Clatite americane cu lapte batut

Clatitele americane sunt usoare si pufoase. Pot fi lasate simple, dar adaugandu-le fructe devin mai interesante
 
<p>Timp pregatire: 20 min
Timp gatire: 15 - 20 min

Se obtin 6 portii
O portie contine: kcal 340, proteine 11 g, grasimi 10 g (din care grasimi saturate 3 g), carbohidrati 57 g (din care zahar 30 g), fibre 2,5 g;

Ingrediente

115 g faina alba cu praf de copt
115 g faina integrala cu praf de copt
putina sare
30 g zahar tos
2 oua mari, separate galbenusurile de albusuri
300 ml lapte batut
1 banana mare taiata felii subtiri
1 lingurita ulei de floarea-soarelui
1 plic praf de copt
Pentru servit
6 linguri iaurt grecesc (smantana batuta)
1 lingurita scortisoara macinata
6 lingurite de miere

Preparare

Faina alba, faina integrala si sarea se amesteca intr-un castron mare. Se adauga zaharul. Se amesteca galbenusurile cu laptele batut si 1 lingura de apa rece. Amestecul se adauga treptat in faina obtinandu-se un aluat foarte gros.

Albusurile se bat intr-un castron separat pana cand devin pufoase si usoare. Se adauga in aluat, apoi se pun si bananele.

Se incalzeste la foc moderat o tigaie de clatite sau o tigaie mare de teflon cu fundul gros, apoi se unge cu putin ulei. Se toarna cate o lingura mare din aluat in tigaia incinsa, lasand spatiu intre ele. Probabil se vor putea praji 3 sau 4 clatite simultan, in functie de marimea tigaii.

Se prajesc 1–2 minute sau pana devin aurii si tari in partea de jos, iar la suprafata apar basicute. Se intorc clatitele cu o paleta lata si se prajesc si pe partea cealalta 1–2 minute. Se scot din tigaie si se tin calde, cat se prajesc si restul de clatite, ungand usor tigaia cu putin ulei la fiecare serie de clatite.

Se amesteca iaurtul cu scortisoara. Se pun doua clatite calde pe fiecare farfurie, se adauga 1 lingura de iaurt aromat si se presara deasupra 1 lingurita de miere. Se servesc imediat.

Sfat:
• Daca nu aveti lapte batut, puteti folosi 300 ml de lapte semidegresat amestecat cu 1 lingurita de suc de lamaie. • Folositi numai faina alba, nu si integrala. • Odata cu bananele se adauga 2–3 linguri de stafide negre sau albe.• Pentru clatite cu afine, se face aluatul cu 225 g faina alba cu praf de copt si se presara 1 lingurita de ienibahar. In aluat, in loc de banana se adauga 170 g afine proaspete. Se servesc cu o salata de fructe de padure. • Se fac clatite cu mure adaugand 170 g de mure in loc de banana

De ce este sanatos?
• In mod traditional, laptele batut este lichidul ramas dupa ce smantana laptelui s-a transformat in unt prin batere. Totusi, in prezent, laptele batut se face de obicei prin adaugarea de culturi in laptele degresat. Indiferent de modul de preparare, laptele batut are foarte putina grasime. • Bananele furnizeaza carbohidrati care se absorb usor si potasiu, un mineral esential pentru functionarea corecta a nervilor, muschilor si, de fapt, a tuturor celulelor corpului. Copiilor la plac mult bananele, astfel incat aceasta reteta formeaza un mic dejun sanatos pentru cei mici.</p>

Vote it up
200
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza