Copilul readus la viata

Medicii nu isi pot explica ce s-a intamplat cu nou-nascutul Jamie Ogg. Declarat mort la nastere, micutul este azi viu si sanatos
 
<p>
Kate Ogg, in varsta de 29 de ani, astepta nelinistita in cabinetul obstetricianului ei, din localitatea australiana Wollongong. Cu toate ca gemenii ei, conceputi prin fertilizare in vitro, trebuiau sa se nasca peste 14 saptamani, incepea deja sa aiba contractii si dureri. Ea si sotul ei, David, incercasera ani la rand sa faca un copil. Acum, insa, in timp ce o consulta obstetricianul, isi dadea seama cat de tare se agravasera lucrurile. Colul uterin era dilatat la doi centimetri. Trebuia sa ajunga imediat la spital.

Kate a zacut in pat timp de sapte zile. Apoi, contractiile au inceput sa se intensifice din nou. Era in saptamana 27 de sarcina. A doua zi dimineata, colul uterin era dilatat la 6,5 centimetri si nu mai exista nicio modalitate de a amana nasterea. Kate a refuzat sugestia medicilor de a face cezariana si a ales sa nasca pe cale naturala. Avea sa fie in travaliu o zi intreaga. In acest fel cresteau sansele de supravietuire ale gemenilor, care urmau sa se nasca prematur, pentru ca se amana venirea lor pe lume, iar cele 24 de ore erau foarte importante.

In cele din urma, a fost dusa pe targa in sala de nasteri. David o tinea de mana. Langa echipa formata din 14 doctori, asistente, moase si medici neonatologi, fusesera asezate doua incubatoare pregatite pentru reanimarea nou-nascutilor. Dupa mult chin, s-a nascut primul copil: un baietel. Kate a zarit cu coada ochiului un bebelus moale si albicios. Dar, cum nu stia cum ar trebui sa arate un nou-nascut prematur, nu si-a facut griji.
In timp ce medicii neonatologi se grabeau sa-l ajute sa respire cu ajutorul unui tub si ii administrau medicamente pentru dezvoltarea plamanilor, Kate a adus pe lume cel de al doilea copil, pe Emily. Micuta a scos un strigat cand s-a nascut. Abia atunci Kate si-a dat seama ca ceva ar putea fi in neregula cu baietelul, care inca tacea si pe care hotara-sera sa-l numeasca Jamie.

In timp ce mica Emily era supusa unui control de rutina, medicii luptau cu disperare sa-l tina in viata pe Jamie. Timp de 20 de minute au incercat sa-i introduca tuburi cu oxigen in plamani, dar el nu putea sa traga aer in piept. Pentru ca nu misca, nu raspundea la stimuli si nu dadea niciun semn ca ar respira, unul dintre doctori s-a intors in cele din urma spre Kate si i-a spus.
„Jamie n-a supravietuit… L-am pierdut.“

Doctorul a adus pruncul infasurat intr-o patura langa patul lui Kate. La fiecare treizeci de secunde, icnea de parca ar fi incercat sa respire, insa nu dadea alte semne vizibile ca ar fi fost in viata.
„Este un simplu reflex al trunchiului cerebral“, i-a spus doctorul lui Kate.
Personalul medical s-a retras, lasandu-i pe ea si pe David singuri cu fiul lor. David isi strangea la piept sotia si copilul, in timp ce Kate desfacea cu blandete patura in care era invelit Jamie. Nu voia sa-si dea suflarea invelit.

Ascultandu-si instinctele, a asezat corpul fragil si acum dezgolit al copilului pe pieptul ei cald. Voia sa simta ceea ce simtea si micutul, sa-l cunoasca. Suspina incet. Era al ei, dar acum drumurile lor se desparteau. I se rupea inima si nu dorea decat sa-l aiba inapoi.

In timp ce Kate si David se straduiau sa se resemneze cu cele intamplate, Kate il strangea pe Jamie la piept. Pentru ea, era o simpla modalitate de a crea o legatura cu fiul ei. Iar pentru David, era o dovada a firii calde si relaxate a lui Kate – unul dintre motivele pentru care o iubea atat de mult.

Cu multi ani inainte, cei doi plecasera intr-o excursie memorabila prin Spania, parcurgand 800 de kilometri pe jos. Acum, David isi amintea ca, pana si in momentele de epuizare totala, reusisera intotdeauna sa gaseasca noi resurse de a merge mai departe. Cum? Faceau cate o pauza si se imbratisau dragastos. Chiar si azi, ori de cate ori il durea capul, Kate reusea sa-l aline, imbratisandu-l si sarutandu-l pe ochi.

Acum, fara sa-si dea seama, prin contactul fizic direct, piele pe piele, dintre ea si bebelusul ei, Kate recrea de fapt un ritual antic puternic si o practica incurajata in prezent de nenumarate maternitati de pe intreg mapamondul. Contactul piele pe piele al noului nascut cu mama sa, in special in cazul in care pruncul este nascut prematur, se numeste „ingrijire de tip cangur“. S-a dovedit stiintific ca aceasta practica creste sansele de supravietuire ale pruncului. La fel cum marsupiul este cel mai bun mediu de dezvoltare pentru puiul de cangur, pieptul mamei recreeaza cel mai bine mediul din pantec.

Ingrijirea de tip cangur isi are originile in anii ’70, in Bogota, Columbia, unde aproape 70% din bebelusii nascuti prematur mureau din cauza infectiilor si a complicatiilor respiratorii. Doctorii si-au dat seama ca sansele de supravietuire erau mult mai ridicate in cazul bebelusilor tinuti strans la pieptul mamelor lor, ore la rand. Azi, ingrijirea de tip cangur e considerata a fi cea mai buna modalitate de a-i linisti pe bebelusi, de a le reduce stresul si de a-i ajuta pe parinti sa formeze o legatura cu ei.
„Se observa adesea imbunatatiri extraordinare. Li se stabilizeaza pulsul si respiratia“, spune Abbey Eeles, ergoterapeut specializat in terapie neonatala, la Spitalul Royal Women din Melbourne. Exista nenumarate dovezi care atesta beneficiile acestei terapii, atat pentru mame, cat si pentru bebelusi.

Kate l-a tinut pe Jamie strans la pieptul ei. Ii vorbea si ii povestea despre sora si familia sa care il iubea. Dupa cateva minute, a avut impresia ca pruncul tresare. Initial, Kate a crezut ca acela a fost momentul in care bebelusul si-a dat ultima suflare. Apoi, printre propriile sale sughituri de plans, Kate si-a dat seama ca pieptul copilului se misca regulat. „Cum ar fi sa reuseasca? Daca poate supravietui?“, l-a intrebat Kate pe David, care a chemat repede un medic.

Asistentele le-au explicat ca orice miscare era, probabil, un reflex si nimic mai mult si i-au lasat din nou singuri, sa-si planga copilul. Treptat, Kate si David incepeau sa se resemneze cu ideea ca fiul lor era pe moarte. Il mangaiau, ii vorbeau si, mai ales, il strangeau la piept, langa inima. Erau familia unita pe care si-ar fi dorit-o orice copil.

Nici lui Kate si nici lui David nu le-a venit sa creada ce s-a intamplat apoi. Bebelusul a deschis ochii. Apoi a ridicat usor capul si a vrut sa-l prinda pe tatal lui de deget. David a fugit din nou in cautarea unui doctor care sa-l consulte pe Jamie.

Cand medicul s-a intors in cabinet insotit de o asistenta, a tras doua scaune langa ei si a inceput sa le explice ca ceea ce se intampla nu era ce credeau ei.
„Dar priviti!“,  a spus Kate, care isi umezise degetul cu lapte matern de la san. Imi linge degetul.

In momentul in care doctorul l-a luat pe Jamie de la pieptul lui Kate, nou-nascutul a tresarit si a inceput sa planga. Doctorul l-a asezat pe pat, i-a ascultat bataile inimii si, nevenindu-i sa creada, i-a cerut asistentei sa faca acelasi lucru. Acum, plamanii i se umflasera cu aer, respira fara tuburi si avea o culoare normala. Jamie a fost dus imediat la terapie intensiva, langa sora lui. Toata lumea era inmarmurita.

„Corpurile noastre isi doresc cu infocare sa se atinga“, spune Matt Hertenstein, profesor de psihologie la Universitatea DePauw, din Statele Unite, si expert international in puterea atingerii. „S-a dovedit ca atingerea ne afecteaza in mod pozitiv fiziologia, sistemul imunitar, felul in care facem fata stresului si chiar si creierul.“

Atingerea este deosebit de importanta pentru nou-nascuti. Studiile arata ca bebelusii sunt predispusi la stres. Astfel, pulsul li se accelereaza daca sunt expusi la durere, spre exemplu prin recoltarea de sange din calcai. Asa ca, in momentul in care sunt dusi la terapie intensiva si supusi unor proceduri repetate, dureroase si suparatoare, atingerea umana devine un instrument eficient, dovedit stiintific, care ii ajuta sa faca fata situatiei. Acest lucru se datoreaza faptului ca legatura fizica dintre mama si bebelus este foarte puternica. Cand il strange in brate, pieptul mamei isi schimba temperatura, pentru a incalzi sau a racori pruncul in functie de nevoile lui. Bebelusul adoarme de cele mai multe ori la sanul mamei, fapt ce ii permite sa-si conserve energiile, sa creasca si sa se ingrase. Contactul piele pe piele are un efect benefic si in ceea ce priveste dezvoltarea creierului.

Studiile arata ca bebelusii care sunt tinuti stransi la pieptul mamelor perioade mai lungi de timp au sanse mai mari de supravietuire, nu sufera de durere, vor fi probabil alaptati direct de la san si se vor dezvolta mai frumos  odata ce vor ajunge acasa.

Ingrijirea natala de tip cangur s-a devedit atat de benefica pentru bebelusii nascuti prematur, incat unii experti sustin folosirea ei regulata, in special in saloanele neonatale de terapie intensiva.

Un studiu realizat anul trecut de Universitatea Uppsala, din Suedia, a recomandat modificarea ingrijirii postnatale pentru a permite nou-nascutilor si mamelor lor sa stea mai mult timp impreuna. Copiii nascuti inainte de termen sau cei care cantaresc foarte putin la nastere trebuie considerati fetusi, care functioneaza in continuare ca in uter si care au nevoie, in consecinta, de contact fizic, piele pe piele, pentru a se putea dezvolta, au conchis oamenii de stiinta.

Familia Ogg si-a luat in brate si dezmierdat copiii cat de des a putut, in tot timpul internarii lui Emily si Jamie in salonul de terapie intensiva. Kate a strans-o prima data pe Emily la piept cand avea sase zile. Cat timp statuse in incubator, temperatura corpului ii oscilase si avusese o respiratie neregulata, insa starea ei a devenit stabila in momentul in care Kate a luat-o in brate. 
„Ori de cate ori ii tineam pe gemeni in brate… parca nu se mai incruntau.“
Dupa nasterea lor cu probleme, ambii gemeni si-au revenit, au crescut si  s-au intors acasa cu Kate si David dupa 11 saptamani.

Acum au 18 luni, vazul si auzul sunt normale si se dezvolta asa cum ar trebui.
„Jamie face tot ce face si Emily“, spune Kate.
Si, cum viata este plina de miracole, familia Ogg a aflat la cateva luni dupa nastere ca va mai avea inca un copil. Anul acesta, dupa ani la rand in care nu au putut concepe pe cale naturala, Kate a nascut al treilea copil, un baietel sanatos, pe nume Charlie.
Si de abia asteptau sa il stranga la piept pentru prima oara!

Nota: Pentru a vedea un film incredibil despre recuperarea miraculoasa a lui Jamie, intrati site-ul today.msnbc.msn.com si introduceti „baby Ogg“ in campul de cautare.

Corpul uman este programat sa raspunda la atingeri

–  Atingerile umane diminueaza stresul: se reduce excesul de cortizon (hormon eliberat ca raspuns la stres), adrenalina si corticotropina (ACTH), pulsul incetineste, tensiunea scade, iar intregul nostru sistem cardiovascular profita.
–  Nivelul de oxitocina – un hormon peptidic natural care incurajeaza afectiunea – creste.
–  Se activeaza  cortexul orbitocentral – aceeasi zona care declanseaza placerea in momentul in care suntem expusi unor mirosuri placute, precum parfumurile sau florile noastre preferate.
–  Intelegem mai bine oamenii daca ii atingem: potrivit unor studii recente, comunicarea prin atingere este la fel de complexa si nuantata precum comunicarea orala sau prin expresii faciale.
–  La mamele care alapteaza, strangerea pruncilor la piept accelereaza producerea laptelui matern.

</p>
Vote it up
504
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza