Captiv si in pericol

Un sofer ramane blocat intr-un camion rasturnat pe un drum izolat. Intre timp, gazul puternic exploziv se scurge din cisterna
 
<p>Incercand din rasputeri sa tina directia unei curbe usoare cu volanul care nu raspundea la nicio comanda, soferul Luke Verhaegen privi ingrozit cum autocisterna pe care o conducea derapa pe drumul cu pietris si se rasturna intr-o parte. O ploaie de criblura si de cioburi din parbriz il acoperi, in timp ce cazu pe podea, in dreptul scaunului pasagerului. In momentul urmator, cisterna cilindrica pe care o remorca se rasuci, lovind cabina in dreptul locului soferului si sfasiindu-i acoperisul.
Monstrul continua sa se rostogoleasca inspre el, incarcat cu 42.000 de litri de propan. Cisterna strivi cuseta de dormit si scaunul soferului de tabloul de bord, prinzand picioarele lui Verhaegen la mijloc. Cand totul se opri, soferul zacea cu picioarele in sus, cu partea dreapta a capului inghesuita peste servieta sa, aflata acum pe usa din dreapta, care devenise practic podeaua vehiculului rasturnat. Ceafa i se sprijinea in volan, iar fruntea ii era lipita de consola de bord. Nu-si putea misca decat bratul drept; de-abia reusea sa respire, din cauza tabloului de bord, care ii apasa pieptul. Propanul, o substanta extrem de usor inflamabila, tasnea prin supapele sparte in urma impactului. In ziua de 29 octombrie 2004, la ora 16, Luke Verhaegen a ramas captiv intr-o bomba cu ceas, pe un drum pierdut in salbaticie, la 1.000 de km distanta de Montreal.
Verhaegen (64 de ani, originar din Brampton, Canada) se chinui sa se elibereze, dar, cand isi dadu seama ca nu este cu putinta, izbucni intr-un acces de furie. Unde gresise? Adormise? Incepu sa injure, pentru ca era primul accident major pe care il facea in cei 43 de ani de cariera ca sofer si instructor de camion. Regreta ca acceptase traseul de pe acel drum uitat de lume. O facuse numai din curiozitatea de a vedea o noua parte a tarii.
Daca mor, cine va avea grija de Diane?, se gandi el la marea lui iubire din copilarie. Se casatorisera cand el avea 19 ani, iar ea 16. Cu sase luni inainte de acest accident, Diane fusese diagnosticata cu Alzheimer. Mama celor trei copii ai lui avea acum nevoie de el mai mult ca oricand. „Imi pare rau, Diane! Imi pare rau!“, striga el.

La 500 de km departare catre vest, in Radisson, avea loc un festin in cinstea aniversarii a 25 de ani de la demararea proiectului hidroelectric Hydro-Québec din Golful James.
Dupa cina si discursurile de incheiere, lt. Michel Basque, reprezentant al politiei locale, primi o bataie pe umar de la un coleg care ii aducea vestea ca avusese loc un accident la kilometrul 456. Seful politiei se scuza si parasi festivitatea.
Un sofer de camion anuntase prin telefonul mobil prezenta unei cisterne din care se scurgea propan, la marginea drumului Trans-Taiga, lung de 688 de kilometri si acoperit cu pietris. Drumul deservea mai multe centrale Hydro-Québec, aflate la est de Radisson, inspre Labrador. Soferul era inca in viata.
In timp ce parasea festivitatea, Basque il suna pe seful brigazii locale de pompieri, Denis Jutras. Apoi, suna la Superior Propane, proprietarul remorcii, si la CANUTEC, serviciul de consiliere pentru urgente, din Ottawa. Li s-a spus ca nimeni sa nu se apropie la mai putin de doi kilometri de locul accidentului pana la dispersarea vaporilor. La fata locului a sosit o echipa de salvare formata din lucratori de la Hydro-Québec, din Brisay (situat spre capatul estic al drumului). Singurul lucru pe care il puteau face era sa blocheze drumul pe ambele parti si sa astepte.

Verhaegen stia ca orice incercare de eliberare a soferului ar fi insemnat sinucidere pentru salvatori. Era constient de pericolele ivite din cauza prezentei propanului, un lichid foarte volatil, care isi marise volumul de 270 de ori la scurgerea din cisterna aflata sub presiune. O singura scanteie produsa de un obiect izbit de o piatra, de bujiile unui vehicul aflat in trecere sau chiar de contactele luminilor din panoul de bord ar declansa un incendiu de proportii. Caldura ar duce la cresterea volumului cisternei si ar produce o explozie ce ar lasa in urma un crater imens. La caderea noptii, afara erau 2°C. Imbracat doar cu un tricou, blugi si o salopeta de protectie contra incendiului, Verhaegen incepu sa tremure puternic.

Aproape de ora 22, locotenentul Basque mergea de colo-colo, nelinistit, prin biroul inchiriat de Hydro-Québec.
- Este acolo de sase ore!, se rasti Jutras. Serviciile de urgenta au zis ca golirea cisternei cu propan ar putea dura de la 24 ore pana la doua saptamani.
- Inainte sa-l las sa moara, trebuie sa verific personal daca nu se poate face chiar nimic, spuse Basque. Insa i-ar fi luat cel putin sapte ore sa ajunga la locul accidentului. Sefii de la Hydro-Québec si-au dat acordul ca Basque sa ia avionul firmei pentru a incerca o operatiune de salvare. Basque a apelat toate statiile hidroelectrice pe o raza de 500 de kilometri: „Aduceti apa, camioane, cabluri, lanturi, de toate. Nu stiu de ce voi avea nevoie“, le spuse.
Jutras si Frédéric Gravel, un pompier in varsta de 25 ani, urma sa-l insoteasca pe Basque pe parcursul zborului de o ora pana la o pista de aterizare acoperita cu pamant. Ar mai fi avut de strabatut o distanta de o ora cu masina pana la locul accidentului. Decolasera la 23.30.

In cabina, Verhaegen incepu sa spuna o rugaciune; nu mai facuse asta de zeci de ani. Dar chipul si soarta Dianei ii bantuiau cel mai mult gandurile. Se sprijini pe claxonul camionului, eliberandu-si frustrarea. Apoi, se opri brusc; contactul electric al claxonului ar fi putut produce o scanteie. Fusese toata viata ingrozit de gandul ca ar putea muri ars de viu. Cu mana ramasa libera, bajbai dupa un ciob din parbriz, cu care ar fi urmat sa-si taie gatul daca autocamionul ar fi luat foc.

Ajunsi la blocajul de pe drum, Basque si Jutras i-au intrebat pe voluntari daca vor sa-i insoteasca pana la camion. Doi barbati din Brisay, Alain Bertrand si Denis Dufour, s-au oferit imediat. Jutras si Gravel i-au ajutat pe Basque si pe ceilalti doi voluntari sa imbrace salopetele si cizmele ignifuge; la ora 1.30, cei cinci se aflau deja la locul accidentului. Un nor de propan stralucea in jurul camionului avariat.
Printre resturile deformate ale cabinei, Gravel gasi o lanterna fara contacte, pe care si-o atasa la casca. Apoi, zari chipul lui Verhaegen, printr-un mic orificiu din peretele termoizolant al motorului. Schimba cateva cuvinte cu soferul, intrebandu-l doar cum il cheama si cum se simte; in situatii de risc major, salvatorul trebuie sa-si controleze bine emotiile pentru a nu se atasa sufleteste de victima care ar putea pieri in orice clipa. Vantul batea prea slab pentru a putea risipi norul de propan, cu toate ca senzorii de gaz semnalau prezenta vaporilor pana la un kilometru distanta de locul accidentului. Jutras hotari ca ar putea fi amenajat un post de comanda la 400 de metri de camion.
Basque si Jutras i-au rugat pe cei doi voluntari din Brisay sa-i ajute sa blocheze jetul de propan lichid care curgea din cisterna. Cu ajutorul unei benzi izolante pentru conducte, au incercat sa ataseze un furtun de la masina pompierilor la una din supapele sparte, pentru a devia scurgerea.
Nu au reusit, asa ca au incercat din nou sa astupe scurgerea, batand bucati de lemn cu ciocane de cauciuc in supapele distruse. Nici asta n-a mers.
- Plecati! Daca explodeaza, veti muri!, striga Verhaegen din cabina.

La ora 4.45, Verhaegen isi pierduse de tot vlaga.
- Va muri daca nu-l scoatem de acolo imediat, spuse Gravel.
Cateva clipe mai tarziu, vantul isi schimba usor directia. Basque ii spuse lui Jutras:
- Bate din directia camionului. Avem sanse sa-l salvam acum?
- Cred ca avem cam 60% sanse de succes, raspunse Jutras.
Basque nu mai ezita:
- Il scoatem acum sau e pierdut.
Inainte de toate, Jutras si Gravel au intrerupt curentul electric. Odata cu deconectarea cablurilor bateriei, sansa de a se produce vreo scanteie era minima, dar fatala. Verhaegen isi reveni odata cu stingerea luminilor.
- Vom incerca sa te scoatem de aici, ii spuse Gravel.
Salvatorii au prelungit cu ajutorul unui lant cablul de tractare al unui camion, pentru a permite rularea de la distanta a mecanismului electric de tractiune. Verhaegen ii auzea. Era uimit de altruismul salvatorilor si, chiar daca nu cunostea franceza, increderea si spiritul de echipa al acestora razbateau pana la el.  
De teama producerii de scantei, Jutras si echipa lui nu puteau folosi decat ustensile manuale, din alama. Au reusit sa prinda cablul de cabina si i-au spus lui Verhaegen ca vor incepe sa o traga. Au inceput sa invarta incet cablul. Volanul s-a dislocat. In cele din urma, Verhaegen reusi sa-si scoata capul din stransoarea de menghina.
Pentru a-i putea elibera picioarele, cablul camionului de tractare trebuia sa ridice cabina, care ramasese legata de cisterna. Echipa de salvare a fost nevoita sa lucreze sub cabina ridicata, pentru a avea acces la Verhaegen.
- Dati-mi o ranga, spuse Verhaegen.
Gravel ii inmana o parghie de alama, pe care Verhaegen o introduse intre schimbatorul de viteze si scaunul care ii prinsese picioarele.
- Acum apasa-mi cu putere pe picioare!, ii zise el.
- S-ar putea fractura, zise Gravel.
- Rupe-le daca e nevoie, se rasti Verhaegen. Oricum o sa mor.
Cand cel de-al doilea picior al lui Verhaegen a fost eliberat din stransoare, Gravel l-a apucat de gulerul salopetei si, cu ajutorul celorlalti, l-a tras afara din camionul cu propan. La postul de comanda, Basque asteptase pe intuneric, timp de doua ore nesfarsite, fara a avea nici cea mai vaga idee despre ce se intampla la camion. La ora sapte, salvatorii au pornit in fuga spre el, carandu-l pe Verhaegen pe o targa.
Statuse captiv mai mult de 15 ore.
- Sa plecam de-aici!, spuse Jutras gafaind.
Dupa ce il scosesera pe sofer si lasasera jos cabina, in cisterna se forma o fisura mare.

Pe 31 octombrie, Verhaegen, internat la Spitalul Chicoutimi, primi un telefon de la Basque, care il informa ca accidentul avusese loc din cauza unei piese stricate la sistemul de directie al axului posterior. Verhaegen povesteste calm detalii despre accident, dar izbucneste in lacrimi cand vorbeste despre salvatorii sai. „Sunt coplesit de faptul ca niste straini si-au riscat viata pentru mine.“
Spera ca intr-o buna zi sa-i cunoasca pe acei barbati pe care nu i-a vazut niciodata; nu-i cunoaste decat dupa voce si dupa lampile orbitoare ale castilor: „Poate candva voi avea imaginea completa a salvatorilor mei.“</p>

Vote it up
182
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza