Centru de consiliere pentru parinti

Organizatia Salvati Copiii a inaugurat, la Bucuresti, primul Centru de consiliere pentru Parinti
 

<p>In cadrul centrului, caruia i se adauga alte patru in orasele Iasi, Suceava, Targu Mures si Timisoara, principalele servicii oferite au in vedere consilierea individuala si de grup pentru parinti si copii, pregatire si consultanta pentru specialistii din domeniul sanatatii, educatiei si protectiei sociale, precum si activitati de informare si educatie desfasurate in comunitate, la nivel urban si rural, scrie "Romania Libera".

Deschiderea acestor centre face parte din proiectul "Towards positive healthy parenting in Romanian families / Parinti competenti, copii sanatosi - Dezvoltare de servicii de parenting in Romania" si e posibila cu sprijinul financiar al Islandei, Liechtenstein-ului si Norvegiei.

Potrivit Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului, neglijarea minorului de catre parinti este forma de incalcare a drepturilor copilului cel mai des raportata. Peste 69% din totalul cazurilor de abuz asupra copilului raportate in 2009 au fost de neglijare.

Concret, din cele 11.686 de cazuri de abuz inregistrate in 2009, 1.326 au reprezentat abuz fizic, 1.151 abuz emotional, 572 abuz sexual si 8.101 au fost de neglijare in familie.

La nivel national, cei mai nepasatori parinti fata de copiii lor sunt cei din regiunile de sud-est (24% din totalul cazurilor raportate anul trecut). O explicatie ar fi ca aici sunt cei mai multi minori care au ramas singuri in urma plecarii parintilor lor la munca, in strainatate. Parintii din sud-est sunt secondati de cei din nord-est (peste 18 % din totalul cazurilor de neglijare).

Centrele de consiliere pentru parinti sunt servicii publice gratuite, dezvoltate la nivel comunitar, si isi propun promovarea, dezvoltarea si implementarea de servicii imbunatatite de parenting, pentru a asigura integrarea parintilor intr-un program de consiliere ("parenting") inainte ca dificultatile din relatia copil-parinte sa il plaseze pe minor intr-o situatie de risc.

Centrele deschise de Salvati Copiii Romania beneficiaza de echipe multidisciplinare, formate din psihologi, psihiatri, asistente medicale, asistenti sociali si psihopedagogi.

Adresele centrelor sunt urmatoarele:
Bucuresti - str. Aviator Mircea Zorileanu nr. 43, sectorul 1, telefon: 021.224.24.52, fax 021.224.24.54
Iasi - B-dul Chimiei nr. 35, bl. F1, sc. A3, parter, telefon 0232.21,17.26, fax 0232.22.27.26
Suceava - Str. Armeneasca nr. 41, telefon 0230.52.10.00, fax 0230.52.55.59
Targu Mures - Str. Postei nr. 3, telefon 0265.250.121, fax 0265.250. 128</p>

Vote it up
258
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza