Ce muncă mai e și asta?

Să ne inspirăm și noi din joburile neobișnuite pe care le fac unii!
 

De ce munca ar trebui să însemne trudă într-un birou, de la 9:00 la 17:00? Să ne inspirăm și noi din joburile neobișnuite pe care le fac unii!

Sub soarele necruţător al Egiptului şi privirile impenetrabile ale unui juriu care nu acordă circumstanţe atenuante, cinci tineri, două fete şi trei băieţi, se reunesc pentru o bătălie care le va marca destinul. Peste 2.000 de oameni au visat să ajungă aici, la Hurghada, pe coasta egipteană a Mării Roşii, dar numai ei au fost aleşi.

În următoarele două zile, aproape complet dezbrăcaţi, ei vor trece printr-o serie de probe care îi vor face să-şi depăşească limitele din punct de vedere fizic, intelectual şi emoţional. Dar trebuie să-şi păstreze calmul, judecata limpede şi voia bună, fiind conştienţi că numai unul dintre ei va câştiga.

Doar unul va fi selectat pentru un post caracterizat drept „cea mai bună slujbă din lume“: verificator de tobogane pentru staţiunile de vacanţă ale companiei First Choice. Jobul va implica vizitarea celor 20 de parcuri acvatice SplashWorld din Europa şi Africa de Nord, pentru a raporta starea lor.

Directorul Luke Gaskins conduce juriul de cinci persoane care va lua decizia finală. „Caut pe cineva cu entuziasm şi energie, dar care să fie şi capabil să comunice. În staţiunile noastre vin oameni din toate categoriile sociale, iar câştigătorul trebuie să fie capabil să interacţioneze cu toţi“, explică el.

Şi n-ar fi rău, desigur, ca acesta să arate şi bine în costum de baie! Persoana va apărea în mod curent pe bloguri, pe Twitter şi în filmările care se fac pentru site-urile companiei First Choice. „Într-un fel, va fi cea mai cunoscută persoană care ne reprezintă afacerea“, mai spune Gaskins.

Aşadar, în seara dinaintea concursului, Gaskins le spune competitorilor ce îi aşteaptă. Nu numai că vor trece printr-un interviu chinuitor de 45 de minute şi că li se va cere să scrie un text haios de vreo 400 de cuvinte pentru blog, dar fiecare dintre ei va trebui să inventeze şi un cântecel despre minunile toboganului cu apă, pe care să îl interpreteze în timp ce îşi dă drumul la vale pe acesta, cu o cameră de filmare miniaturală pe cap.

Şi asta nu e totul. Celor cinci curajoşi li se mai cere şi să înoate cât de multe lungimi de bazin pot în trei minute. Să facă o cursă umăr la umăr pe un tobogan cu apă care are mai multe culoare. Să se îmbrace business peste costumul de baie. Să stea claie peste grămadă într-un colac uriaş de salvare. Să se dea pe un tobogan cu apă sub formă de spirală cu apă, foarte lung şi întortocheat, încercând să se descotorosească, până ajung jos, de hainele în plus pe care le poartă.

Şi, în tot acest timp, indiferent cât de obosiţi sunt, să nu-şi piardă zâmbetul şi mina de oameni fericiţi.

Într-un fel sau altul, toţi reuşesc să treacă probele. „Ne-am descurcat destul de bine toţi cinci“, spune câştigătorul, Seb Smith, de 22 de ani, care peste un an va absolvi tehnologia designului la Universitatea din Leeds, Marea Britanie. „Eram puţin stresat gândindu-mă la cum se vor comporta ceilalţi, dar toţi au fost foarte prietenoşi“, adaugă el.

Cel mai greu test i s-a părut cel de înot. „Apa era rece ca gheaţa! Ne era foarte frig tuturor. Când am ieşit, juraţii au spus că «angajatorul i-a omorât pe bieţii candidaţi!»“

De ce crede că a câştigat? „Cred că sunt realmente sociabil şi o persoană creativă“, spune el.

Acum, pe Smith îl aşteaptă un contract pe şase luni în valoare de 24.000 de euro, plus o vacanţă cu toate cheltuielile incluse. Normal că e încântat. Dar, oare, viitorii angajatori îl vor mai lua în serios cu aşa ceva în CV?

„Nu sunt deloc îngrijorat în legătură cu asta. Dimpotrivă, îmi va scoate în evidenţă CV-ul. Am câştigat o slujbă la care au aplicat vreo 2.000 de persoane, aşa că trebuie să am ceva calităţi“, spune el. Apoi zâmbeşte ca un adevărat învingător ce este: „Cred că o să-mi fie foarte bine“.

KEES SCHEEPENS - ÎMBLÂNZITOR DE PORCI

Kees Scheepens vorbeşte limba porcilor. De exemplu, el ştie că, atunci când animalul scoate un guiţat care sună cam aşa: „Rap-rap“, el încearcă să-ţi spună că nu-i place ce faci şi te avertizează să te opreşti.

Se uită şi la cozile lor, care sunt la fel de expresive ca şi ale câinilor. El le şi răspunde purceilor. Scheepens poate chiar să le schimbe comportamentul, hipnotizându-i. Exact ca şi un om, purcelul va rămâne culcat pe spate, cu toate cele patru picioruşe în aer, complet „fermecat“.

Dar nu e nimic magic în abilitatea lui Scheepens de a îmblânzi porci. Are 54 de ani şi este medic veterinar. El şi soţia sa, Frances, ţin ferma Walnut and Willow, din apropierea oraşului olandez Eindhoven, unde oaspeţii pot afla despre metode mai umane de creştere a animalelor şi pot chiar servi preparate făcute din carnea delicioasă furnizată de porcii şi vitele lor.

Purceii de la ferma sa nu sunt doar gustoşi, ci miros şi frumos, deoarece Scheepens îi recompensează cu bomboane cu aromă de lămâie pentru a-i determina să-şi facă nevoile într-o zonă separată, special amenajată pe post de toaletă, evitând astfel formarea mirosului neplăcut de amoniu care apare din amestecul de dejecţii.

Scheepens a văzut peste cinci mi-lioane de porci la viaţa lui. Zboară pretutindeni prin lume, învăţându-i pe fermieri cum să-şi crească altfel animalele. El foloseşte gheaţă uscată pentru maşinile de fum de scenă, ca să vadă cum circulă aerul prin coteţele porcilor. Verifică dacă au destulă mâncare şi apă. Chiar gustă din mâncarea lor, pentru a se asigura că este suficient de bună. „Porcii sunt la fel de mofturoşi ca şi oamenii. Dacă mâncarea nu este în regulă, o lasă în troacă“, spune el.

Scopurile sale sunt pe cât de practice, pe atât de umane. „Dacă porcii sunt fericiţi, câştigi mai mulţi bani“.

SASCHA KRUSE - SCUFUNDĂTOR DUPĂ MINGILE DE GOLF

Majoritatea oamenilor se duc pe te-renul de golf cu haine de golf şi sacul de crose. Dar Sascha Kruse se duce cu un costum de scafandru şi o geantă în care are echipament de scufundări. De la 13 ani îl pasionează scufundarea în lacurile, râurile şi obstacolele acvatice de pe terenurile de golf din Germania, pentru a găsi mingile de golf care cad în apă: „Îmi plac mult calmul şi pacea pe care le găsesc în aceste locaţii la primele ore ale dimine-ţii“, spune scufundătorul de 38 de ani.

A lucrat timp de nouă ani într-un birou, ca agent de export. Până într-o zi, când a dat drumul la televizor. „Era un reportaj despre un scufundător profesionist din SUA care căuta mingile de golf pierdute. Aşa mi-a venit şi mie ideea să fac acelaşi lucru în Germania“.

Kruse împarte profitul făcut din mingile recuperate cu cluburile de golf. „Oamenii sunt uimiţi că poţi face bani din aşa ceva. Nu sunt bogat, dar, într-un sezon de golf, din aprilie şi până în octombrie, fac destui bani cât să îmi ajungă şi iarna“, spune el.

Recunoaşte că treaba are pericolele ei: „Algele din apă pot fi periculoase, aşa că trebuie să le dai la o parte. Şi mai trebuie să mă feresc ca să nu mă lovească o altă minge de golf!“

Ironia e că el nici nu joacă golf. Dar, dacă se va apuca vreodată, nu va duce lipsă de echipament. „Nu găsesc numai mingi în apă. Am şi o grămadă de crose şi de steguleţe.“

STIG NORDSPETS - PĂZEŞTE RENII DIN ZBOR

Parkalompolo e un sătuc de numai 40 de suflete, situat dincolo de Cercul Arctic, în nodul extrem al Suediei. Aici se găseşte unul din cele mai uimitoare vehicule aeroportate din lume: avionul ultra-uşor cu aripă de deltaplan şi barcă gonflabilă drept fuzelaj. Îl conduce un mic întreprinzător pe nume Stig Nordspets, de 57 de ani, folosin-du-l pentru a urmări turma de reni pe care o păzeşte.

Stig spune că poate fi o muncă rece şi dură să urmăreşti turma de reni pe un teren îngheţat şi plin de zăpadă. Treaba devine, însă, mult mai uşoară şi plăcută când parcurgi distanţele în zbor, cu viteza de 100 km/h. „Îi observ de sus şi le dau raportul îngrijitorilor pe care îi am jos, pe teren. Totul devine astfel mult mai simplu.“

Iar, când terenul de sub tine este plin de lacuri, e bine să pilotezi ceva care poate să şi plutească. „Nimeni dintre cunoscuţii mei nu a mai folosit o barcă gonflabilă zburătoare, dar m-am gândit: «De ce nu?». Îmi dă un sentiment minunat, de libertate şi control. Însă, când bate vântul tare sau plouă, nu prea am stabilitate, aşa că aştept jos să revină vremea bună.“

DIRK DENOYELLE - COSNTRUCTOR LEGO

Numai 13 oameni din lume au dreptul să poarte titlul de Profesionist Licenţiat în Lego. Dirk Denoyelle este unul dintre ei. Acest belgian de 48 de ani iubeşte Lego-ul. „Oricând găseşti la mine 1,5 milioane de piese. Când primesc un nou set, deschid pachetul şi ating toate piesele. Senzaţia de împlinire pe care o am în acele momente este unică. Uneori chiar visez că mănânc piesele maronii, ca pe ciocolată.“

Denoyelle a studiat electrotehnica, apoi a avut o carieră de succes ca actor de comedie şi imitator. De fapt, încă mai dă astfel de reprezentaţii la evenimentele organizate de companiile multinaţionale: „Vorbesc şase limbi străine şi pretind că am umor în oricare din ele!“, glumeşte el.

În 1998, a cumpărat un joc Lego pentru fetiţa lui în vârstă de şapte ani, Laura. Atunci a descoperit că încă îi plăcea să se joace cu acest joc de care nu se mai atinsese din copilărie. A făcut din Lego capul cântăreţului, poetului şi artistului flamand Willem Vermandere, pe care îl imita adesea, iar când l-a folosit ca recuzită în spectacolele sale, publicului i-a plăcut mult.

Aşa că, în 2001, Denoyelle le-a scris celor de la Lego, spunându-le că avea nevoie de ajutorul lor, deoarece plănuia să mai facă 25 de portrete ale persoanelor pe care le imita în spectacolele sale. I-au trimis un palet întreg de cutii cu piese Lego, iar el a făcut cele 25 de capete, cu care a făcut apoi turul Belgiei. Curând, a început să primească telefoane de la oameni care îi cereau să le facă şi lor portretul din piese Lego. „Atunci soţia mea, Amaya, m-a întrebat: «De ce nu faci din asta o nouă afacere?»“

Pentru a deveni Profesionist Licenţiat în Lego, Denoyelle a trebuit să demonstreze că avea o afacere şi că producea lucruri de înaltă calitate. „De asemnea, trebuie să aderi şi la valorile Lego. Compania se adresează copiilor, aşa că, dacă faci arme din Lego, eşti mereu beat şi te comporţi urât, nu eşti acceptat!”, explică el.

Azi, Denoyelle şi echipa lui fac orice din piese Lego, de la portrete mici, bidimensionale, pe care le vând la preţul de 500 de euro bucata, până la machete la scară ale unor clădiri noi. Mai au şi proiecte speciale, precum o versiune gigantică a capodoperei rubensiene Adoraţia magilor, cu dimensiunile de 4,8 x 3,6 m, unde capetele înţelepţilor vor fi înlocuite cu cele ale unor faimoşi oameni de ştiinţă.

„Nu e de vânzare. Dacă ar fi, ar costa 40-50.000 de euro,“ dezvăluie Denoyelle.

ADRIAN HĂDEAN - BUCĂTAR CĂLĂTOR

Are 37 de ani, e pasionat de gătit, dar nu e un bucătar ca oricare altul. Nu are propriul lui restaurant, iar instrumentele lui de lucru nu se rezumă numai la ustensilele de bucătărie. Deşi totul în viaţa lui în ceea ce priveşte munca se învârte în jurul mâncării, ea include multe călătorii, documentare, fotografie şi compoziţie literară. Doar aşa vede clujeanul Adrian Hădean desăvârşirea operei sale.

A renuţat la colacul de salvare reprezentat de un salariu chiar la începutul crizei, în anul 2008. Până atunci a lucrat în presă timp de 13 ani, după care în marketing şi ca brand manager în industria alimentară. Apoi s-a retras din munca de birou pentru a-şi urma pasiunea de o viaţă - gătitul. Prietenii, cunoscându-i talentul deosebit, au început să-l abordeze pe Facebook şi să-l roage să vină să le gătească. „Aşa m-am pomenit că, din vorbă în vorbă, organizez mese în te miri ce oraş din ţară. Mi s-a părut distractiv, mai ales că după o vreme am început chiar să ies din ţară pentru a găti“, povesteşte Adrian care, în urma acestor experienţe, s-a denumit „bucătar călător“. „Am avut practic propria şcoală ambulantă. Pentru că în tot acest timp am învăţat o mulţime de lucruri şi m-am întâlnit cu o mulţime de oameni şi de bucătari de la care am învăţat multe. Au fost şi perioade în care am lucrat o perioadă mai lungă într-un local, dar nu mi-am întrerupt călătoriile culinare nici atunci“.

Şi a învăţat nu numai despre cum să gătească mai bine, ci şi cum să-şi pre-zinte felurile mai bine. Respectiv să le fotografieze. „Lucrez cu un aparat profesional cu două obiective fixe. Nu am lumini, dar folosesc pe cât e posibil doar lumina naturală şi mă ajut cum pot de hârtie de copt pe post de filtru de difuzie şi de folie de aluminiu întinsă pe un tocător pe post de blendă. Merge. După şapte ani de practică şi de «furat» meserie de la prieteni mai experimentaţi, am început să mă descurc binişor“, spune Adrian. Experienţa de jurnalist îl ajută acum să şi povestească în scris despre mâncărurile sale într-un fel pe care puţini ştiu să o facă. Şi aşa a luat naştere un blog de reţete de succes realizat în întregime de el.

Astăzi călătoriile sale ca bucătar au luat şi alte direcţii. „Acum sunt chemat şi pentru a optimiza bucătăriile unor localuri, lucrez pe meniuri, sugerez meniuri sau feluri de mâncare, aşadar vin cu soluţii pentru multe dintre problemele care pot să apară într-un local care serveşte mâncare“, spune Adrian. „Muncesc poate de 100 de ori mai mult ca înainte, dar e altfel de muncă. Nu am program fix, dar există presiunea termenelor de predare pentru multe dintre lucrările mele. Nu merg la birou, dar scriu şi fac planuri mai mult decât atunci când aveam un birou. Mă frământ, dar ce fac acum nu se poate compara cu ce făceam când eram angajat. Mă simt liniştit. E ca şi cum aş înota în cele mai liniştite ape“.

Vote it up
256
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza