Ce a învăţat un profesor

Cum decurge o zi obişnuită de şcoală pentru un elev? Eu m-am hotărât să aflu. Şi am avut parte de o mare surpriză.
 

Sunt profesoară şi tocmai mi-am dat seama că am făcut o mare greşeală. Am aşteptat 14 ani pentru a face ceva ce ar fi trebuit să fac în primul meu an de predare: să intru o zi în pielea unui elev.

 

Anul acesta a fost înfiinţată o nouă poziţie în şcoală, care mi-a fost oferită mie. Noua mea responsabilitate este de a ghida cadrele didactice, pentru a obţine rezultate mai bune cu elevii lor.

 

În acest scop, directorul a sugerat să încerc mai întâi „să fiu“ un elev: urma să asist la ore şi să parcurg tot ceea ce un copil de clasa a X-a trebuie să facă într-o zi de şcoală. Apoi să repet experienţa pentru un elev de a XII-a. Dacă se scria o lecţie sau o idee pe tablă, le copiam cât puteam de repede în caietul meu. Dacă aveam de făcut un experiment la chimie, îl făceam şi eu. Dacă trebuia să dăm un test, îl dădeam şi eu.

 

Orarul meu pentru clasa a X-a arăta aşa: 7:45-9:15 Geometrie. 9:30-10:55 Limba spaniolă. 10:55-11:40 Pauza de prânz. 11:45-1:10 Istoria lumii. 1:25-2:45 Ştiinţe Integrate. Acelaşi program îl aveam şi pentru clasa a XII-a, dar materiile erau matematică, chimie, engleză şi economie.

 

Experienţa aceasta mi-a deschis ochii în aşa fel încât mi-aş dori să mă pot întoarce în timp şi să ţin din nou toate lecţiile pe care le-am predat în trecut. Aş schimba modul de predare, planul lecţiei, felul în care verific dacă elevii au înţeles... aş schimba majoritatea lucrurilor! Iată ce am învăţat din acest experiment – şi ce îmi doresc să fi făcut altfel până acum.

 

Elevii stau jos toată ziua, ceea ce este epuizant

După prima zi, nu îmi venea să cred că mă simt atât de obosită. Tot ce am făcut a fost să şed în bancă, exceptând „plimbările“ din pauze. Ca profesori uităm asta, pentru că noi ne mişcăm mult. La sfârşitul zilei, nu puteam să mă opresc din căscat. Eram nerăbdătoare să fac mişcare.

 

Plănuisem să mă întorc în biroul meu şi să notez câteva lucruri despre ziua respectivă, dar eram atât de obosită că nu mai puteam face nimic ce presupunea efort intelectual (aşa că am mers acasă şi m-am uitat la televizor) şi la 20:30 eram deja în pat.

Dacă aş putea schimba acum ceva, aş face următoarele trei lucruri:

     Aş invita elevii să ne destindem, prin câteva exerciţii de încălzire, la jumătatea fiecărei ore.

  Aş fixa un coş de baschet pe uşa clasei şi le-aş spune copiilor să se joace în primele şi în ultimele minute din oră.

 Aş introduce o activitate de învățare care implică mişcare. E adevărat că asta ar însemna sacrificarea unei părţi din materie – dar nu mi se pare a fi o problemă. Oricum, am constatat la sfârşitul orelor că nu reţinusem decât o foarte mică parte din materia predată.

 

În 90% din timp, elevii de liceu ascultă pasiv

Eram „elevă“ de numai două zile, dar elevii adevăraţi pe care i-am însoţit m-au asigurat că orele la care am participat s-au desfăşurat ca de obicei. În opt ore de curs, elevii abia au scos câteva vorbe. Cea mai mare parte din zi o petreceau absorbind informaţia într-un mod cât se poate de pasiv.

Am întrebat-o pe Cindy, „colega“ mea din clasa a X-a, dacă simte că a participat efectiv la orele din acea zi sau dacă, în cazul în care ar fi fost absentă, nimeni nu şi-ar fi dat seama de asta. Ea a râs şi mi-a spus că nu crede că i-ar fi simţit cineva lipsa.

Acest lucru m-a făcut să realizez cât de puţină autonomie au elevii, cât de puţine dintre lucrurile pe care le învaţă sunt alese sau influenţate de ei.

Dacă aş putea schimba felul în care mi-am predat orele în trecut, aş face următoarele trei lucruri:

 Aş prezenta lecţii concise, concentrate, cu activităţi captivante, care îndeamnă elevii să fie mai activi, şi apoi aş urmări firul discuţiei lor.

 Aş folosi o clepsidră de fiecare dată când mă ridic, vorbesc şi toţi elevii sunt atenţi la mine. Când nisipul s-ar scurge, m-aş opri din vorbit şi i-aş lăsa şi pe ei să se exprime.

 Aş începe fiecare oră cu întrebări despre ceea ce a rămas neînţeles din lecţia trecută sau la temele pentru acasă. Aş scrie toate întrebările lor pe tablă şi apoi aş alege împreună cu ei cu care dintre ele să începem.

 

Te simţi ca o pacoste aproape toată ziua

Ni s-a spus de atâtea ori să nu mai vorbim şi să fim atenţi, încât am pierdut şirul. Începe să îţi pară rău de elevii cărora li se spun aceste lucruri încontinuu, pentru că ei nu fac altceva decât să reacţioneze la faptul că trebuie să stea jos şi să asculte mereu.

 

Gândiţi-vă la un seminar sau o conferinţă pe durata mai multor zile, la care aţi participat, şi amintiţi-vă sentimentul acela care apare spre sfârşitul zilei – nevoia să vă deconectati, să faceţi puţină mişcare, să vorbiţi cu un prieten, să vă verificaţi e-mailul. Aşa se simt adeseori elevii la ore. La un moment dat, obosesc.

 

În plus, am observat multe momente de sarcasm îndreptat către elevi şi mi-am dat seama, cu regret, că şi eu făceam acelaşi lucru. Deveneam cam irascibilă când o clasă dădea un test şi, mai mult, elevii puneau aceeaşi întrebare. Îmi dădeam ochii peste cap şi spuneam iritată: „Bine, să vă mai explic încă o dată...“.

 

Acum, când eu eram cea care dădea testul, aveam emoţii. Eram stresată. Aveam întrebări de pus. Iar dacă persoana de la catedră mi-ar fi răspuns la întrebări cu plictiseală şi sarcasm, probabil că nu aş mai fi întrebat nimic altă dată.

Dacă aş putea schimba felul în care mi-am predat orele în trecut, aş face următoarele trei lucruri:

 Mi-aş aminti de experienţa mea ca părinte, când reuşeam să găsesc resurse inepuizabile de răbdare şi empatie, şi aş încerca să mă port la fel cu elevii care pun întrebări. De noi depinde dacă deschidem uşa mai larg sau o închidem pentru totdeauna.

 Mi-aş stabili ca obiectiv să nu fiu niciodată sarcastică şi mi-aş ruga elevii să îmi atragă atenţia dacă o fac.

 Aş începe orice activitate sau test cu cinci minute în care elevii pot pune întrebări, pot citi cu atenţie su-biectul, dar în care nu au voie să scrie.

Respect mult mai mult elevii, după ce am petrecut o zi în pielea unuia dintre ei. Profesorii muncesc din greu, dar acum am ajuns la concluzia că elevii conştiincioşi muncesc chiar mai mult. Mi-ar plăcea ca şi alţi profesori să încerce experienţa aceasta, să vadă lucrurile din perspectiva lor. Sunt convinsă că astfel am avea mai mulţi elevi implicaţi şi atenţi în sălile de clasă.

Vote it up
188
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza