Bun venit in varful lumii!

Viata pare altfel in cel mai nordic oras din lume, unde ursii polari iti bat la usa
 
<p>Si nici sa nu te gandesti sa mori in Longyearbyen. Inmormantarile au fost interzise timp de saptezeci de ani, din momentul in care s-a descoperit ca trupurile nu se descompun in cimitirul orasului, de-a lungul anilor iesind la suprafata intr-un mod absolut infricosator din permafrost, astfel ca sunt transportate in alte locuri pentru a fi inhumate.

Ma aflu la cativa kilometri in afara orasului Longyearbyen, dar e ca si cum as fi ajuns intr-o alta lume. Un taram al muntilor, ghetarilor si al fiordurilor. Gheturile stralucesc ca niste diamante, iar muntii sunt acoperiti de un strat fin de zapada. Nimic nu se misca. Este o lume minunata, unde domneste tacerea rece de piatra.
In timp ce trec pe langa un alt semn care ne avertizeaza ca exista ursi polari prin zona, scrutez orizontul. In urma cu o zi, in oras circulau zvonuri ca in jurul fiordului de langa Longyearbyen fusese zarit un urs polar. Ma aflu intr-un automobil de teren, mergand prin peisajul arid. Langa mine este Kristin Jaeger Wexsahl, un ghid local si o mare iubitoare de caini. Si-a pus pusca incarcata pe bancheta din spate. Deodata imi dau seama ca, pe campul din dreapta noastra, se misca ceva. „Un urs?“, am intrebat-o imediat pe Wexsahl. Imi zambeste ca unui copil mic. „E un ren, ursii polari sunt albi“.

Asemenea celor mai multi turisti care vin in Longyearbyen, nu am apucat sa vad un urs polar in carne si oase acolo. Mi-am dat seama insa cat sunt de norocos cand am oprit la Muzeul Svalbard, si Mona Helene Barlien mi-a relatat povestea vanatorului norvegian Georg Nilsen. In decembrie 1921, planuise sa petreaca Craciunul alaturi de trei prieteni, la o statie geofizica indepartata.
„Nu a mai fost vazut niciodata in viata“,a spus Barlien. Abia in 1965, amatorii de drumetii i-au gasit scheletul si au descalcit misterul disparitiei lui. Barlien mi-a aratat pusca lui Nilsen, expusa acum in muzeu. Fusese gasita langa ramasitele acestuia, cu un cartus pe teava. In timp ce priveam pusca ruginita a lui Nilsen, mi-am amintit ce imi spusese Barlien cu o saptamana in urma: „Suntem doar simpli oaspeti aici. Ursii polari stapanesc, de fapt, locul acesta“.</p>

Vote it up
2123
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza