Campioană în cursa vieții

Ce putem învăța de la atleta care a doborât recorduri, la peste 90 de ani
 

Canadianca Olga Kotelko a fost o atletă de pistă şi teren care a reuşit să adune 750 de medalii la categoria ei de vârstă la World Masters Games (Jocurile Mondiale ale Seniorilor). A concurat pentru prima dată la această competiţie la 77 de ani şi a continuat să participe până în luna iunie a acestui an, când, la vârsta de 95 de ani, a murit subit, din cauza unei hemoragii craniene. A stabilit în jur de 50 de recorduri mondiale, dintre care 37 încă sunt încă valabile. Anul acesta, în doar trei întâlniri, a înregistrat 14 recorduri.

Mai jos puteţi citi câteva lecţii desprinse din viaţa ei, extrase din cartea Ce o face pe Olga să alerge?, scrisă de Bruce Grierson, publicată înainte de decesul campioanei.

ÎN ZILELE NOASTRE nu mai este ciudat să vezi atleţi vârstnici. Fiecare maraton din marile oraşe are parte de competitori cu părul alb, care stârnesc ropote de aplauze când trec linia de sosire. Dar Olga Kotelko e un caz special. De când a împlinit 90 de ani, a început să devină o problemă pentru oficialii prezenţi la întâlnirile internaţionale de alergare. E singură în categoria ei de vârstă. Nu există foarte mulţi oameni care refuză să îmbătrânească şi cu care să concureze.

Olga s-a pensionat din învăţământ în anul 1984 şi, mai târziu, s-a alăturat ligii de softball. În 1996, la vârsta de 77 de ani, a renunţat la softball şi a început să se antreneze pentru alergările pe pistă şi teren. Măsoară abia 1,52 m şi cântăreşte în jur de 56 kg dar, pentru dimensiunile ei, deţine o putere extraordinară. A participat la 11 competiţii – printre care săritura în înălţime, săritura în lungime şi sprintul – şi a stabilit recorduri mondiale la întreceri: din Tucson, Arizona până în Sidney, Australia şi din Lahti, Finlanda până în Porto Allegro, Brazilia. În total, deţine peste 30 de recorduri mondiale la categoria ei de vârstă.

Olga este al şaptelea copil dintre cei 11 născuţi într-o familie ucraineană de fermieri emigranţi din Vonda, Saskatchewan. Dar nu genele ei ucrainene sunt responsabile pentru sănătatea şi dinamismul ei, de vreme ce a trăit mai mult decât toţi fraţii şi surorile ei. Şi nicio viaţă fără stres nu poate fi cauza longevităţii ei. Şi-a părăsit soţul abuziv în 1956, când era însărcinată cu cea de-a doua fiică. S-a mutat în provincia canadiană British Columbia, lângă Vancouver, s-a angajat la o fabrică şi s-a înscris la cursuri de noapte, pentru a-şi termina studiile. Fiica cea mare s-a îmbolnăvit şi a murit în anul 1999, la vârsta de 53 de ani.

Olga Kotelko este, într-adevăr, extraordinară. Realizările ei sunt fără precedent. Avem multe lucruri de învăţat de la felul în care ea şi alţi atleţi vârstnici, colegii ei, şi-au trăit viaţa. Poţi să fii şi tu ca Olga? Răspunsul cel mai probabil este nu. Dar iată şi vestea cea bună: Putem să semănăm un pic cu Olga? Da, bineînţeles că putem.

„Consider că longevitatea ţine în proporţie de 70-75 la sută de stilul de viaţă“, spune geneticianul Angela Brooks-Wilson, care studiază persoanele sănătoase cu vârste de peste 85 de ani. Da, unii dintre factorii longevităţii nu au nicio legătură cu voinţa noastră. Spre exemplu, sigur că are importanţă dacă eşti o femeie născută într-o familie înstărită, educată, aflată într-o ţară dezvoltată. Dar există şi multe elemente legate de stilul nostru de viaţă, pe care le putem controla.

Dacă ar exista un singur sfat care poate produce o diferenţă semnificativă în calitatea vieţii oricărei persoane de peste 65 de ani, acela ar fi următorul: Transpiră, în fiecare zi şi în moduri diferite, alături de alţi oameni. Există nenumărate studii care demonstrează legătura dintre exerciţiile fizice, relaţiile sociale şi fericire, sănătate, energie, tipare de somn şi da, longevitate. Dar „transpiraţia“ produce cea mai mare diferenţă. Dar o plimbare uşoară sau o plimbare cu bicicleta nu contează? Sigur că da, contează. Dar e vorba despre acel efort suplimentar, punctul în care începi să transpiri, care determină rezultatele satisfăcătoare. Cu alte cuvinte, exerciţiile fizice trebuie să te facă să transpiri, să producă endorfine, un pic de adrenalină.

Dar, după ce am stat de vorbă cu Olga şi cu alte zeci de atleţi seniori, am observat că toţi au şi alte lucruri în comun, în afara faptului că îşi menţin corpul în continuă mişcare.

Crearea unei rutine. Dacă încredinţăm rutinei anumite părţi mai puţin importante din viaţa noastră, eliberăm creierul şi-i redăm puterea necesară, pentru a se ocupa de lucrurile care contează cu adevărat. O rutină a vieţii înseamnă stres redus. Ideal e să continui să descoperi mereu noi activităţi interesante, care să fie însă copleşitoare.

Olga are rutina ei, începând cu castronul cu fulgi de ovăz de dimineaţă şi exerciţiile fizice zilnice, până la rutina de somn ne-negociabilă, şi la prezenţa ei la biserică duminica. Dar ea ştie şi când e timpul să întrerupă rutina. Din reflex, atunci când i se iveşte ocazia să încerce ceva nou, spune „da“. Acesta este motivul pentru care a participat la zeci de competiţii, din Australia până în Finlanda.

Relaxează-te. O strategie clasică de management spune să identifici cei 20% din fiecare sarcină care reprezintă partea cea mai importantă şi să depui 80% din efort în acea direcţie. Olga vă va spune că încearcă doar să se prezinte cât mai bine la fiecare competiţie la care participă, dar rezultatele nu mint. Obiectivul ei îl reprezintă mizele mari.

Stabilirea priorităţilor este metoda cu ajutorul căreia specia noastră a reuşit să supravieţuiască, iar managementul stresului este extrem de important în dezlegarea misterului longevităţii. Strămoşii noştri „erau activi atunci când erau nevoiţi să fie“, spune William Meller, profesor de medicină evolutivă la Universitatea Santa Barbara, din California. Dar, de câte ori aveau şansa să-şi conserve energia, o făceau.

Fii OM. Dacă faci un bine, nu doar te simţi bine, e şi sănătos pentru tine. Oamenii buni la suflet îi atrag pe cei din jur într-o manieră primară şi profundă. Suntem construiţi astfel încât să detectăm străinii „care ne-ar putea ajuta într-o situaţie dificilă“, afirmă studii recente ale Universităţii Berkeley, din California. Nu e o coincidenţă faptul că voluntariatul are legătură cu longevitatea – acesta produce feedback pozitiv, întăreşte încrederea şi stima de sine şi ajută la producerea a ceea ce japonezii numesc ikigai, credinţa că viaţa merită trăită.

Crezi în ceva. Considerată de unii sociologi o trăsătură de caracter, credinţa este similară „nevoii de a rezolva puzzle-uri, de a privi momentele neplăcute ale vieţii ca pe nişte sarcini necesare“, după cum spune psihologul James Fowler. Oamenii care au credinţă au tendinţa de a înflori. Alege să crezi în ceva în loc să nu crezi în nimic, dar acceptă faptul că această credinţă se poate schimba cu trecerea timpului. Pune jetonul pe masă, nu-l ţine în buzunar.

Nu face dacă nu îţi place. În cartea 50 de atleţi peste 50 de ani care ne învaţă să avem o viaţă sănătoasă, Don McGrath a dezvăluit că cel mai important lucru pe care sportivii de elită îl au în comun este senzaţia că… e distractiv. Transpiraţia, întrecerea amicală, durerile de muşchi – totul e o joacă, nu e muncă.

Alege ce ţi se pare distractiv. Oamenilor nu li se poate impune pe termen lung sentimentul de vinovăţie pentru a face şi a menţine o schimbare de alimentaţie. „Nu trebuie“ nu are efect. „Vreau“ funcţionează. Aşadar caută o activitate care îţi face plăcere – indiferent că e mersul pe bicicletă sau bowlingul, tenisul sau altceva. Şi iată şi vestea ciudată: într-o zi, e posibil să descoperi că faci un anumit lucru doar pentru că îţi face plăcere compania, ca ulterior să realizezi că, într-adevăr, îţi place şi activitatea respectivă. Aşadar, o faci din nou. Aşa începe totul.

Ia startul chiar acum. Iată şi vestea bună pentru cei care nu şi-au creat rutina de fitness, dar încă mai nutresc speranţa că o vor face. Nu doar că nu e prea târziu să te apuci de sport la jumătatea vieţii. E posibil chiar să fie cel mai potrivit moment – avem mai mult timp, energie, suntem pregătiţi. Corpul nostru, de care ne-am îndepărtat, ne şopteşte: Hai să ne împăcăm. Aşa că hai!

De Bruce Grierson, din volumul “What makes Olga run”

Vote it up
219
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza