Calatorie spre iad

Cativa tineri  polonezi au pornit intr-o croaziera spre Caraibe. Traiau un vis devenit realitate. Apoi a lovit furtuna... 
 
<p>Zori de zi in Atlantic si o furtuna de gradul 9. Valuri mari, negre, se ridica deasupra balustradei inalte a vasului, apoi se prabusesc vuind si suierand.  Cele doua catarge se inclina sub puterea vantului si echipamentele zdrangane sub presiune. O singura vela rezista, dura ca fierul.

La carma, cu hainele leoarca de apa si cu sarea intepandu-i obrajii, Kuba Jelenski este infrigurat, ud, obosit si flamand, dar, in acelasi timp, triumfator. Kuba, un elev de numai 14 ani, se hotarase de buna voie sa conduca un vas prin furtuna.
Arcuindu-se sub rafalele puternice, vasul se ridica deasupra unui val de peste sapte metri inaltime. 
– Intoarce-te si elibereaza un pic vela!, striga Mieczysaw Lesniak, ofiterul de Punte Trei. Indoindu-si picioarele dupa balansul puntii, Kuba impinge carma.

Un fulger se iveste pe cer si intregul vas se cutremura. Privind in sus, Kuba nu-si poate crede ochilor. Luminile de navigatie rosii si verzi de pe varful catargului se balangane in aer, printre o gramada de cabluri si vergi.
Catargul a cedat. Vasul The Fryderyk Chopin si toti cei aflati la bord sunt in mare pericol.
Kuba si alti 35 de copii de pe aceasta nava au avut de concurat cu alti 650 de aplicanti pentru o calatorie de patru luni peste Atlantic, spre Caraibe. Ideea care a stat la baza concursului organizat de Scoala de Marina din Varsovia a fost de o aventura pe o corabie cu vele, pentru a incerca in realitate ceea ce, in mod  normal, invatau la scoala.

Nava Fryderyk Chopin a pornit la drum cu tanarul echipaj in octombrie 2010. Au petrecut o sapta-mana invatand efectiv la ce foloseste fiecare funie de pe vas, in portul polonez Gdynia. Toate cele 198 de funii trebuie gasite rapid, chiar si in intunericul absolut al unei nopti pe Atlantic. La sfarsitul acestor lectii, copiii se urcau pe catarge precum veteranii lupi de mare. „Este inspaimantator, dar incitant, si toti vrem sa o facem“, spunea Kuba.

Ziemowit Baranski, capitanul cu barba alba in varsta de 76 de ani, stia exact cum se simt tinerii. La varsta lui Kuba, si capitanul de azi tanjea sa  navigheze pe mare. Dar asta nu era posibil sub regimul politic din acel moment. S-a facut profesor de chimie in loc sa-si urmeze visul. Cand Polonia s-a eliberat de comunism, s-a intors la visul din copilarie, a invatat sa navigheze si a muncit pentru a deveni capitan.

El a ajutat, in 1990, la construirea navei Fryderyk Chopin, un bric lung de 55,5 metri, dotat cu un salon cu lambriuri din lemn. Acum, nava era in a unsprezecea calatorie cu elevii scolii.
In timp ce navigau spre Marea Baltica, profesorii au impartit responsabilitatile pe punte, iar cei trei mateloti si cei doi ofiteri, toti voluntari care nu primeau nicio plata pentru munca lor, ii ajutau sa le inteleaga. Capitanul depana, cum este lesne de
inteles, povesti despre aventuri pe mare. Cu ochii sai blanzi si albastri, Baranski era o figura de legenda pentru copii. Era, in acelasi timp, un exemplu: in ciuda varstei sale, urca pe catarge cu ei.

„Scopul calatoriei este construirea unei increderi si a unei stime de sine, printr-o lupta cu ceva mai mare decat tine“, le-a spus el copiilor. „Acesta nu este un antrenament pentru a sti sa calatoriti pe mare, ci unul pentru a naviga prin viata.“
S-au oprit in porturi din Danemarca, apoi din Anglia. Furtuna a lovit la doua zile dupa ce plecasera din Plymouth. Lectiile au devenit istovitoare, in timp ce corabia se clatina si toti se luptau cu raul de mare. Si-au linistit stomacul cu jeleuri instant si crema de oua, glumind ca erau la fel de gustoase si cand intrau in stomac si cand ieseau.

Acum, corabia se indrepta, leganandu-se, spre vest, la 160 de kilometri sud-vest de Insulele Scilly. Capitanul Baranski nu era ingrijorat. Vantul avea sa se schimbe in curand, trimitand nava spre sud. Intre timp, el trebuia sa faca situatia mai suportabila pentru copii. A batut usor in microfon.
–Azi nu se tin cursuri din cauza vremii nefavorabile!, se auzi vocea sa puternica pe nava.
Atunci s-a auzit insa strigatul ofiterului de Punte Trei.
– S-a rupt trinchetul! Capitanul a tasnit spre punte. Stia ca un singur lucru conteaza, si anume acela ca tinerii sa scape cu viata din incercarea asta.

Alergand spre coverta batuta de vant, s-a uitat spre Kuba si cei doi colegi aflati de garda.
– Mergeti jos imediat, le-a ordonat el. Spune-i inginerului sa porneasca motorul, i-a ordonat el ofiterului de Punte Trei. Intai a aparut Mate Potempski, cu geaca imbracata doar pe o maneca.
– Trimite un semnal de alarma, i-a spus Baranski.
– Ce trebuie sa fac?, a intrebat ofiterul de Punte Doi.
– |ine copiii departe de pericol, i-a raspuns capitanul.

In camera radio, Potempski a trimis un mesaj automat de alarma prin satelit spre centrele de salvare de pe tot cuprinsul Europei si spre celelalte nave din zona.
Apoi a lansat un apel de ajutor. „Corabia Fryderyk Chopin – trinchet rupt – avem nevoie imediat de asistenta“, a scris el.

In lumina palida a zorilor, Baranski si camarazii sai erau impietriti. Pericolul era ingrozitor. Bompresul de 10 metri, care, in mod normal, iesea mandru deasupra marii, era torsionat in partea de sus si spre exterior. Trinchetul de otel lung de 37 de metri si traversat de sase bare orizontale pe care se monteaza panza, era dublat in doua locuri, formand un N, care se balansa in timp ce nava se legana. Din cand in cand, se izbea in carena vasului ca o bila de demolari.

Varful catargului secundar se legana in partea superioara, dintr-un cablu de siguranta de care era fixat pana in celalalt capat, care era prins de catargul principal. Acesta sustinea acum totul. Dar asta nu avea sa mai dureze mult.
Pericolul era imens. Daca si catargul principal era pus la pamant sub greutatea  arborelui trinchet, amandoua s-ar fi prabusit pe punte. Stinghiile lungi de noua metri, in forma de torpile, care fixeaza panzele, ar fi strapuns ca niste sulite puntea, izbind pe oricine se adapostea dedesubt. In plus, atat carma, cat si coverta, de unde capitanul controla nava, s-ar fi prabusit direct sub catargul principal.

La fel ar fi facut si camera radio, si cea de control al navigatiei, ambele protejate doar de un acoperis subtire de metal. Ar fi putut trimite un om in varful catargului pentru a taia cablul de siguranta. Asta ar fi redus presiunea de pe catargul principal, dar Baranski refuza aceasta idee care ar fi putut insemna o condamnare la moarte.
Se auzea un vuiet de parca motorul era in flacari. Ofiterul a verificat cablurile care treceau pe deasupra navei. Motorul mergea pe „incet inainte“ si nava avariata avea capacitatea de a-si mentine parcursul. In timp ce nava se legana fara panze care sa o echilibreze, capitanul a condus-o impotriva vantului, astfel incat velaturile care cadeau sa aiba mai multe sanse sa se prabuseasca in mare.

Inghesuiti in mica sala de sub punte, stand pe vine pe culoar si intinzandu-se in cuseta, Kuba si alti copii ascultau sunetele care veneau de deasupra si incercau sa-si dea seama ce se intampla.
– Luati-va hainele cele mai caduroase si pregatiti-va de evacuare, le-a spus unul dintre profesori. „Capitanul va avea grija de noi“, isi spusera ei unul altuia, si acest gand ii facu sa ramana calmi. Copiii sperau ca acela nu va fi
sfarsitul aventurii lor, dar incepura sa-si semneze tricourile unul altuia, ca sa ramana amintire in caz ca lucrurile se sfarseau rau. Cinci baieti care aveau chitare incepura sa fredoneze cantece pop. Colegii si profesorii li se alaturara.
– Nu exista nicio crapatura si nu ne scufundam, ii reasigura ofiterul de Punte Doi, Ostrowski.
Numai ca zgomotul velelor care se prabuseau in coca era terifiant. Un sunet asemanator cu cel al unei impus-caturi le-a semnalat spargerea unui hublou. Lui Kuba i se parea ca nava este facuta bucatele.

Intre timp, pe promontoriul din Falmouth, Cornwall, Centrul de Coordonare a Operatiunilor de Salvare a primit mesajul de S.O.S. de la corabia aflata in pericol. Imediat au trimis mesajul spre vasele aflate apropiate. Traulerul britanic Bara An Aod, care pescuia prin zona, si-a strans navoadele si s-a indreptat cu viteza maxima spre locul in care se afla corabia. Vasul de pescuit din Cornwell, Nova Spero, desi era la noua ore distanta, a facut la fel. Nava container MSC Nerissa si-a intrerupt calatoria dinspre New York spre Bremerhaven, iar petrolierul grecesc Overseas Andromar, care naviga de la Charleston la Ijmuiden si-a schimbat cursul. Elicopterele Royal Force Air au survolat zona, apoi au aterizat pe Insulele Scilly, la 160 de kilometri departare, asteptand acolo.

Pe masura ce vestea s-a raspandit, polonezii care locuiau in Falmouth si-au oferit ajutorul. Si alte vase, ce erau departe de locul in care se gasea corabia aflata la ananghie, si-au oferit asistenta.
In localitatea Grodzisk Mazowiecki, de langa Varsovia, mama lui Kuba, Beata, asculta speriata la radio, impreuna cu cei doi fii mai mici, stirile despre incident. Isi amintea ingrozita intrebarea pe care i-o pusese fiul ei inainte sa plece pe mare: „Mama, ce-o sa te faci daca mor?“.
Brusc, s-au auzit un pocnet puternic si un scrasnet de metal. Cei de pe punte s-au ancorat mai bine, asteptand ca- velele si echipamentele sa se prabuseasca peste capetele lor. Treimea superioara a catargului principal s-a rupt si atarna primejdios deasupra camerelor radio si de control al naviga-
tiei, cu vergile inca prinse de el.

Neavand nimic care sa o sustina, partea superioara a trinchetului a cazut, iar capul catargului atarna in mare. Cabluri, funii si vele se leganau peste tot.
– Opriti motorul!, le-a ordonat capitanul, nevrand ca firele sa intre in elice.
In acel moment, nava era practic lipsita de viata, ca un urias in deriva.
Tocmai atunci, bompresul, care iesea in afara navei intr-un anumit unghi, s-a prabusit brusc in mare, tarand cabluri si funii dupa el. Echipajul a ramas fara grai.

Adam Kantorysimsko, unul dintre cei doi ofiteri, un profesor de engleza in varsta de 29 de ani, cunostea nava la fel de bine ca Baranski. Tatal sau fusese capitanul ambarcatiunii. Adam si-a dat seama ca era vital sa asigure velatura. oricat de periculos ar fi fost. Fara ea, nava ar fi fost insa pierduta. Capitanul a fost nevoit sa-i acorde permisiunea sa incerce.

Impreuna cu ofiterul de Punte Trei, Lesniak, Adam a cercetat plasa de cabluri incurcate si si-a facut un plan. Precaut, s-a catarat pe trinchet, impreuna cu Lesnia. Cei doi s-au aplecat in afara cu o franghie. In timp ce velatura distrusa se balansa dintr-o parte in alta, lovind catargul, Adam si-a dat seama ca are o singura sansa sa faca asta. Cu o miscare rapida, a aruncat franghia printre treptele scarii prinse de catargul principal, reusind sa agate si velatura. A legat-o cu funia si a impiedicat-o astfel sa se mai legene peste bord. Aplecandu-se si strecurandu-se intr-un unghi dificil si extrem de periculos, cei doi navigatori au reusit sa securizeze catargul. Au avut nevoie de 18 funii pentru a face asta. Apoi, Alex a curatat o cange, o bucata lunga de metal care atarna orizontal peste coverta si puntea de la pupa, si a legat alte funii si in jurul ei.
Astfel, incet-incet nava a fost stabilizata. Dar, chiar si asa, uscatul era departe.

Autoritatile care se ocupau de salvare insistau ca tinerii sa paraseasca nava. Baranski a refuzat insa. „Copiii sunt mai in siguranta aici“, le-a transmis el prin radio, pe un ton dur.
Unele dintre ambarcatiunile care raspunsesera la apelul S.O.S. ajunsesera langa nava. Petrolierul si nava container  facura o pavaza impotriva vantului, incercand sa potejeze nava Fryderyk Chopin de capriciile vremii. A mai durat ceva vreme pana cand o ambarcatiune capabila sa remorcheze corabia a ajuns in zona. Era vasul de pescuit Nova Spero, din Cornwell.

Dupa mai mult de trei zile istovitoare, in care s-a leganat peste valuri mari, nava Fryderyk Chopin a ajuns, in cele din urma, in portul Falmouth. „Kuba, dragostea mea, traiesti!“. Beata, mama lui Kuba, plangea de bucurie la telefon.
Locuitorii din Cornwell le-au dat copiiilor pateuri calde si paturi. Apoi acestia au fost dusi la mal cu bacul. Aventura lor pe marea inspumata se terminase. Si, din fericire, cu bine. Lectia pe care au invatat-o si impactul pe care l-au avut asupra lor capitanul si echipajul sau curajos le vor ramane insa in minte mereu. </p>

Vote it up
296
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza