Cannelloni cu pui și ricotta

Tuburile cannelloni sunt adesea umplute cu amestecuri bogate de carne de vacă sau vițel, dar această versiune mai ușoară folosește pui cu legume proaspete.
 

Porții 6

300 g carne de pui tocată

55 g ardei gras curățat de semințe și tocat

55 g praz tocat mărunt

55 g mazăre congelată

250 g brânză ricotta

55 g brânză mascarpone

1 ou

4 linguri verdețuri proaspete tocate, ca pătrunejel, chives sau busuioc, sau un amestec al lor

24 x 7,5 cm tuburi cannelloni, circa 185 g în total

sare și piper

Sos

900 ml lapte semidegresat

1/2 ceapă împănată cu 4 cuișoare

1 foaie de dafin

un praf nucșoară proaspăt rasă

55 g făină

Topping

45 g firimituri proaspete de pâine

45 g brânză parmezan proaspăt rasă

 

Timp de preparare: 45–50 de minute

Timp de gătit: 35–40 de minute

Preparare 
 

1. Pentru a prepara sosul, se toarnă laptele într-o oală cu fundul gros. Se adaugă ceapa împănată cu cuișoare, foaia de dafin și nucșoara și se asezonează după gust. Se dă în clocot, apoi se ia oala de pe foc, se acoperă și se lasă să se răcească. Astfel, ingredientele vor avea timp să dea aromă laptelui.

2. Cât timp se infuzează laptele, se încinge o tigaie neaderentă pe flacără medie, se adaugă carnea de pui tocată și se gătește până ce se albește, amestecând continuu. Se pune deoparte, să se răcească.

3. Se pun ardeiul gras, prazul și mazărea într-un castron termorezistent și se acoperă cu apă clocotită; se opăresc 30 de secunde. Se scurg bine, într-o sită.

4. Se bat împreună ricotta, mascarpone și ouăle, după care se adaugă puiul, vegetalele scurse și verdețurile aromate. Se asezonează după gust.

5. Se continuă cu sosul. Folosind o spumieră, se scot condimentele din laptele rece. Amestecând constant, se incorporează făina în lapte. Când este incorporată, se readuce oala pe foc și se dă sosul în clocot, amestecând. Se micșorează flacăra și se fierbe încet, amestecând frecvent, circa 3 minute.

6. Se încălzește cuptorul la 200°C. Se întinde un strat de sos pe fundul unui vas termorezistent, de formă pătrată, cu latura de 30 cm.

7. Cu o linguriță și cu degetele, se umplu cannelloni cu mixtura de pui. Se aranjează în sos, pe un singur strat. Se toarnă peste ele restul de sos.

8. Pentru topping, se amestecă firimiturile cu brânza parmezan și se presară peste cannelloni. Se coc 35–40 de minute sau până când topping-ul este crocant și auriu, iar sosul fierbe bolborosind. Se lasă să stea 10 minute înainte de a fi servite.

 

Vote it up
128
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza