Copilul salbatic

Se spune ca atunci cand era mic a fugit in padure si a fost crescut de animale
 

<p>

Cazul lui a fost considerat unul dintre cele mai grave din intreaga lume. Acum se lupta sa isi construiasca o viata.

O multime de copii isi asteapta randul la salteaua pentru sarituri din imensa curte a Complexului de Reabilitare Scolara Bradet. A fost montata in urma cu numai o zi si reprezinta acum principala atractie atat pentru cei mici, cat si pentru cei mai mari. Grupul acestora din urma, adolescenti cu varste de 15-17 ani, incearca sa faca ordine printre cei mai mici, sa nu-i lase sa se urce si sa sara decat cate trei deodata, ca sa nu se loveasca. Si totusi, ce harmalaie si inghesuiala! Sunt toti copii cu nevoi speciale, care sufera fie de autism, fie au alte deficiente intelectuale sau de comportament.

O saritura, gen roata, si inca una si inca una, trei la rand, patru, cinci! Printre copiii de la coada se face liniste. Il privesc admirativ pe tanarul ce le executa perfect pe terenul accidentat, ca si cum ar fi la o competitie internationala de gimnastica. Cand se simte privit, Traian Caldarar, se opreste si se retrage, ca si cum nu ar fi facut nimic deosebit. Are 17 ani, un fizic de sportiv, o figura expresiva si o tunsoare la moda. Ce ar vrea sa schimbe la el? Nasul! Nu-i place ca e stramb si nu poate respira bine. “De la bataile pe care le-am primit, atunci, demult. Eram lovit si in cap! Tot capul! Praf eram. Si acum se vad semnele!”

Din cauza nasului s-a ales cu doua porecle: «Copiii mai mici ma striga “Nas stramb” sau “Strambu”». Dar niciuna nu-l deranjeaza asa mult ca celelalte porecle, sub care e cunoscut in intreaga lume si pe care le-a primit la varsta de sase ani, atunci cand a fost gasit de un cioban: “Copilul-lup” sau “Copilul-caine” (the Romanian Dog Boy) sau “Copilul salbatic” sau “Mowgli de Fagaras”. Tot atunci a fost inclus pe lista celor mai grave zece cazuri de copii salbaticiti gasiti in toata lumea.

“Eram parasit, padurea era goala, batea vantul de ma lua pe sus cateodata. Nu-mi amintesc multe. Am cateodata o memorie de copil de trei ani. A fost ce a fost, dar acuma gata!”

Era mijlocul lui februarie in anul 2002, cand Ioan Manolescu, pastor, s-a oprit la marginea drumului in apropiere de localitatea Voila, din judetul Brasov. I se stricase masina. In vantul rece de afara a auzit deodata un scancet. Probabil! Sau poate doar i s-a parut. Lesul unui caine zacea un pic mai incolo langa o cutie de carton. S-a apropiat. O fiinta ghemuita, imbracata doar intr-o camasuta, era acolo… acolo, in cutia aceea de carton. Un copil! Manolescu a anuntat politia, iar micutul a fost transferat imediat la Spitalul Municipal din Fagaras. Medicii au constatat ca baietelul, care nu parea mai mare de trei ani, prezenta degeraturi, suferea de malnutritie, rahitism, avea multiple rani si o culoare violacee. Era aproape inghetat! Starea lui generala era cea a unei fiinte care a indurat timp indelungat, luni intregi, poate chiar mai mult, de foame si frig.

Dupa primele zile de ingrijiri, cand copilul si-a mai revenit, comportamentul sau le-a dat de gandit specialistilor. Era ca un mic animal speriat si hamesit. Scotea numai sunete dezarticulate, iar daca atentai la mancarea lui, devenea agresiv. “Dadea impresia ca nu-i va ajunge hrana si ca nu se satura, fiind in stare sa manance orice i se punea in fata si in orice cantitate”, declara Luminita Olteanu, directorul general al Directiei Judetene pentru Protectia Drepturilor Copilului (DJPDC) la acea vreme, citata de “Transilvania Express”. Despre micutul Traian, care, in fapt, avea sase ani, se mai spunea ca era foarte agitat, ca refuza sa doarma in pat, ascuzandu-se sub acesta si ca nu agrea pe nimeni prin preajma. Un alt medic, care s-a ocupat de cazul lui Traian, spunea ca baietelul fusese gasit intr-o pozitie specifica animalelor, iar miscarile sale erau, de asemenea, asemanatoare animalelor. Toate aceste observatii si constatari au dus in mod firesc la concluzia ca Traian Caldarar fusese maltratat si ca era atat de neglijat, sau mai bine spus ca fusese abandonat, incat, practic, traia ca o mica salbaticiune. Totusi, dat fiind varsta lui, nimeni nu si-a imaginat ca ar fi putut sa supravietuiasca singur. Si asa s-a nascut ipoteza ca ar fi fost “adoptat de cainii din padurile transilvanene”.

Situatia lui a fost considerata atat de exceptionala incat, atunci, dupa ce a fost gasit, a fost inclus pe lista celor mai grave zece cazuri de copii din intreaga lume, care au trait izolati de umanitate la o varsta foarte frageda. Dar cum a ajuns acolo si de ce? Ce s-a intamplat dupa ce a fost gasit? Cum poti evolua dintr-un asemenea clasament la statutul de om normal care aspira la o viata de familie fericita?

Cu trei ani inainte de a fi gasit la marginea unui drum, intr-o cutie de carton, in 1996, in aceeasi luna de iarna, februarie, Traian Caldarar se nastea in orasul Wroclaw, din Polonia. Mama sa, Lina Caldarar, pe atunci in varsta de 14 ani, si tatal sau, Traian Ciurar, de 18 ani, ambi rromi, se cunoscusera cu un an inainte, locuind in localitati apropiate de pe langa Brasov, respectiv Vistea de Jos si Voila. Atunci au facut o nunta conform traditiei etniei lor, fara a se cununa civil, iar la cateva luni dupa aceea au plecat in Polonia, unde s-a nascut micutul Traian.

Dupa intoarcerea in Romania, relatiile dintre Lina si barbatul ei s-au inrautatit. “Se apucase de baut si ma batea deseori”, spunea femeia. Cei doi s-au despartit in august 1999. Copilul a ramas insa in grija tatalui, acesta nelasand-o, conform declaratiilor ei, sa-l ia cu ea. “Legea nescrisa a rromilor ii da dreptate tatalui care, fiind capul familiei, trebuie sa aiba grija de copil. De aceea Lina a acceptat sa-l lase pe micut in grija lui. Pana in septembrie 2000, ea a reusit sa-l mai vada pe baietel doar pe ascuns”, spunea Luminita Olteanu, directorul DJPDC Brasov, citata de “Monitorul Local”.

Asa ca Traian a ramas din vara lui 1999 pana in luna februarie 2002, cand a fost gasit de catre pastorul Ioan Manolescu, in grija tatalui sau, in localitatea Voila. “Acesta locuia in conditii saracacioase, impreuna cu fratii lui, inghesuindu-se zece persoane in doua camere”.  Cam asa arata mediul in care a ramas micutul Traian. Modul in care a fost gasit in anul 2002 arata practic modul in care a fost tratat. Toate acele urme de pe trupul lui, faptul ca nu stia sa vorbeasca, ca era hamesit, plin de paduchi, degerat, speriat, agresiv, solitar spun mai mult decat orice ipoteza imaginata vreodata.

La o saptamana dupa ce a fost gasit la marginea unui drum, Traian a fost transferat la Centrul de Plasament “Domino” din Ghimbav, iar anchetatorii au reusit sa-i identifice parintii. Mama lui, Lina Caldarar, avea atunci 20 de ani, iar bunica lui materna, de 36 de ani. Cele doua femei au solicitat autoritatilor sa li se incredinteze micutul. Asa ca in data de 25 februarie 2002, Traian s-a indreptat spre noua lui casa din Vistea de Jos. “Lina Caldarar provine dintr-o familie numeroasa, de noua persoane, dar destul de instarita, care locuieste intr-o casa cu cinci camere, mobilata si in conditii destul de bune”, asa suna descrierea locului unde urma de atunci inainte sa traiasca micul Traian. Concluziile anchetelor sociale desfasurate inopinat de autoritati pe parcursul urmatoarei perioade pareau incurajatoare. “Copilul are o atitudine deschisa si fericita si nu mai este enuretic. Asta arata ca Traian se afla intr-un mediu securizat.” Astfel, cel putin in primele luni, baiatul s-a atasat mai ales de bunica lui careia se pare ca i-ar fi povestit modul in care fusese tratat de familia tatalui sau: “era tinut afara, in curte, nu era hranit si era agresat de catre toti membri familiei.”

Inscris la cursurile unei scoli normale, totusi Traian nu face fata. Urmele trecutului isi lasa amprenta iar in evaluarile facute de profesori se vorbeste de “dificultati de coordonare motorie si orientare spatio-temporala si dificultati de integrare in colectiv”. Asa ca in 2005 este inscris la o scoala speciala. E descris ca prezentand “carente psiho-afective si educative – la zece ani are varsta mentala a unui copil de patru ani si jumatate”. Recomandarile in urmatorul an sunt de mentinere in scoala speciala si chiar cresterea lui intr-un centru de stat, considerandu-se ca ar fi mai bine pentru dezvoltarea lui in continuare.

Ce se intampla cu adevarat cu el in noua familie nu se stie exact. Mai tarziu, cand vorbeste despre asta prefera sa-si aminteasca doar de cei doi cai, Zora si Alina, de care avea grija. Este dus pentru o scurta perioada in Italia de mama si bunica lui, cel mai probabil pentru a cersi, dar il aduc acasa destul de repede. In 2009 cele doua femei pleaca din nou si-l lasa in grija unei matusi. Asa ca de la scoala este inaintata o sesizare catre Ministerul Invatamantului in care se arata ca Traian e in grija unei rude care nu se ocupa de el si ca vine zilnic la scoala nespalat si neingrijit. Se mai spune si ca ar dormi in grajd cu animalele.

Atunci incepe periplul lui Traian in centrele de plasament. Mai intai la centrul Floare de Colt din Fagaras, apoi la Centrul de Plasament Azur, din Victoria, dupa care a urmat Centrul de Reabilitare Scolara de la Bradet.

„in primele zile manca foarte mult, probabil din cauza ca nu a fost hranit corespunzator. Cu toate acestea era comunicativ. Sufera insa de tulburari de comportament. Are o deficienta mental medie, insa evolutia lui a fost foarte buna. A invatat sa scrie si sa citeasca si este extrem de comunicativ", spunea medicul si coordonatorul Centrului Floare de Colt, Cornelia Radocea, se arata pe adevarul.ro.
„Copilul este acum in clasa a VII-a, la scoala speciala din Victoria. A evoluat enorm de la sunetele pe care le emitea cand a fost gasit pana la ora actuala. Acum vorbeste cursiv si se vede ca traieste in colectivitate. A intrat in program normal cu toti copiii si, cu ajutorul educatorilor, s-a integrat foarte bine. in vara aceasta a fost plecat la mare cu ceilalti copii, merge in excursii cu cortul, pe munte, si nu creaza probleme. Nu a ramas corigent la nicio materie, este cuminte si foarte respectuos", declara si directorul general adjunct al DGASPC Brasov, Gheorghe Durna.

Traian are acum 17 ani si stie ce vrea de la viata. Nu mai vrea sa cerseasca niciodata, vrea sa-si termine scoala, toate cele 12 clase, si sa se faca mecanic. II plac masinile si fotbalul, ca unui adevarat viitor barbat.

Conversatia cu el poate fi una placuta si inteligenta, atunci cand nu se retrage in starile sale de solitudine. “Are momente in care nu vrea sa aiba de a face cu nimeni si respinge orice fel de contact, chiar si vizual, si sunt perioade in care te cauta si cand poti rade si glumi cu el”, spune psihologul Adrian Diac, directorul Complexului Bradet, in grija caruia se afla acum Traian. El are propria teorie despre copilaria baiatului: “Nu cred ca a fost crescut de animalele din padure. Dar a fugit de violenta acolo unde era obisnuit sa o faca“.

Ca o ipoteza sau alta este adevarata, probabil nu are nicio importanta. Cert este ca tanarul Traian Caldarar e un altfel Mowgli, care a supravietuit intr-o jungla mai periculoasa decat cea creata de mediul natural; cea creata de natura violenta a oamenilor care l-au abuzat si abandonat. Si, totusi, educatia primita ulterior da rezultate, iar natura isi arata si partea ei buna.

Nimeni nu poate spune mai bine decat aceste cuvinte ale lui ce fel de adult e pe cale sa devina: “Nu ma plang. Sunt copii care au avut de suferit mai mult decat mine! Ce imi doresc de la viata? Sa ajung bine, sa am o familie, sa am o meserie. Sa repar masini de curse. Vreau o viata frumoasa. Foarte frumoasa!”

Cazul lui Traian se afla pe lista celor mai grave la nivel international: http://www.smashinglists.com/10-feral-human-children-raised-by-animals/

</p>

Vote it up
245
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza