Cei mai proşti hoţi din lume

Păţanii ale borfaşilor, care par incredibile, dar sunt adevărate
 

Articole similare

UN TÂNĂR DE 23 DE ANI tocmai plătea niște cutii de suc într-un supermarket din oraşul german Stuttgart, când a fost abordat de doi angajaţi. Fusese văzut în timp ce fura. În doi timpi şi trei mişcări, bărbatul a zbughit-o spre ieşire. În goana lui spre libertate, din cracul pantalonului au început să îi cadă mai multe alimente furate din magazin. Graba a stricat treaba hoţului, care s-a împiedicat de ele şi a căzut, cât era de lat, chiar la picioarele agenţilor de securitate.

 

Loveşte şi fugi, cu bis

Într-o dimineață din octombrie 2015, un tânăr de 21 de ani – care se afla cu iubita şi încă un prieten în maşină – nu a apucat să meargă mai mult de 200 de metri şi a intrat într-o maşină de teren. Era ora 7.00, după o noapte de pomină pe care o petrecuse cu prietenii, într-un bar din orăşelul austriac Innsbruck. Tânărul şofer urma să fie sancţionat nu doar pentru accident, ci şi pentru că a condus sub influenţa alcoolului. Fără să stea prea mult pe gânduri, a decis că e mai bine să ascundă maşina.

Cu mare discreţie, a dus autovehiculul la câţiva metri distanţă de locul accidentului, într-o curte. Dacă accidentul nu reuşise să îl trezească din beţie, aburii alcoolului s-au evaporat când a realizat că parcase chiar în curtea unei secţii de poliţie. Cu mintea năucită de la atâtea şocuri, tânărul austriac a încercat să dea în marşarier, înainte să îi observe cineva prezenţa. Doar că, în decurs de numai câteva minute, a reuşit să accidenteze o a doua maşină. Vestea bună era că nu lovise o maşină a poliţiei. Vestea proastă a fost că maşina aparţinea unui ofiţer de poliţie. Când tânărul a decis, şi de data aceasta, să fugă de la locul faptei, motorul a cedat şi maşina a rămas blocată în mijlocul maşinilor de poliţie.

 

Furios şi iute

Pasiunea pentru mașini a unui ceh de 39 de ani din oraşul Děčin, este atât de mare încât nu se poate abţine să nu le conducă atunci când le vede. Acest lucru l-a determinat să îşi facă o carieră din a le fura. Dar entuziasmul îi întunecă de cele mai multe ori judecata. Pentru că îi place să testeze până la capăt limitele unei maşini şi să depăşească viteza regulamentară, să treacă pe roşu la semafor sau să schimbe haotic benzile pe şosea, e greu să nu atragă atenţia poliţiei.

În luna noiembrie 2013, proaspăt ieşit dintr-o închisoare germană, bărbatul a revenit la vechile obiceiuri. După ce petrecuse mult timp departe de volan, a furat prima maşină întâlnită în cale şi a pornit într-o cursă nebunească prin oraş. Conducea cu o viteză atât de mare, încât mai mulţi trecătorii s-au oprit şi l-au filmat. Dovezile incriminatorii de pe telefoanele a zeci de trecători l-au dus în cel mai scurt timp înapoi după gratii, departe de orice autoturism care i-ar putea lua minţile.

 

Asalt la indigo

Pornit să jefuiască apartamentele dintr-un bloc, în oraşul polonez Wloklawek, un tânăr a fost zărit de unul dintre locatari. În scurt timp s-a iscat o încăierare, din care hoţul a încercat să scape muşcând braţul bărbatului. Spre ghinionul lui, escrocul nu numai că nu a reuşit să fugă, dar s-a trezit, pe lângă acuzaţia de furt, cu un al doilea cap de acuzare – atacarea unui ofiţer de poliţie, căci acesta era locatarul –, riscând până la zece ani de închisoare.

Două luni mai târziu, în timp ce îşi aştepta procesul, tânărul eliberat pe cauţiune s-a decis să facă rost de nişte bani. Şi, cum singura modalitate pe care o ştia era furtul, a pus ochii pe trei bărbaţi ce păreau absorbiţi de o lucrare de reparaţie. A aşteptat să se întoarcă cu spatele la el, le-a luat geanta cu unelte şi a fugit. Doi dintre cei trei bărbaţi, avea să afle mai târziu, erau ofiţeri de poliţie. Aşa că s-au pus să alerge pe urmele lui, împreună cu un alt locatar care fusese martor la furt. După ce trioul l-a prins pe hoţ, acesta a apelat la lovitura sa de graţie: a muşcat din primul braţ ieşit în cale. Singura fărâmă de noroc a escrocului a fost că, de data asta, mâna în care şi-a înfipt dinţii era a civilului. Astfel a evitat o altă acuzaţie de atac asupra unui poliţist.

 

Vânzări în scădere

Deși toată lumea se ştie cu toată lumea în oraşul polonez Okonek, care are 4.000 de locuitori, Pawel P., în vârstă de 22 de ani, nu l-a recunoscut pe bărbatul pe care l-a abordat în parcarea supermarketului, în luna octombrie a anului trecut.

„Hei, salut!“, i-a spus Pawel pe un ton senin. „Nu vrei să cumperi nişte iarbă?“ Bărbatul care îşi punea cumpărăturile în maşină s-a oprit. Ce glumă bună, şi-a zis în gând. Cine ar avea curajul să vândă droguri unui ofiţer de poliţie? Dar nu i-a trebuit mult timp să îşi dea seama că tânărul era cât se poate de serios. Aşa că poliţistul a intrat în joc. S-a arătat interesat să cumpere marijuana, dar a pretins că nu are bani la el. I-a spus tânărului că trebuie să îşi cheme nişte prieteni, să îl ajute cu fonduri.

Când au apărut, prietenii erau, bineînţeles, alţi poliţişti. Pawel a fost arestat şi riscă trei ani de închisoare.

 

Prins cu uşa

În oraşul sloven Radovljica, un bărbat care plănuia să jefuiască un magazin de porţelanuri a fost prins de două ori în aceeaşi noapte.

Când a forţat uşa grea a magazinului, nu a reuşit decât să o întredeschidă puţin. În timp ce se strecura înăuntru, uşa s-a închis şi i-a prins piciorul. După ce a încercat în zadar să urnească uşa, hoţul s-a resemnat şi a aşteptat să fie prins a doua oară, de data aceasta de poliţie.

 

Citeşte sau plângi

Doi indivizi, aspiranţi la titlul de escroci, au plătit scump pentru lipsa lor de… profesionalism în ale furatului. În luna iulie a anului trecut, cei doi bărbaţi au intrat prin efracţie într-un magazin de bijuterii din oraşul olandez Enschede şi au luat toate bijuteriile din vitrină. În graba lor, cei doi nu au băgat însă de seamă semnul pe care scria clar: „Toate exponatele sunt replici ale modelelor originale“.

Mai mult, tandemul nici măcar nu s-a chinuit să fure în linişte. Aşa că vecinii care au auzit zgomot de sticlă spartă au alertat autorităţile.

 

Întreprinzătorul e prins

Un tip, genul descurcăreț, de 32 de ani, din oraşul francez Lyon este întruchiparea antreprenorului ca la carte: după ce studiază piaţa, investeşte în promovare şi oferă tot felul de mostre gratuite din marfa lui, pentru a-şi atrage noi clienţi. Toate bune şi frumoase, cu excepţia unui singur detaliu: produsele vândute sunt droguri ilegale.

Primăvara trecută, bărbatul a împânzit zona în care locuia cu broşuri colorate, în stilul celor de la supermarket, în care anunţa chiar şi livrare gratuită pentru comenzile de peste 100 de euro. Deloc surprinzător, campania a atras atenţia potenţialilor clienţi, dar şi pe cea a poliţiei locale. La percheziţie, ofiţerii au găsit 102 grame de răşină de cannabis.

 

Săritură ca în filme

În luna iulie a anului trecut, un bărbat stătea pe o bancă într-un parc din Arad, şi vorbea liniştit la telefon. Mobilul acestuia a atras atenţia unui puşti de 17 ani, cu intenţii necurate. După ce şi-a făcut drum cât mai aproape de banca unde era aşezat bărbatul, hoţul a înşfăcat telefonul şi a luat-o la goană.

De teamă să nu fie prins de lumea alertată de victimă, băiatul a improvizat ca în filme, cu o săritură spectaculoasă în lacul din apropiere. Absorbit de adrenalina momentului, tânărul escroc uitase un singur lucru – nu ştia să înoate. Victima jafului şi un trecător au sărit să-l salveze. Ajuns pe mal aproape leşinat, băiatul şi-a revenit după ce poliţia i-a aruncat în faţă câteva acuzaţii penale.

 

Jaf la înălţime

În satul maghiar Batmonostor, o femeie şi-a pus gândurile de jecmăneală în cui după ce, în încercarea de a sări gardul casei pe care pusese ochii, a rămas cu pantalonii prinşi într-o sârmă. În timp ce atârna în vârful gardului, în voia sorţii şi în văzul lumii, un vecin a alertat poliţia care, odată ajunsă la locul faptei, nu s-a arătat deloc surprinsă. Aceeaşi casă fusese ţinta unei alte tentative eşuate de jaf venită din partea fiului femeii, care acum îi privea de la înălţime.

 

De la strâmtorare la răcoare

Fusese o seară cât se poate de fructuoasă pentru un hoţ de case din oraşul Bonn. Germanul de 43 de ani reuşise să pătrundă neobservat într-o casă, pe uşa de la terasă, şi să şterpelească un laptop şi un telefon. Totul funcţiona ca la carte, aşa că hoţul s-a decis că ar fi cazul să se servească şi cu ceva din frigider.

Când a dat peste un mic spaţiu de depozitare, s-a felicitat că alesese casa respectivă şi a intrat curios înăuntru. Dar, în timp ce studia oferta, uşa depozitului s-a închis în urma lui. Rămas încuiat pe dinăuntru, bărbatul a scos telefonul să sune după ajutoare. Cum nu avea niciun complice, hoţul a fost forţat să sune la poliţie. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au observat casa răvăşită de urmele jafului şi l-au băgat pe hoţ la răcoare.

Vote it up
73
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza