Copilele ce viseaza la Nadia

O mana de fetite se antreneaza zi si noapte la Deva, in cautarea perfectiunii. Ele sunt urmasele „zanei de la Montreal“
 
<p>In racoarea diminetii, o fetita miniona si firava, cu parul blond, ochelari studiosi si ghiozdan in spate, deschide poarta de fier ce parca o sfideaza in proportii. In spatele ei, alte pustoaice vin rand pe rand. Par foarte serioase.
– Buna dimineata, domnule antrenor!, striga ele in cor.
– Buna dimineata!, raspunde un om carunt, cu privire calda, ce le asteapta.
Suntem in sala de antrenament a Colegiului National Sportiv Cetate Deva, scoala care, de mai bine de 30 de ani, produce campioane la gimnastica pe banda rulanta. Locul unde Nadia Comaneci se antrena in anii ’70 este astazi caminul lotului national de junioare, fete in varrsta de 10-15 ani ani, selectate din intreaga tara, care viseaza cu ochii deschisi sa ajunga precum „zana de la Montreal“. Micile Nadii.
– Cum suntem azi?, intreaba barbatul.
– Gata de treaba!, raspund fetele.
Micutele dispar una cate una in vestiar, timp suficient pentru antrenor sa isi savureze cafeaua. Cu o experienta de 43 de ani, din care ultimii 16 la gimastica, Gheorghe Orban este antrenorul coordonator al lotului national de junioare si omul care pregateste viitoarele generatii de campioane. „Sa nu le subestimati“, ne arunca el complice. Viata pe care o duc aici le face pe cat de sanatoase, pe atat de inteligente.“ S
Printre primele fete care ies echipate din vestiar o regasim, spre surprinderea noastra, si pe fetita blonda si firava ce se lupta mai devreme cu poarta din plasa verde. Nu mai are ochelari. Si nici ghiozdan. La numai 12 ani, Irina Paun are deja in spate o cariera de opt ani in gimnastica. „Am inceput de la patru ani. Mama m-a dat la clubul Steaua Bucuresti. Ei ii place gimnastica, se uita mereu la televizor“, ne povesteste micuta gimnasta. „La inceput e usor, e mai mult o joaca. Nu faceam mai mult de o ora pe zi. Usor-usor, a inceput sa-mi placa si mi-am dorit mai mult.“
Irina este desemnata sa deschida sesiunea de incalzire. Tot ce face ea trebuie urmat intocmai de celelalte treisprezece colege ale sale, asezate pe mai multe randuri. Dupa o usoara alergare, urmeaza o serie de exercitii statice, in care fetele trebuie sa se sincronizeze perfect. Apoi, reprize de intindere, ce contorsioneaza dureros trupurile plapande din fata noastra in unghiuri pe care un om normal nici nu viseaza sa le atinga.
Fetele sunt impartite apoi in patru echipe, cate una pentru fiecare aparat: barne, sol, paralele si sarituri, fiecare cu un antrenor. Pare, dintr-odata, ca se instaleaza haosul, atat vizual, cat si fonic. E doar o aparenta. Fiecare stie exact ce trebuie sa faca. Chiar si chestiunile tehnice. Unele muta saltelele, altele imping barnele. Aici, doua gimnaste isi aranjeaza  masivii bureti pentru a ateriza dupa sarituri, dincolo altele isi regleaza, cu ajutorul antrenorilor, distanta dintre paralele. Apoi repeta obsesiv exercitii ce sfideaza gravitatia.
Privirea ne este rapita de evolutia legata a unei gimnaste la sol, in ritmul imprimat de o piesa alerta, un fel de mixaj popular. O cheama Diana Bulimar si, la 15 ani, este una dintre marile sperante ale gimnasticii romanesti. La Jocurile Olimpice de Tineret de la Singapore, din august, a obtinut medalia de argint la sol.  „Eram la gradinita cand un antrenor de gimnastica a venit la noi si ne-a pus sa facem unele exercitii“, ne povesteste Diana, care pe atunci avea doar patru ani. „M-a selectionat. Acum vreau sa ajung ca Nadia.“
Miscarile Dianei ne hipnotizeaza prin perfectiune. E ceva ce la televizor poate nu se vede cu ochiul liber. Si sigur nu se aude. Dar aici toata lumea tinde spre asta scrasnind din dinti.
– Capul sus, Diana, capul sus,
pieptul inainte, ai grija la glezne!, ne spulbera contemplarea antrenoarea Lacramioara Moldovan.
Vicecampioana mondiala in 1989 cu echipa nationala, Lacramioara, ajunsa antrenoare impreuna cu sotul ei, spune ca exercitiul cu care Diana a luat argintul la Singapore este unul cu grad mare de dificultate. „E talentata =i ambitioasa. Munceste foarte mult.“ O definitie pentru „mult“? Antrenamente sase zile saptamanal, uneori chiar si de Craciun sau Revelion, o vacanta de zece zile in timpul verii, program aproape permanent de cantonament, regim alimentar strict. Viata de copil exista aici doar in filme.
Dupa aproape sase ore de antrenament, cu o pauza de pranz, eram franti. Fusese deja o zi plina pentru noi. Nu si pentru micutele gimnaste.
– Ce aveti prima ora?, striga antrenorul.
– Matematica!
Inapoi ochelarii, ghiozdanul, poarta de fier... Fetele pleaca acum la scoala.</p>
Vote it up
205
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza