Cea mai lungă noapte

Familia dormea, fără să știe că un ucigaș tăcut îi amenința viața
 

În clipa în care s-a trezit, Ildikó Tóth și-a dat seama că ceva nu e în ordine. Ca un favor special, îl lăsase pe cel mai mic dintre cei doi fii ai ei, Levente, să doarmă în pat cu ea și soțul ei, Gábor. Băiatul de nouă ani era acolo, cu brațele strâns încolăcite în jurul gâtului ei. Dar unde era Gábor?

Îl lăsase uitându-se la televizor. Dar din camera alăturată, nu se auzea niciun sunet.

L-a găsit pe Gábor pe canapea, plângându-se că îl doare capul. Ca o bună asistentă medicală ce este, Ildikó i-a adus o aspirină și i-a lăsat-o pe noptiera de lângă pat, apoi s-a dus la baie. Era în jur de patru dimineața.

„Când m-am întors, simțeam că plutesc“, își amintește ea. „Nu știu cum e să fii beat, dar cam așa cred că m-am simțit. Apoi, când m-am întins în pat, aveam o senzație ciudată în urechi. Un sunet asemănător firelor de nisip care se mișcă într-o clepsidră. Nu era ceva neplăcut – cam ca atunci când ești pe plajă și bate vântul. Apoi, am remarcat că aveam gura amorțită. I-am spus soțului să deschidă fereastra, ca să intre aer curat. A deschis-o. Levente s-a trezit, strigând că îl doare tare burta, și s-a prăbușit la loc, pe pernă. Inima mi-a luat-o razna. Mă simțeam lipsită de vlagă. I-am spus lui Gábor să meargă în camera copiilor și să deschidă și fereastra de acolo. Atunci Levente a țipat iar și mi-am dat seama că e vorba despre o problemă gravă. M-am gândit că ar trebui să deschidem toate ușile și ferestrele. Dar în cartier bântuia o gașcă de spărgători. Circula zvonul că intrau chiar și în case în care proprietarii erau înăuntru, dormind“, povestește Ildikó.

Dar asta urma să fie cea mai mică dintre problemele lor. Pentru că ceea ce Ildikó și familia ei urmau să înfrunte în acea noapte geroasă de ianuarie nu era un hoț care se furișează pe lângă casă. Era un criminal ascuns în interior.

Familia Tóth locuiește în nordul Ungariei, într-un sătuc numit Karancsalja, aproape de lanțul muntos care delimitează granița cu Slovacia. Gábor și Ildikó administrează împreună o companie din domeniul asistenței medicale.

Iarna, temperaturile pot scădea în Karancsalja până la -20 °C. În weekend-ul precedent, familia se hotărâse să profite de zăpadă. Au pornit cu sania masivă, de fier, spre dealul abrupt din spatele casei.

Gábor moștenise casa de la tatăl lui. Cu șapte ani în urmă, familia renovase complet casa bătrânească. Au montat un nou boiler, alimentat cu gaz, într-o încăpere nefolosită de la parter. Pentru a se asigura că locuința rămâne călduroasă în nopțile geroase de iarnă, au înlocuit toate ușile și ferestre­le și au izolat acoperișul. Între bucătăria deschisă și camera de zi de la etaj, au montat o sobă de teracotă, placată cu ceramică verde, ce amintește de turnurile castelelor medievale răspândite pe tot teritoriul Ungariei.

După cină, familia s-a bucurat de jucăriile pe care băieții le primiseră de Crăciun, inclusiv de un set de Lego. Dar, când Ildikó a spus că e vremea să meargă la culcare, au fost discuții.

– Nu mă mai interesează, a răbufnit ea, când s-a săturat de ceartă. Faceți ce vreți.

Levente a luat de bune spusele mamei sale. Deși avea patul lui, în noaptea respectivă, a vrut să doarmă cu părinții. Ildikó a cedat.

„Era frig și, după partida de săniuș, eram obosită. Am adormit aproape imediat“, spune Ildikó.

Gábor a adormit pe canapea, după ce fiul lor cel mare, Bence, de 15 ani, s-a dus la culcare. S-a trezit după miezul nopții cu o durere cumplită de cap, care nu l-a mai lăsat. A pendulat între somn și starea de veghe, până când a fost trezit de soție.

„Când Ildikó mi-a spus să deschid fereastra din camera copiilor, am mers pe bâjbâite și, în întuneric, m-am împiedicat de găleata cu piese de Lego. M-am trezit în genunchi. Brusc, am conștientizat că nu mă pot ridica. Inima îmi bătea anormal de repede. Mintea îmi funcționa perfect, dar eram înspăimântat“, își amintește el.

Gábor l-a strigat pe fiul său, care era confuz și adormit:

– Ajută-mă, nu pot să mă ridic! Des-chide fereastra!

Cu ajutorul lui Bence, Gábor a ajuns, târându-se și clătinându-se, la perete.

„Din fericire, fereastra este joasă și am reușit să mă ridic suficient cât să iau o gură de aer curat. A durat doar un minut sau două până ce m-am simțit mai bine“, spune el.

Bence a crezut că tatăl lui băuse prea multă palincă, iar Gábor s-a întors încet și și-a croit drum spre ușa dormitorului. Dar a văzut ceva ce l-a făcut să încremenească: soția sa zăcea întinsă pe podeaua bucătăriei. Cu sau fără hoți, Ildikó se hotărâse să deschidă ușa din față.

„Cumva, am pus pe mine un halat și am deschis ușa casei. Ar fi trebuit să respir un pic de aer curat, dar voiam să ajung la ușa din spate cât mai repede posibil, pentru a o deschide, ca să se aerisească.

Ușa din spate are un oblon.

„Am ridicat oblonul. Apoi mi-am dat seama că am halucinații. Nu găseam clanța. Mi-am spus că nu mai e la locul ei. Am zgâriat peretele cu unghiile. În fine, am reușit să deschid ușa“, spune Ildikó.

Apoi s-a prăbușit la pământ.

Ca și Gábor, Ildikó se intoxicase cu monoxid de carbon (CO). Incolor și inodor, CO a omorât peste 140.000 de oameni în Europa, între anii 1980 și 2008. Omoară anual mai mulți oameni decât SIDA sau cancerul de piele, conform unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății - Regiunea Europa despre rata mortalității prin intoxicare cu monoxid de carbon.

Presa scrie mai des despre monoxidul de carbon când gazul, de obicei provenind de la eșapamentul mașinilor, este folosit în cazurile de sinucidere. Dar mai bine de jumătate dintre decesele cauzate de CO sunt accidentale, iar 60% dintre decese au loc acasă. Și, dat fiind că este dificil să deosebești intoxicarea cu CO de alte cauze de deces, se presupune că statisticile oficiale nu prezintă numărul real.

Când și-a revenit, Ildikó a văzut că Gábor și Bence erau aplecați deasupra ei, strigând-o. În următoarele 10-15 minute, a zăcut pe podea,  incapabilă să se miște și doar parțial conștientă. Soțul și fiul ei cel mare așteptau ca aerul rece și curat, care începuse să intre în casă, să aibă același efect asupra ei pe care îl avusese asupra lui Gábor.

Pentru Ildikó era o adevărată tortură.

„Eram extenuată și voiam să dorm. Dar știam că trebuie să mă întorc în dormitor, unde băiatul meu cel mic zăcea inconștient“, spune ea cu lacrimi în ochi, când își amintește ce s-a întâmplat. Nici nu vă imaginați cât de mult doream să-mi ajut copilul.

Spunea continuu: „Levente, Levente!“, își amintește Gábor. Așa că m-am dus în dormitor, unde băiatul părea a fi în regulă.

Gábor, un bărbat cumpătat, care își cântărește fiecare cuvânt, se gândea la ceva anume. Bănuind că ar putea fi de vină centrala de la etajul de jos, l-a trimis pe Bence să o oprească.

A fost suficient ca băiatul să arunce o privire, ca să-și dea seama că tatăl său avusese dreptate.

„Ziceai că e ceață în camera respectivă. Am tras adânc aer în piept înainte să intru, am oprit centrala și nu am respirat până nu am ieșit din cameră, pe ușa din spate, care dă în grădină“, povestește Bence.

El i-a confirmat tatălui său bănuiala.

Gábor și-a ajutat soția să ajungă în pat, gândindu-se că „acum, că aerul s-a curățat, problema e rezolvată“.

Dar ce era mai rău abia urma să vină.

„Întins în pat, am simțit că îmi crește pulsul și că am dificultăți de respirație. Ildikó mi-a spus că are aceleași simptome“, spune Gabor.

A coborât din pat și și-a sunat mama, care locuia în casa vecină, la mai puțin de 50 de metri.

„Am rugat-o să ne deschidă ușa, ca să putem intra la ea“.

Gábor avea de gând să-l ia în brațe pe băiatul cel mic, care părea să doarmă adânc. De fapt, așa cum bănuise mama lui, Levente era inconștient.

Primul lucru pe care și l-a amintit copilul după ce s-a trezit din leșin: „Eram purtat în brațe de tata, eram amețit și-mi era greață“.

Ușa din față a casei familiei Tóth dă spre o verandă pavată cu gresie, de la care pornesc 14 trepte abrupte, spre nivelul solului. Gábor și-a așezat copilul în picioare pe verandă.

„Părea în regulă. Stătea în picioare ținându-se cu mâinile de balustradă. Dar imediat după ce i-am dat drumul, mi-am pierdut cunoștința și m-am prăbușit, lovindu-mă în cădere cu fruntea de gresie“.

Când și-a revenit, câteva momente mai târziu, bărbatul se confrunta cu o teribilă dilemă: să-și lase singur copilul, care ar fi putut leșina și s-ar fi putut prăbuși pe scări? Sau să-și abandoneze soția, pe care o lăsase în urmă, în mijlocul vaporilor care i-ar fi putut omorî pe toți?

„Îl auzeam pe Gábor afară, vorbindu-i disperat lui Levente. Mi-am dat seama că se întâmplase ceva grav“, spune Ildikó.

Impulsionată de voință, s-a ridicat în picioare și a ieșit, clătinându-se, din casă. Prudenți, cei doi soți au coborât scările, împreună cu cei doi băieți ai lor, și au ajuns la mama lui Gábor. Cumva, Ildikó a reușit să rămână conștientă o vreme.

„Știam că s-ar putea să fie nevoie să îl resuscitez pe Levente. Dar, când am văzut că e bine, m-au lăsat puterile. Am leșinat la loc. Aveam o migrenă cumplită și îmi era greață. Ultimul lucru pe care mi-l amintesc este cum m-am înmuiat cu totul“, spune ea.

Timp de un an după aceea, Ildikó a avut probleme cu coordonarea.

„Nu puteam turna ceai în ceașcă, de exemplu. Iar la serviciu, nu aveam încredere să recoltez sânge pentru analize, pentru că nu știam dacă voi putea nimeri vena pacientului“, spune ea.

Levente a suferit timp îndelungat de pierderea memoriei de scurtă durată. Profesorii au spus că nu-și putea aminti lucruri pe care le știuse cu puțin timp în urmă.

Acum, familia Tóth a scăpat de acel boiler și a dezafectat burlanul lung de metal, care ar fi trebuit să scoată fumul și gazele din casă, prin acoperiș. Încă este afară, rezemat de casă.

Ildikó mai este bântuită, uneori, de sentimentele iraționale pe care le-a avut când zăcea într-o stupoare halucinantă pe podeaua bucătăriei, incapabilă să-și ajute băiatul.

„Încă mai am un sentiment de vinovăție, ca și cum, într-un fel, nu aș fi fost o mamă bună“, spune ea.

Și Gábor? El își tot repetă o întrebare care-i dă fiori: „Ce s-ar fi întâmplat dacă aș fi rămas adormit pe canapea?“

 

MONOXIDUL DE CARBON: UN UCIGAȘ TĂCUT

Monoxidul de carbon (CO) este cea mai comună otravă care apare în spațiile de locuit. Se produce prin arderea incompletă a combustibililor pe bază de carbon, cum sunt propanul sau gazul natural, cărbunele și lemnul. Inhalarea de monoxid de carbon reduce capacitatea organismului de a transporta oxigen, astfel încât corpul este lipsit gradual de elementul de care are nevoie pentru a funcționa. Printre cauzele comune ale intoxicării accidentale cu mono--xid de carbon se numără sisteme de încălzire defecte, aparate care funcționează cu gaze naturale, sobe cu lemne și vehicule lăsate cu motorul pornit, în spații închise.

Cum să te păzești de intoxicația cu monoxid de carbon:

- Instalează detectoare de CO.

- Asigură-te că încăperile sunt bine ventilate.

- Asigură-te că aparatele pe care le folosești sunt de bună calitate, instalate corect și verificate periodic.

- Nu folosi motoare alimentate cu benzină sau motorină și nici grătare cu cărbune în interior.

- Nu folosi cuptorul cu gaze pentru a încălzi locuința.

Vote it up
288
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza