Ce ar trebui să știe bărbații despre inima lor

Află cum poţi lupta cu o boală gravă, din ce în ce mai răspândită
 

A ÎNCEPUT CU UN zgomot în urechea dreaptă. A urmat ameţeala şi un val de greaţă, care parcă voia să-l rostogolească până în cealaltă parte a camerei. David Redford s-a aplecat să mute câţiva dintre papucii copiilor, dar, în câteva secunde, singurul lucru la care se mai putea gândi era: „Trebuie să ajung la canapea!“. A început să se târască. „Am încercat să-mi întind braţul stâng. Pur şi simplu... nu puteam“, spune el.

Aşa că a încercat să se ajute doar de mâna dreaptă, izbindu-se de perete în timp ce încerca să se sprijine pe ea. Tocmai ajunsese la canapea, când l-a izbit greaţa. „Soţia a intrat în casă chiar în timp ce fiica mea îmi întindea o găleată“, spune el.

După un apel la serviciul de urgenţe, un drum cu ambulanţa şi o grămadă de analize, David a primit veştile. „Mi-au găsit o pată în partea din spate a creierului. Avusesem un atac cerebral“, spune el.

Fusese unul blând, din fericire. Nu a suferit nicio paralizie a feţei şi nu i-a fost afectată funcţia de vorbire – „doar braţul stâng, temporar“ –, dar atacul părea cam greu de explicat. Sigur, oricine poate face atac cerebral sau infarct oricând. Dar, la 59 de ani, David nu era unul dintre candidaţii principali. E biolog marin de profesie, suplu, sănătos şi activ. Iar nivelul de colesterol şi tensiunea arterială erau exemplare.

Aşa că doctorii au bănuit altă cauză şi i-au implantat un monitor mic pentru inimă în piept, ca să primească nişte răspunsuri concrete. Nu a durat prea mult până când suspiciunile doctorilor s-au confirmat.

Atacul cerebral al lui David fusese, cel mai probabil, cauzat de fibrilaţii atriale.

FIBRILAŢIA ATRIALĂ, numită şi aritmie cardiacă, reprezintă o întrerupere electrică în ritmul de pompare a sângelui din camerele superioare ale inimii, atriile. În loc să fie pompat sângele lent şi în acelaşi timp cu ventriculii, atriile încep, dintr-o dată, să se agite foarte tare şi ritmul în care circulă sângele scade în intensitate.

Fibrilaţiile atriale nu sunt bine înţelese nici măcar de oamenii de ştiinţă. Nimeni nu ştie ce le cauzează. E, pur şi simplu, imposibil să anticipezi cui i se pot întâmpla. Obiceiurile bune s-ar putea să nu le prevină. Efortul fizic, atât de important pentru un stil de viaţă sănătos, poate să le declanşeze, sau, în unele cazuri, să le înrăutăţească. Şi toată lumea e o potenţială ţintă: în SUA, aproximativ 2,7 milioane de persoane au această boală, marea majoritate cu vârsta de peste 65 de ani. De reţinut este că la bărbaţi apar mai devreme decât la femei.

Din cauza acestui mister care înconjoară fibrilaţiile atriale, ultimele statistici i-au făcut pe medici să rămână şocaţi. Conform Centrului American pentru Controlul şi Prevenţia Bolilor din SUA, media de vârstă pentru bărbaţii cu fibrilaţii atriale e 66,8 ani, iar pentru femei, de 74,6 ani.

Deşi experţii suspectează că totul, de la mărimea şi rezistenţa atriilor până la fibroză (rigidizarea sau cicatrizarea odată cu vârsta) în ţesutul cardiac, poate fi o potenţială cauză a fibrilaţiilor atriale, asta nu explică diferenţa dintre sexe.

Iată ce ştiu doctorii. Sunt două ti-puri de fibrilaţii atriale: paroxistice, ceea ce înseamnă aritmie care vine şi pleacă, şi cronice, o aritmie care nu dispare. Şi mai sunt cele mai puţin comune, care tind să se întâmple la pacienţii tineri, din senin, fără vreun motiv aparent. „Ăsta e cel mai terifiant tip“, spune dr. Michael Argenziano, şef al secţiei de chirurgie cardiacă pentru adulţi şi director al programului de aritmie chirurgicală de la Spitalul New York-Presbyterian.

Indiferent de tip, există motive de îngrijorare: intrarea în fibrilaţii atriale îţi creşte de cinci ori riscul de atac cerebral.

De ce? Aşa cum ştie şi David Redford foarte bine, sângele care ar fi trebuit să fie pompat, în mod normal, prin atrii poate inunda locul şi poate forma cheaguri de sânge, care ajung la creier. „Aproximativ 15% dintre atacurile cerebrale sunt cauzate de fibrilaţii atriale“, spune dr. Marc Gillinov, directorul secţiei de chirurgie de la Centrul de Fibrilaţii Atriale al Clinicii din Cleveland. „Şi, de cele mai multe ori, atacurile cerebrale cauzate de fibrilaţii atriale sunt mai mari şi mai catastrofice decât atacurile cerebrale cauzate de alte probleme“. Fibrilaţiile atriale cronice, chiar dacă n-ai mai avut niciodată un atac cerebral, pot să-ţi slăbească muşchiul inimii şi să te predispună la un atac de cord.

Deci cum ştii dacă eşti în pericol? Simptomele includ agitaţie la nivelul pieptului sau palpitaţii la nivelul inimii, respiraţie slăbită, oboseală sau senzaţie de slăbiciune, dureri în piept sau confuzie. Oricare dintre acele simptome ar trebui să te trimită la un doctor, care de obicei poate diagnostica fibrilaţiile atriale cu o electrocardiogramă (EKG) standard sau cu ajutorul unui monitor portabil pentru inimă (holter).

Dacă ai aritmie, va trebui să ai grijă la factorii declanşatori, cum ar fi cofeina, alcoolul şi stresul, care pot provoca această afecţiune. „O viaţă activă şi agitată te face să produci hormoni de stres. Pot stimula inima şi pot lucra pe semnalele electrice care declanşează fibrilaţiile“, spune Argenziano. Alte lucruri care pot stresa sau stimula inima: vremea răcoroasă, o masă bogată (care creşte nivelul de insulină, tensiune arterială şi bătăi ale inimii), şi exerciţiile şi efortul fizic.

Scott Mangum ştie totul despre ultimul lucru menţionat. Pedalează din greu. Iar, ziua aceea de acum opt ani, n-a fost cu nimic diferită. „Pedalam tare să urc un deal. Şi apoi... s-a întâmplat ceva ciudat. Pulsul îmi era cam rapid şi neregulat“, spune el.

Nu s-a gândit prea mult la asta, pentru că imediat ce a ajuns în vârful dealului şi inima lui s-a liniştit, senzaţia a dispărut. Dar de atunci încolo, de fiecare dată când pedala accelerat, o simţea din nou: „După o vreme, totuşi, pulsul îmi revenea la normal. Atunci m-am dus să mă consulte cineva“.

Ceea ce Mangum, care are acum 57 de ani, nu ştia la vremea aceea este că foarte posibil să se fi expus singur la fibrilaţii atriale de ani buni. Deşi unele sunt contradictorii, există suficiente cercetări care au stabilit o posibilă legătură între fibrilaţii şi efort fizic intens pe perioade lungi de timp. „Ştiinţa arată că băbaţii de vârstă mijlocie sunt mai expuşi la această boală“, spune dr. Jordan D. Metzl, specializat în medicină sportivă.

Un studiu din anul 2013 publicat în Jurnalul European de Cardiologie Preventivă a arătat că riscurile pentru fibrilaţii atriale au crescut de cinci ori la atleţii rezistenţi de vârstă mijlocie, mai ales la bărbaţi. Între timp, un studiu publicat în revista Sistemul circulator: Aritmia şi Electrofiziologia n-a găsit nicio „asociere semnificativă din punct de vedere statistic“ între mişcarea fizică moderată şi fibtilaţiile atriale.

Concluzia? Dacă simţi vreunul dintre simptome în timp ce faci efort fizic, mergi la doctor. Dar ar trebui să renunţi la antrenamentele intense dacă eşti de vârstă mijlocie?

Dr. Jordan Metzl, care are 48 de ani şi a participat la 32 de curse de maraton şi la 12 competiţii de Ironman e directă: „Poate că sunt predispusă la fibrilaţii atriale. Dar nimeni nu poate să anticipeze fibrilaţiile. Dacă ar trebui să-mi reduc antrenamentul din cauza unui posibil pericol? Nu cred. Efortul fizic îţi întăreşte inima. Ceea ce ştiu, ca medic, e că o inimă mai puternică înseamnă, în general, rezultate mai bune în caz că într-adevăr ţi se întâmplă ceva rău“.

DACĂ EŞTI DIAGNOSTICAT cu fibrilaţii, nu te panica – sunt multe opţiuni de tratament care dau rezultate.

Medicamente. În general, pacienţilor le sunt prescrise două medicamente. Primul ajută inima să se liniştească şi simptomele să dispară. Celălalt subţiază sângele, pentru a preveni formarea cheagurilor.

„Medicamentele au tot felul de efecte adverse“, spune Argenziano. Dar, dacă funcţionează – ca în cazul lui David –, efectele adverse pot fi mai uşor de tolerat decât simptomele.

Extragere cu cateter. Această procedură e similară unei angiograme. Printr-o arteră din zona inghinală, braţ sau gât, se introduce un fir în inimă. Dacă este făcută corect, se distruge ţesutul anormal care ar putea cauza semnalele electrice neregulate.

Operaţia. Este mai mult o variantă de urgenţă, dar, dacă ajungi la ea, e o procedură cu risc relativ scăzut, spun experţii. Poate fi o intervenţie pe cord deschis, sau una mai puţin intruzivă, robotică. Depinde de fiecare pacient.

În concluzie? Dacă ai o stare de agitaţie în piept, du-te la medic. Tratamentele funcţionează numai dacă le urmezi.

 

AARP THE MAGAZINE, aprilie/mai 2014 © 2014 AARP. WWW.AARP.ORG

Vote it up
76
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza