Cronicarul hotelurilor de lux

Un expert a carui meserie este sa verifice complexurile de cinci stele ne impartaseste secretele sale
 
<p>
Oare eram captiv intr-un film horror de duzina? In timp ce ma uitam de jur imprejur prin camera, inainte de a parasi complexul hotelier de lux, asigurandu-ma ca n-am uitat nimic de pret, am observat ca se misca ceva in baie...
Cand am intrat pe usa baii elegante – in care facusem dus cu doar cateva minute inainte –, am ramas impietrit, cuprins de spaima. Incolacit in closetul de portelan alb impecabil, se afla ceea ce parea a fi un enorm piton verde, gros cam cat antebratul meu.

Capul sarpelui plutea deasupra closetului. Scruta camera cu privirea lui patrunzatoare, sasaia si examina aerul cu limba. In cele din urma, hotarand ca nu are rost sa coboare pe podea, si-a indreptat in jos capul solzos si s-a intors pe unde venise. Coada lui aproape ca mi-a facut semn de ramas bun, inainte de a disparea pe conducta in forma de „S“ a closetului.
Iesit din minti, am dat buzna afara din camera, in cautarea unui angajat caruia sa-i spun ce vazusem. Bineinteles ca femeia peste care am dat s-a aratat ingrozita de ce i-am povestit.
„Slava Domnului ca ti s-a intamplat tie si nu cuplului american «fabulos de bogat», care a stat acolo acum cateva zile“, a spus ea, sugerand probabil ca eu puteam face fata unei asemenea intamplari, in timp ce ei poate ca n-ar fi reusit. M-am gandit o vreme la asta. Si m-am intrebat daca mi-ar fi spus oare acelasi lucru, daca ar fi stiut cine eram si ce faceam acolo.

Iata secretul meu: venisem cu o misiune la acel impresionant complex hotelier. In ultimii cinci ani, am scris, in secret, cronici despre aproape toate hotelurile de lux deschise in aceasta parte a lumii.
Lucrez pentru o companie bogata care isi sfatuieste clientii cu dare de mana unde e cel mai bine sa-si cheltuiasca banii. Pentru a afla daca un complex hotelier luxos chiar este ceea ce pretinde a fi, compania foloseste urmatoarea strategie: trimite pe cineva, in secret, sa stea acolo.
De ce? Pentru ca, de obicei, persoanele care scriu cronici de calatorie nu-si ascund identitatea si de aceea nu sunt tratati intotdeauna la fel ca niste clienti obisnuiti.
Acesti cronicari sunt insotiti, intotdeauna, de cineva din partea hotelului si, deseori, sunt scutiti de cheltuieli. Daca hotelul cu pricina – fie el si de cinci stele – are unele probleme, acestea vor fi bine ascunse de ochii cronicarilor. Ei bine, nu asa se face: daca vrei sa afli cum e cu adevarat un hotel, trebuie sa mergi sa te cazezi ca un client obisnuit.

Episodul cu sarpele nu a fost cel mai inspaimantator lucru care mi-a fost dat sa-l traiesc.
S-a intamplat in zorii zilei, la un hotel recent inaugurat undeva la tropice, care, probabil, isi deschisese usile pentru musafiri un pic prea devreme.
Intr-o dimineata, am vrut sa fac o baie. Piscina era splendida si inca nu iesise nimeni din hotel. Tocmai cand ma pregateam sa sar in apa, m-a vazut un angajat al hotelului si a dat fuga spre mine.
Mi-a explicat ca nu era o idee buna. Aveau mari probleme cu instalatia electrica, drept care era posibil ca apa „sa piste“.

Poftim? In drum spre camera mea opulenta, m-am tot gandit ca ar fi fost bine sa puna un semn pe marginea bazinului.
Dar sa nu va faceti o impresie gresita. Cele mai multe hoteluri si complexuri turistice pe care le vizitez se ridica la inaltimea standardelor, incepand de la oferta variata de perne si pana la meniurile care iti lasa gura apa. In plus, din cand in cand, merg la cate un hotel unde totul pare sa mearga supranatural de bine.

Sa luam exemplul complexului Southern Ocean Lodge, de pe insula Kangaroo, din sudul Australiei. Situat intr-o zona foarte izolata, pe varful unei stanci, acesta are un tarif de 1.800 de dolari de persoana pe noapte (in camera cu doua paturi) si bifeaza cu brio toate criteriile, incepand de la serviciile oferite si atentia la detalii, pana la atmosfera extraordinara pe care o ofera. Cand am fost acolo, chiar si vietuitoarele salbatice pareau ca vor sa salute musafirii, incepand cu un koala si puiul sau, pe care i-am vazut ghemuiti intr-un copac, la sosire, si terminand cu o soparla mare care se incalzea la soare langa usa de la intrare. Nimic nu era lasat la voia intamplarii.

Desigur, lucrurile pot lua o intorsatura neplacuta chiar si in cele mai bine administrate hoteluri – nimeni nu poate fi ferit de ghinion. Dar chiar si asa, cand platesti pana la 1.000 de dolari pe noapte, te astepti, totusi, ca lucrurile sa mearga struna.
Un cuplu britanic, care hotarase sa isi faca sejurul vietii pe o insula idilica si scumpa dintr-un colt indepartat al Australiei, a simtit pe pielea lui ce inseamna sa ai ghinion.
Din precautie, isi pusesera pasapoartele si biletele de avion in seiful din camera de hotel. Cand au incercat sa le scoata, seiful n-a mai vrut sa se deschida. Nici pentru ei, nici pentru nimeni.

La inceput, musafirilor li s-a parut amuzant. Dar, pe masura ce se apropia ziua plecarii si trebuiau sa prinda zborul spre Europa, au devenit din ce in ce mai stresati. Cei din conducerea hotelului au comandat o piesa de schimb pentru seif, cu ajutorul careia sperau sa-l deschida, iar daca aceasta solutie ar fi dat gres sau piesa n-ar fi ajuns la timp cu avionul, trebuiau sa-l deschida cu explozibil. Cand m-am intalnit cu englezoaica in centrul balneo-climateric al hotelului, unde incerca sa se relaxeze, m-a intrebat cu glas tanguitor daca nu cumva ar fi fost mai bine sa fi verificat inainte daca seiful functioneaza cum trebuie.

Spiridusii care strica lucrurile sunt una, iar reclama falsa este cu totul altceva. Sa luam exemplul unui complex turistic ce pretindea ca ofera conditii de lux.
O vizita anonima la stabilimentul cu pricina a dat la iveala urmatoarele lucruri: camerele erau nu doar foarte inghesuite, ci si insuportabil de galagioase, iar servirea in camera era ca si inexistenta. In plus, conducerea se baza cu precadere pe clientela de la un bar din apropiere, ba chiar oferea preturi mai mici celor care aveau nevoie de o camera doar pentru cateva ore.

Am fost si la un incantator hotel de cinci stele care, dupa ce primea jurnalistii de turism, inlocuia mare parte din personal cu lucratori sezonieri. E drept ca acestia erau foarte amabili, dar nu aveau pregatirea necesara pentru cinci stele.
Nu vei gasi aceste lucruri in sectiunile dedicate turismului din ziare si din reviste, asa ca ai mare grija cand le rasfoiesti.

Fotografiile sunt spectaculoase, iar textele de prezentare, entuziaste, dar e destul de probabil ca lucrurile sa stea altfel la fata locului.

In cine poti avea incredere?

Jurnalismul in domeniul turismului pare o slujba de vis, dar, de multe ori, se dovedeste epuizant si nu exceleaza la capitolul obiectivitate:

- Ziare si reviste
Acestea au standarde inalte, dar cum costurile jurnalismului de turism sunt ridicate, reporterii merg la hoteluri in calitate de invitati, lucru care, de obicei, e mentionat in articole. Exista insa si publicatii care isi pot permite sa fie, cu adevarat, independente. Codul deontologic al celor de la The New York Times pretinde ca jurnalistii sa calatoreasca incognito, sa-si plateasca sejurul din fondurile ziarului sau din alte surse si sa nu scrie despre hoteluri aflate in proprietatea rudelor sau prietenilor.

- Ghiduri
Jurnalistii anonimi strabat lumea in lung si in lat. Unele dintre cele mai sigure si mai populare ghiduri sunt cele din colectia australiana Lonely Planet, care garanteaza „calatorii pe cheltuiala proprie, sfaturi de incredere si independenta editoriala“.
- Internet
TripAdvisor.com detine cea mai mare arhiva turistica, cu peste  50 de milioane de cronici scrise de „calatori autentici din intreaga lume“. Textele sunt variate – de la pozitive la foarte critice –, iar uneori, acelasi hotel beneficiaza de mai multe cronici. Puterea acestui site e atat de mare, incat un hotelier din Marea Britanie l-a dat in judecata pentru o pretinsa scadere dramatica a veniturilor, dupa ce TripAdvisor i-a marcat cu stegulet rosu unele cronici pozitive, ceea ce inseamna ca ar putea fi false. De asemenea, pentru Romania, mai poti consulta site-urile: booking.com sau amfostacolo.ro.
- Informatii directe
Cereti informatii de la cunostinte. La urma urmelor, nimic nu se compara cu o recomandare personala.
</p>
Vote it up
351
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza