Cand parintii cotizeaza la scoala

In Romania, invatamantul de stat este gratuit. Cel putin asa scrie in Constitutie. In realitate, educatia costa
 
</p>Si nu putin. Potrivit ultimei cercetari a Organizatiei „Salvati Copiii“, data publicitatii la inceputul lunii septembrie, parintii sunt nevoiti sa scoata din buzunar 1.500 de lei, in medie, pentru anul scolar al unui copil.
Principalele cheltuieli suplimentare ale vietii de elev sunt date de fondul scolii, serbari, concursuri, materiale de laborator, activitati extrascolare si chiar cadouri sau protocoale pentru profesori. Pe langa acestea, parintii mai trebuie sa plateasca si culegeri, meditatii, fotografii, reviste sau excursii.
„Cu toate ca legea stipuleaza clar gratuitatea invatamantului de stat, in realitate exista multe «costuri ascunse» pe care familia trebuie sa le suporte. Principala cauza e subfinantarea sistemului de invatamant“, sustine cercetarea. In acest context, Comitetul ONU pentru Drepturile Copiilor a atras recent atentia Romaniei asupra acestor costuri, avertizand ca astfel de practici trebuie eliminate. „Nu vad nimic rau in faptul ca asociatiile de parinti vor sa se implice in dotarea unei scoli“, a replicat, in Adevarul, ministrul Educatiei, Daniel Funeriu. Pozitia este sustinuta si de Mihaela Guna, presedintele Federatiei Asociatiilor de Parinti: „Ne dorim ca elevii sa nu intre intr-o scoala cu geamuri sparte, pereti murdari, banci rupte si laboratoare nedotate. Parintii vor sa asigure toate conditiile pentru copiii lor.     

Ce cred parintii
„Fetele mele invata la o scoala si o gradinita italiene, unde exista o taxa fixa. Am analizat posibilitatea de a o muta pe Teresa la stat, dar am auzit ca si aici se dau bani pentru cadouri, fondul clasei, meditatii si serbari.“
Roxana Iliescu,
prezentatoare TV, mama a doua fetite, de sase si doi ani

„Baiatul meu nu mi-a cerut niciodata bani pentru fondul clasei, ci numai pentru carti. Dar am auzit ca se mai cere. Pana la urma, daca scoala n-are bani, e normal ca parintii sa plateasca pentru o mana de var.“
Toni Grecu,
actor, tatal unui baiat de 16 ani

Ce cred copiii
„Pentru noul an scolar am nevoie de un ghiozdan nou, de uniforma noua, de carti, caiete, acuarele, carioci si adidasi noi. Le obtin de la parinti un pic mai greu acum, dar totusi nu chiar foarte greu.“
Otilia Stancescu, sapte ani, Bucuresti

Opinia cititorilor
Cati bani dai anual pentru fondul clasei?
Pana in 300 de lei – 63%
Pana in 600 de lei – 22%
Peste  1.000 de lei – 15%</p>

Vote it up
312
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza