Ce tratează organoterapia

Principiile, tratamentele și specialiștii acestei bioterapii
 

Organoterapia face parte din bioterapii, adică terapiile care folosesc remedii obținute din organisme vii. Ea tratează organul sau țesutul bolnav prin administrare de extrase de organe sau țesuturi animale omoloage, conform principiului identității (un țesut sănătos tratează același tip de țesut, bolnav).

Principii

• Organoterapia intervine asupra organelor bolnave, aducându-le componente provenind din celule sănătoase ale unui organ identic.

• Elementele provenite din acest organ sau țesut sănătos, diluate și dinamizate după metoda prin care se obțin și medicamentele homeopatice, servesc la reglarea, stimularea sau încetinirea funcționării organului sau țesutului lezat (acțiunea lor depinde de gradul de diluție).

• Astăzi, specialiștii folosesc termenii de organoterapie diluată și dinamizată, sau de organoterapie homeopatică, pentru a o diferenția de opoterapie.

Tratamente

• Organoterapia prezintă interes în cazul afecțiunilor repetitive din sfera ORL (sinuzite, otite, faringite), astmului, infecțiilor urinare sau vaginale, tulburărilor reumatismale (artroză, artrită), digestive sau de somn, precum și în cazul dismenoreei.

• Se recomandă să o asociați cu o terapie personalizată a „terenului“, precum homeopatia, fitoterapia, oligoterapia, acupunctura etc. Puteți lua preparatele și în completarea unui tratament alopat.

Contraindicații

• Nu există decât una singură: nu se tratează niciodată direct un organ atins de cancer în fază evolutivă. De exemplu, dacă suferiți de un cancer la plămâni încă netratat, nu trebuie să luați preparatul Plămân.

Găsirea unui specialist

• Nu există specializare oficială în organoterapie, și nici un terapeut nu o practică în mod exclusiv. Cei care o prescriu sunt, de regulă, medici homeopați, acupunctori, fitoterapeuți sau naturopați.

Ce spun studiile

• Diluțiile folosite (între 10–8 și 10–30 g) îi fac sceptici pe numeroși oameni de știință, care consideră organoterapia ca fiind un placebo.

Diagnosticul

• La prima vizită, terapeutul vă va pune întrebări despre simptome, despre apariția lor, dar și despre modul de viață, preferințele alimentare, bolile din trecut și cele ale membrilor familiei.

• Apoi va trece la un examen clinic amănunțit, completat, la nevoie, prin câteva examene de laborator și/sau imagistice.

Tratamentul

• Terapeutul vă va prescrie: – diluții slabe (4 sau 5CH), pentru a stimula organul care trebuie tratat;– diluții medii (7CH), pentru a-i regla funcționarea;– diluții înalte (9CH și mai mult), pentru a-i încetini funcția.

• Posologie: în mod obișnuit, trei prize pe săptămână, variind în funcție de afecțiune. De exemplu, dacă suferiți de o sciatică acută, administrarea se va face în două doze pe zi, dar dacă aveți un ulcer stomacal, veți lua una sau două doze pe săptămână.

Diferite remedii

• Toate țesuturile animale (organe, sânge, secreții etc.) pot să fie utilizate pentru prepararea de remedii. O parte a țesutului este fărâmițată, apoi amestecată cu 19 părți apă, în asociere cu alcool și glicerină. După filtrare, această combinație e diluată, exact ca în cazul remediilor homeopatice. O parte diluată cu 99 părți de solvent constituie prima diluție centesimală (1CH). Și așa mai departe, până la obținerea diluției dorite.

• Remediile sunt disponibile sub mai multe forme: picături, care pot fi administrate perlingual, supozitoare (calea rectală se dovedește adesea cea mai eficace), fiole cu soluție și granule de pus sub limbă. Acestea se găsesc de vânzare în farmacii.

Sursa: Reader’s Digest – “Porția de sănătate”

 

Vote it up
187
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza