustare din cea mai bună regiune viticolă din Noua Zeelandă
 

Articole similare

Până spre jumătatea dimineții, briza a spulberat norii din zori, lăsând în urmă numai câteva fuioare albe. E luna februarie – miezul verii în Noua Zeelandă –, iar mirosul de lavandă înflorită umple aerul. Soțul meu și cu mine suntem în regiunea viticolă Marlborough, aflată în vârful Insulei de Sud, și urmează să pornim într-o călătorie pe bicicletă de două zile printre vii.

„Gata?“, ne întreabă Jo Hill, întinzându-ne harta cu drumul către sălile de degustare din apropiere. În jur de 40 dintre cele vreo 140 de crame din Marlborough sunt deschise publicului – la multe se poate ajunge ușor cu bicicleta –, dar Jo ne sugerează să vizităm cel mult cinci pe zi. „Până la a cincea cramă, papilele voastre gustative sunt terminate“, ne explică ea.

Jo și soțul ei, Steve, dețin serviciul de închiriere de biciclete Wine Tours by Bike din Renwick. Satul se află în valea largă a râului Wairau și adă­postește multe crame deținute de familii și câteva care aparțin unor corporații, precum Cloudy Bay. În decembrie anul trecut, de acasă, din New York, i-am scris un e-mail lui Jo, cerându-i informații despre închirierea bicicletelor și lăsând planificarea rutei în mâinile ei capabile.

Harta ei prezintă un circuit de 20 de kilometri în prima zi. Sper că sunt în formă – a trecut ceva vreme de când am mai mers atât de mult cu bicicleta. Ruta noastră ocolește majoritatea autostrăzilor și dealurilor. „E doar un singur deal mititel“, adaugă ea, când ne pregătim de plecare.

Glen și cu mine o pornim la drum, clătinându-ne pe aleea cu pietriș gros și ne îndreptăm bicicletele robuste cu trei viteze către un drum de țară liniștit, mărginit deja de viță de vie.

 

În prezent, regiunea viticolă Marlborough, alcătuită din subregiunile Valea Wairau, Văile de Sud și Awatere, e cunoscută în toată lumea pentru vinul sauvignon blanc (localnicii îi spun savvy). Dar lucrurile nu au stat întot­deauna așa. Acesta era teren cu ferme în anul 1973, când Frank Yukich, de la Crama Montana din Auckland, a cumpărat pământ la sud de Renwick și a plantat vie. Printre varietățile de struguri pe care le-a testat a fost și sauvignon blanc. Zilele însorite și nopțile răcoroase din Marlborough au dus la nașterea unui vin cu un gust surprinzător de înțepător, amărui și aromat, care avea curând să îndeplinească predicția lui Yukich: „Vinurile de aici vor deveni faimoase în toată lumea“.

În 1979, anul în care Yukich și-a lansat primul sauvignon blanc de calitate superioară, Ernie Hunter, un tânăr irlandez care producea vinuri licoroase în Christchurch, a plantat și el sauvignon blanc în regiune. În 1986, și-a înscris vinul la Festivalul Vinului organizat de Sunday Times în Londra și a câștigat atât medalia de aur, cât și premiul publicului. Lumea vinului a fost uluită.

„Vinul sauvignon blanc din Noua Zeelandă era atât de diferit încât i-a luat pe toți prin surprindere“, spune Jane Hunter, viticultoare respectată în toată lumea, care administrează crama Hunter din anul 1987, când soțul ei a murit la vârsta de 38 de ani. „Am câștigat cu sauvignon blanc îmbătrânit în stejar“, povestește ea. „Pe vremea aceea nu făceam lucrările pe care le facem acum în vie, iar vinul era foarte ierbos – verzui și cu o aromă copleșitoare. Îmbătrânirea lui în butoaie de stejar a produs un vin mai delicat și mai elegant“, ne-a explicat ea. Vinurile Hunter au câștigat competiția trei ani la rând.

Trofeele au schimbat complet piața vinurilor din Noua Zeelandă. „Nu mai apăruse nimic nou în lumea vinului de secole“, spune Tessa Nicholson, scriitoare și editoare renumită din Noua Zeelandă. „Acum e un fenomen mondial. De la nimic, a sjuns la peste 23.000 de hectare și exporturi de 1,2 miliarde de dolari neozeelandezi.“

 

„Ăsta să fie dealul mititel de care ne-a povestit Jo?“, mă întreb cu glas tare, după o jumătate de oră, pedalând din greu pe dealul scund, dar abrupt, care urcă până la domeniul Seresin.

Merită însă efortul. În vârf, ne așteaptă o căruță trasă de cai, iar Melissa Rae, care vine din Laponia, în Finlanda, dar lucrează la Seresin de zece ani, ne invită să urcăm. Melissa ne conduce până la o culme de unde admirăm valea însorită. La vreo șase kilometri spre nord, lanțul muntos Richmond e înconjurat de nori de ploaie. Acești munți și cei dinspre sud temperează clima din Marlborough, făcând-o cea mai însorită regiune din Noua Zeelandă – populația indigenă maori a numit-o „locul cu o spărtură în nori“.

Melissa ne spune că viile Seresin sunt printre puținele din Marlborough certificate ca fiind biodinami­ce. „Ori­ce luăm din pământ trebuie să punem înapoi, acesta este principiul.“ Pentru a îndeplini cerințele, via trebuie cultivată într-un mod care asigură sănătatea solului. Totul, de la straturile protectoare și fertilizator la spray-uri, este produs pe domeniul Seresin.

În mica sală de degustare, managerul Fran Broad a aliniat patru vinuri pe tejgheaua de lemn vechi pentru noi. Ne toarnă sauvignon blanc, cu un gust proaspăt iute-amărui, cu o notă de dulceață – e delicios. Vinurile chardonnay, riesling și pinot noir – acesta din urmă fiind cel mai recent star din Marlborough – sunt de asemenea excepționale. Pe domeniu sunt produse și ulei de măsline și miere. Fran deschide o sticlă de ulei de măsline infuzat cu lămâie, ca noi să îi savurăm parfumul.  

Am coborât deja dealul când Glen își amintește că nu a plătit sticla de ulei pe care am luat-o la plecare. Face cale întoarsă cu bicicleta, în sus, pe pantă, și se întoarce râzând. Fran i l-a făcut cadou. „Mi-a zis că îl merit!“

Un sfert de oră mai târziu cotim pe o alee pitorească și traversăm un pârâu mărginit de sălcii bătrâne, înainte să ajungem la sala de degustare de la Vinurile Bladen, un stand acoperit aflat pe un gazon întins, cu mese de picnic și șezlonguri îmbietoare, la umbra unor mesteceni albi. Proprietarii, Dave și Christine Macdonald, au venit în Marlborough în 1989, deschizând una din micile crame care au apărut aici în număr mare după succesul lui Ernie Hunter. 

Christine, o brunetă veselă trecută de 50 de ani, ne-a turnat un gewürztraminer demisec, mai dulce decât sauvignon blanc și cu o textu­ră cremoasă. „Suntem foarte mândri de gewürz“, spune ea zâmbind și adaugă că revista culinară Cuisine, printre cele mai bune din Noua Zeelandă, i-a acordat locul doi din 33 de vinuri gewürztraminer neozeelandeze.

Christine și Dave aveau 20 și ceva de ani, locuiau în Wellington și aveau joburi fără nicio legătură cu vinul, când au fost „prinși în nebunia care se întâmpla aici“, povestește ea.

„Am cumpărat bucata asta de pământ – un izlaz, practic – de la un fermier. Era pietros și arid“, continuă Christine. Cele opt hectare nu mai fuseseră cultivate de ani întregi. Timp de trei ani, cei doi au făcut naveta de la Wellington la Marlborough în weekenduri, plantând soiurile pinot gris, semillon și gewürztraminer. Mai târziu, au adăugat riesling și sauvignon blanc.

S-au unit cu alte crame mici într-o companie comercială și au participat la târguri internaționale, pentru a promova vinurile de Marlborough.

Toți cei pe care îi cunoscuserăm aici ne-au confirmat vorbele lui Steve Hill: „Frumusețea acestei regiuni e că toți producătorii sunt mici, așa că sunt dornici să cunoască oameni noi și sunt pasionați de ce fac!“

 

Când am plecat de la Bladen, era deja amiază și am pornit spre nord, către Rapaura, „drumul de aur“, cu peste douăsprezece crame de-a lungul lui. Am pedalat vreo doi kilometri până la următoarea oprire,  crama Wairau River Wines, unde am luat prânzul la restaurant. 

Traversând sala de degustare încăpătoare și modernă, am intrat într-o sa­lă de mese aglomerată, cu o atmosferă urbană relaxată, care amintește mai degrabă de Manhattan decât de un sat neozeelandez. Suntem conduși la o masă pe o terasă acoperită, care dă spre un gazon îngrijit.

Meniul are mâncăruri pentru toate gusturile – curry, pizza și burgeri –, într-un stil gastronomic rafinat. Comandăm specialitatea casei, un sufleu cu brânză albastră copt de două ori și salată de rucola, pere și nuci, împreună cu un pahar de pinot gris, firește. Sufleul e ușor și delicios și se potrivește perfect cu vinul. Savurăm în tihnă și al doilea pahar.

Proprietarii cramei, Phil și Chris Rose, cultivau lucernă la ferma familiei în anii 1970. Familia Rose s-a luptat în tribunal pentru a obține per­misiunea de a planta struguri din partea consiliului de administrare a comitatului. Fermierii nu erau de acord cu schimbarea destinației terenului, industria forestieră se temea că nu va mai putea folosi insecticide în preajma strugurilor, iar bisericile erau împotriva alcoolului.

Ne întrebăm dacă administrația ar fi cedat mai devreme dacă ar fi știut că pământul cultivat cu vie din această regiune avea să valoreze astăzi 250.000 de dolari neozeelandezi.

În acea după-amiază mai vizităm două crame, încheindu-ne ziua la Te Whare Ra („casa din soare“, în limba maori). Anna Flowerday, o brunetă înaltă și subțire de 42 de ani, ne-a întâmpinat în mica sală de degustare.

Ea și soțul ei, Jason, de 38 de ani, care provin amândoi din familii de viticultori, au cumpărat domeniul viticol de 14 hectare în urmă cu doisprezece ani. Unele vii din soiurile ries­ling, chardonnay și gewürztraminer de aici datează din 1979, spune ea. Anna și Jason au adăugat sauvignon blanc, soiuri pinot și syrah. „Sunt foarte mândră de acest pinot“, spune ea, în timp ce toarnă vinul roșu organic pentru degustare.

Te Whare Ra a fost numită „Crama anului 2014“ de evaluatorul de vinuri Raymond Chan. Un neozeelandez cu o experiență de peste două decenii în evaluarea, vânzarea și literatura despre vin, Chan a numit Te Whare Ra „fața modernă și tânără a viticulturii din Noua Zeelandă“, menționându-i vinurile și grija pentru mediu.

„Asta mă motivează în fiecare zi“, spune Anna. „Vreau să fim cei mai buni. Dacă oamenii nu au la dispoziție decât o zi și nu pot vedea decât cinci crame, vreau să fiu pe lista lor.“

 

După o zi petrecută făcând turul sălilor de degustare, a fost o încântare să intrăm în Arbour, un restaurant independent unde am savurat cea mai bună masă din călătoria noastră. Aflat într-o clădire modernă, restaurantul are o sală de mese cu tavan înalt, decorată în nuanțe de gri, verde și argintiu – o ambianță sobră și meticuloasă, încălzită de zâmbetele personalului foarte amabil.

Festinul a inclus un amestec de legume și sosuri, alături de somon Ora King și scoici Cloudy Bay, medalioane de porc și mușchi de vită, totul servit cu vin, desigur! Mai întâi un pahar de savignon blanc minunat, urmat de un pinot noir fin.

La desert am avut mousse de ciocolată cu sos de afine și zmeură. Masa s-a sfârșit divin, cu un pahar de vin de Porto de import.

 

A doua zi am mers într-un ritm mai lejer. Jo ne-a dat o hartă nouă, care ne-a condus înapoi pe dru­mul de aur, unde am vizitat două crame, apoi la bistroul de pe domeniul Hans Herzog, unde am luat prânzul.

Am mâncat calcan proaspăt și miel, în lumina care se strecura printre platanii de pe terasă – m-am simțit ca în Provence! Therese Herzog, o femeie mereu zâmbitoare, cu un râs exuberant, conduce bistroul și restaurantul de la cramă. Înainte să se mute în Marlborough, ea și Hans au avut o cramă profitabilă și un restaurant cotat de Michelin lângă Winterthur, în Elveția, aproape de Zürich.

„Via aceasta avea rezultate mai bune decât ne-am fi putut imagina vreodată“, povestește Therese. Soții s-au mutat în Noua Zeelandă în 1999 și au deschis restaurantul la scurtă vreme după aceea.

După prânz, am mers cu bicicle-ta trei kilometri până la domeniul Nautilus, unde vinificatorul asistent Tim Ritchie ne-a oferit un tur al sălii ­rezer­voarelor, plină cu rezervoare uria­șe și rânduri de butoaie de stejar franțuzești mult mai mici, care aștep­tau următoarea recoltă de pinot noir. După fermentarea în rezervoarele din oțel, vinul pinot este ținut în butoaie timp de unsprezece luni.

Tim a deschis robinetul unui rezervor de 30.000 de litri și a umplut un pahar mic cu vin alb, pentru degustare. Nu era încă gata, dar era plin de promisiune.

De acolo am ajuns repede la ultima noastră oprire, frumoasele grădini de la crama Framingham. Acolo am fost suprinși cu un riesling vechi de zece ani, neașteptat de sec și aromat, un sfârșit perfect pentru turul nostru.

La întoarcere, ne-am bucurat de peisajul superb, de un calm desăvârșit. Era ca și cum podgorenii – și înșiși strugurii, atârnând grei pe vița de vie – și-ar fi ținut răsuflarea, înainte să înceapă iarăși frenezia recoltei, peste mai puțin de o lună.

 

DACĂ VREI SĂ MERGI

CAZARE Bell Tower on Dog Point B&B, Blenheim, $450*, www.thebelltower.co.nz; Hillsfield House B&B, pensiune deținută de Steve și Jo Hill, Renwick, $225, www.hillsfield.co.nz; 171 on High Motel, Blenheim, $150, www.171onhighmotel.co.nz

MASĂ Arbour, Godfrey Road nr. 36, Blenheim, meniu cu trei feluri de la $73, feluri principale de la $35, vinuri excepționale, www.arbour.co.nz; Herzog Bistro: feluri principale de la $28. Herzog Restaurant: meniu de degustare de la $89, www.herzog.co.nz; Wairau River Wines Restaurant, feluri principale de la $20, www.wairauriverwines.com

CICLISM ȘI DEGUSTĂRI DE VINURI Wine Tours by Bike. Blicks Road nr. 33, Renwick. Închiriere pentru cinci ore, $45, www.winetoursbybike.co.nz. Sunt 20 de săli de degustare aflate la mai pu--țin de 5 kilometri de magazin; cramele pot percepe o mică taxă de degustare.

*Toate prețurile sunt în dolari neozeelandezi

 

Vote it up
99
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza