Bucatica mea de mare

Toamna, cu soarele ei bland, imi aduce aminte de toata poezia vacantei la Adriatica
 
<p>Soarele ne insoteste si ne orienteaza, nepasandu-i pe ce pamant calcam sau in ce limba ii rostim numele. Vara, ne iubeste cel mai mult, ne strange in brate cu multele lui grade, ne sufoca si ne trimite spre mare. Iar acum, toamna, ne da un moment de respiro si ne lasa timp pentru a ne aminti de anotimpul in care el si numai el era vedeta.

Era vara si m-am hotarat sa plec prin „vecini“. Nu a trecut mult pana am ajuns la granita dintre Romania si Serbia. Sunt incarcata cu bagaje si merg spre prima mea mare iubire, Marea Adriatica, unde ma asteapta muntenegrenii mei dragi. Merg printre munti de ore bune. Drumul serpuieste mereu, nu ma lasa sa-mi revin dupa cate o curba obraznica. La dreapta, un perete imens, la stanga, un hau galagios traversat de un raulet sprinten si viclean, pe care nu-l surprinde nicio cotitura. Ce culoare are apa! Am plecat de la Dunarea mea verzulie si ma insotesc cu rauletul acesta precum un copil jucaus care nu te lasa sa adormi.

De dupa colt, intr-un spatiu deschis, incat te simti in centrul universului, cu o tinuta eleganta si cu un aer primitor asemeni unei contese constiente de rangul si de indatoririle ei, impunatoare si magnetica, apare marea! Te uiti catre mare, te uiti apoi catre cer, parca rugand divinitatea sa-ti explice minunea, si nu gasesti nicio diferenta de culoare. Si cerul, si marea au aceeasi nuanta de albastru, iar de unde ma aflu par a nu avea niciunul margini. Acolo jos, Adriatica brazdata de vapoare gigant m-asteapta calma. E aroganta, prea sigura de sarmul ei.

Ma-ntorc hotarata sa fac cei cativa pasi care ma despart de masina. Acolo jos, ma asteapta marea si statiunile Sveti Stefan si Budva. Ma opresc in cea din urma. Caut, zapacita de cromatica orasului, un loc unde sa ma cazez pentru o saptamana. Lumea este suspect de amabila, oamenii – calmi si foarte curati. Gasesc unde sa dorm, ieftin, modern, ingrijit. Ma schimb rapid si plec grabita spre mare.

In port, ambarcatiunile de lux isi uda lenese talpile si isi bronzeaza stapanii. Merg spre plaja pe care o stiam mai putin aglomerata, trec pe langa o balerina facuta din metal si asezata intr-o pozitie imposibil de imitat de catre mine. Trec peste un pod din fier dintr-un tunel sapat in stanca, singura cale de acces catre micuta plaja. Am ajuns, imi intind prosopul si ma arunc nerabdatoare s-o imbratisez, sa-i spun ca mi-era dor de ea. Zilele trec una dupa alta. Intre locul unde ma cazasem si mare am mereu insotitori, ca nu cumva sa ma pierd. Palmierii. Ei imi sunt ghizi si ma protejeaza de soarele care devenise posesiv. In ultima seara am stat mai mult de vorba cu marea. M-a rugat sa transmit tuturor ca ii asteapta.

M-am urcat din nou in masina si am pornit spre tara. Un tunel, doua, trei, zece, stele, multe stele, luna, toate ma insoteau. Am ajuns, descarc bagajele, scot cu grija suvenirurile si ma culc. O visez, e sclipitoare si imi zambeste. Ma trezesc si imi sun prietenii: suvenirurile nu mai pot astepta. Fiecare trebuie sa primeasca bucatica sa de mare!</p>
<p>Cu 10 euro pe zi rata, iti cumperi apartament de 65.000 euro.</p>
 

Vote it up
191
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza