Câinii deşertului

Un reportaj din Deşertul Arabiei, la cel mai mare crescător de ogari persani
 

Saluki, ogarul persan, este unul dintre cei mai scumpi câini pe care îi poate cumpăra un iubitor de animale. Un astfel de patruped cu pedigree, provenind din canisele arabe, poate costa până la 12.000 de euro. Alături de nobilii armăsari arabi şi de şoimii dresaţi, câinii din rasa Saluki fac parte, de mii de ani, din „dotarea de vânătoare“ a beduinilor. În prezent, ei au devenit un simbol al statutului social al arabilor foarte bogaţi, al miliardarilor americani şi al aristocraţiei britanice.

 

Shamsan iese din piscină demn, fără efort. Îşi scutură scurt urechile albe şi pufoase, apoi se retrage graţios la umbra unui curmal. Îşi odihneşte capul pe pământ şi ascultă cu atenţie ce îi spune deşertul. În jurul lui, pe proprietatea vastă aflată dincolo de zidurile oraşului-grădină Al Ain din Emiratele Arabe Unite, alţi 30 de ogari, cu blana de culori diferite, se hârjonesc şi se zbenguiesc. Aceşti câini sunt numiţi Saluki şi tot mai mulţi oameni de pe tot cuprinsul globului au început să le aprecieze frumuseţea şi firea prietenoasă.

 

Cel mai cunoscut crescător de Saluki din regiunea Golfului Persic este, Hamad Ghanem Shaheen Al Ghanem, un prosper om de afaceri din Dubai. De peste 70 de ani, familia sa a crescut câini cu pedigree, descendenţi ai rasei arabe Aseel, linie genealogică de o puritate care nu mai poate fi întâlnită în Europa – sau cel puţin asta susţine stăpânul ogarilor.

 

În lumea arabă trăiesc mulţi gentlemeni generoşi, care ştiu să aprecieze şi se bucură de cele mai fine produse şi realizări ale civilizaţiei arabe. Dar Hamad Al Ghanem este mai mult decât atât. Aşa cum stă în faţa porţii fermei sale, are aerul unui lord veritabil. Pe cap poartă o ghutra, împletită într-un turban în stilul beduinilor, şi este înveşmântat într-o haină cafenie care-i vine până la glezne, numită dishdasha. În mâna dreaptă are o vergea subţire de lemn. „Cu ea mân cămilele“, spune el. Apoi, cu un zâmbet enigmatic: „Sau oamenii.“

 

Al Ghanem nu mână doar cămilele şi oamenii, ci este şi proprietarul a 30 de Saluki. Aceştia sunt orice altceva decât câini obiş-nuiţi, în sensul generic al termenului. După cum arată şi numele lor, merită cu brio termenul de „ogari“, câini crescuţi iniţial pentru vânătoare. Sunt înrudiţi cu ogarul afgan şi aparţin singurei rase canine care este recunoscută de musulmani ca fiind halal (pură sau curată, neprihănită). Ce-i drept, nu emană acel miros tipic canin, dar e nevoie de mai mult de atât pentru a obţine această distincţie.

 

„Orice fiinţă care merge în deşert este pură prin definiţie“, spune Al Ghanem, în timp ce-şi invită oaspeţii să ia loc sub un baldachin, în prezenţa a numeroşi ogari Saluki. În fundal, mai bine de o duzină de animale aşteaptă să fie eliberate din ţarcul lor. Această activitate are loc în două schimburi. Primul grup de ogari Saluki se zbenguie în afara gardului de sârmă, în timp ce al doilea grup este închis încă în ţarc. Oriunde vezi palmieri şi tufişuri, la fiecare câţiva metri există mici bazine în care aceste nobile creaturi se pot răcori după efortul depus.

 

Când te gândeşti că este vorba despre o haită de câini, nu îţi vine să crezi cât de linişte e în jur. Sigur că Saluki se hârjonesc în grupuri, alergându-se şi muşcându-se unii pe alţii. Dar rareori se aude câte un lătrat răzleţ. Ogarii persani sunt incredibil de relaxaţi şi de prietenoşi, gata să-i întâmpine la fel de mani­eraţi chiar şi pe străini – deşi, la fel ca stăpânul lor, cu o anumită reţinere.

Saluki i-au însoţit pe beduini de mii de ani. Legenda spune că fiii deşertului au început să crească aceşti câini chiar înainte de a reproduce vestiţii armăsari arabi. Saluki erau apreciaţi pentru viteza care le permitea să prindă şi să doboare gazele, iepuri de câmp şi o specie de dropie, numită houbara. Erau atât de preţuiţi, încât li se permitea să doarmă în cortul stăpânului şi, deseori, li se dădea de mâncare înaintea oamenilor.

 

„Saluki sunt un dar de la Allah, spre bucuria şi folosul omului“, spune Al Ghanem. Adevărata lor valoare nu poate fi exprimată în cifre, crede el. De aceea, chiar şi proprietarii de canise rareori îşi vând animalele. Preferă să le ofere în dar prietenilor şi familiei. Preţul oficial al unui ogar pursânge arab se situează între 10.000 şi 12.000 de euro.

Ca un gentleman perfect, Al Ghanem nu ne dezvăluie dacă Victoria, prinţesa Suediei, care l-a vizitat recent în Al Ain, a primit un Saluki ca suvenir sau a cumpărat unul. Aristocraţii europeni, mai ales cei englezi, sunt înnebuniţi după aceste animale. În Anglia, prima atestare a folosirii unui „ogar persan“ la vânătoare datează încă din anul 1840.

Preţul unui ogar din canisa lui Al Ghanem poate să ajungă la 12.000 de euro, dacă ai norocul să poţi intra în posesia unuia.

 

Şi în Germania, un număr tot mai mare de crescători şi proprietari sunt cuceriţi de farmecul lor. Willy Fuchs este un crescător experimentat şi, de asemenea, reprezentantul rasei Saluki din cadrul Clubului German al Crescătorilor de Câini. El estimează că în prezent sunt aproximativ 2.000 de ogari persani în ţara sa, cu un spor natural de 140-150 de exemplare în fiecare an, care provin de la crescătorii germani.

 

Fuchs nu mai conteneşte cu laudele la adresa prietenilor lui patrupezi. „Nu au niciuna dintre caracteristicile canine pe care atâţia oameni le detestă“, spune el. „Prin natura lor, Saluki sunt mai asemănători cu pisicile decât cu câinii. Îşi găsesc un locşor în casă şi stau cuminţi. Dacă vrei ceva de la ei, trebuie să te duci tu la ei.“ Îi descrie ca fiind afectuoşi şi buni companioni, dar, spre deosebire de alţi câini, nu au nimic servil şi sunt perfect capabili şi doritori să-şi păstreze independenţa. „Mândria înnăscută a acestor animale este vizibilă în tot ce fac“, spune Fuchs.

De aceea, Saluki nu sunt potriviţi pentru oricine, mai ales pentru că sunt foarte activi şi au nevoie de mult spaţiu în care să se mişte. Cu siguranţă nu sunt genul de câini pe care să-i ţii într-un apartament la oraş şi să-i scoţi o dată pe zi la o plimbare scurtă.

 

Alţi iubitori de Saluki confirmă aceste calităţi. Ei sunt de fapt întocmai cum şi-i doresc stăpânii lor, gra- ţioşi şi frumoşi. De aceea oamenii sunt gata să scoată din buzunar 1.000 de euro pentru un pui, preţ care poate creşte uşor la 2.000 de euro, dacă părinţii căţeluşului au câştigat vreun premiu.

Cu toate acestea, Fuchs spune că, financiar vorbind, crescătorii germani de Saluki nu prea au şanse să dea marea lovitură. Spre deo­sebire de crescătorii de cai, ar fi o greşeală să credem că oamenii care cresc Saluki sunt bogaţi.

 

„Banii pe care trebuie să-i investeşti într-un asemenea animal sunt foarte mulţi, mai ales dacă intenţionezi să participi la concursuri sau la curse canine“, spune el. „Iar crescătorii de cai sunt oricum bogaţi încă dinainte de a intra în afacerea asta“, adaugă cu un zâmbet ironic.

 

În Germania au loc aproximativ 40 de curse de Saluki anual, plus peste 35 de aşa-numite „coursings“ (întreceri în care câinii urmăresc vizual momeala, nu după miros), care se desfăşoară numai în câmp deschis. Aici premiile în bani nu sunt nici pe departe la nivelul celor oferite la cursele din Ma­rea Britanie sau Irlanda. Dar aceste stimulente materiale au şi partea lor negativă. Animalele care nu au performanţele scontate sunt eliminate din competiţie şi uneori eutanasiate.

„Noi, crescătorii de Saluki din Germania, condamnăm asemenea practici. Vrem ca hobby-ul nostru să nu devină o activitate profesională, cu scop lucrativ. Ne implicăm în ea din pasiune şi pentru frumuse­ţea animalelor“, explică ­Fuchs.

 

Vote it up
194
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza