Budincă de bulgur cu stafide

O variantă de inspirație orientală a budincii de orez
 

INGREDIENTE PENTRU 4 PORȚII

1/3 cană (60 g) bulgur fin sau mediu, clătit

1/4 linguriță de cardamom măcinat

1 1/4 căni (310 ml) lapte cu 1,5% grăsime

2/3 cană (85 g) stafide sultana

1/4 linguriță de scorțișoară măcinată

1 lingură de miere sau sirop de agave

1 ou mare

4 lingurițe de coajă rasă de lămâie

1/2 linguriță de esență de vanilie

4 linguri de fistic tocat sau fulgi de migdale prăjite, pentru garnisit

 

PREPARARE 10 minute, plus 20 minute înmuiere și 2 ore răcire

GĂTIT 10 minute

FIECARE PORȚIE CONȚINE 665 kJ, 159 kcal, 6 g proteine, 4 g grăsimi (< 1 g grăsimi saturate), 25 g carbohidrați (18 g zahăr), 3 g fibre, 51 mg sodiu

 

Cremos și gustos, acest desert de inspirație orientală reprezintă o variantă mai sănătoasă la bine cunoscuta budincă de orez. Bulgurul este produs din grâu și reține substanțele nutritive ale cerealei integrale, având și avantajul că nu necesită

o gătire îndelungată. Celelalte ingrediente aduc necesarul optim de antioxidanți.

 

1 Amestecă într-o cratiță, la foc mediu-iute, bulgurul, cardamomul și 1 cană (250 ml) apă. Dă mixtura într-un clocot molcom. Ia imediat cratița de pe foc, acoper-o și lasă bulgurul să stea 20 de minute, până ce este fraged. Scurge-l și presează-l, ca să elimini toată apa, apoi adu-l înapoi în cratiță.

2 Adaugă laptele, stafidele, scorțișoara și mierea sau siropul de agave; dă într-un clocot, amestecând frecvent. Fă focul mediu-mic și gătește 2 minute, omogenizând.

3 Bate oul într-un castron mijlociu, apoi încorporează treptat mixtura de bulgur. Transferă totul în cratiță și gătește compoziția 1-2 minute la foc mic, amestecând constant, până când se îngroașă ușor. (Nu lăsa mixtura să dea în clocot; dacă folosești un termometru cu citire instantanee, temperatura nu trebuie să depășească 70°C.)

4 Toarnă mixtura într-un castron curat, apoi adaugă 2 lingurițe de coajă de lămâie și esența de vanilie. Lasă compoziția să se răcorească puțin, după care acoper-o și bag-o în frigider, lăsând-o circa 2 ore, pentru a se răci complet.

5 Repartizează budinca de bulgur în cele patru boluri individuale și presară deasupra câte 1 lingură de fistic sau fulgi de migdale; ornează și cu restul cojii de lămâie.

Vote it up
247
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza