Bisturiul nu ține cont de etnie

Alina Călin a luptat cu prejudecățile și a ajuns medic
 

A trecut prin multe momente menite s-o doboare. A plâns în fața lor, le-a stat împotrivă sau, pur și simplu, le-a întors spatele. Pe toate a reușit să le transforme în experiențe de viață.

„Sunt Alina Călin, medic rezident Chirurgie Generală, de etnie romă“. Simplu și la obiect – așa se prezintă, fără a-și ascunde zâmbetul cel frumos. Te pierzi în ochii ei verzi și parcă nici nu știi cum să mai continui discuția. Tonul ei sună atât de calm și de natural, încât te dezarmează.

Din familia ei, neam de ursari din Podu Iloaiei, județul Iași, e a treia soră – din cinci frați – care are studii superioare. „Mama e casnică, tata pensionar, fost șofer de curse lungi. Familia m-a susținut foarte mult. Dar și spiritul de competiție m-a ajutat să ajung până aici – pentru că, de întâlnit, am întâlnit multe obstacole, din cauza etniei. De multe ori, în clasele I-VIII, mă întorceam de la ore plângând. Unii copii veneau de acasă învățați să discrimineze și nu știau să facă singuri diferența dintre bine și rău“, povestește Alina.

A avut multe momente în care a vrut să renunțe, mai ales atunci când, inclusiv din partea profesorilor, avea parte de priviri încruntate și de jigniri.

Salvarea a venit de la prietena cea mai bună, care i-a fost colegă de bancă, model și competitor. „Mie mi se spunea Jumi, iar ea era Juma. Eu țigancă, ea româncă. Un om foarte educat, care nu judeca pe nimeni după etnie, religie sau statut social. Ea învăța cel mai bine din clasă și a fost un exemplu pentru mine, care nu puteam să fiu mai prejos“, zâmbește Alina. Unii profesori au vrut să le schimbe din bancă, deoarece o acuzau pe Jumi că ar copia de la Juma. „Lucru puțin probabil, având în vedere că eram în prima bancă, lângă catedră. M-au mutat o perioadă, dar plângeam una după alta“. Juma este acum la master la Cambridge, iar Jumi e singura din generația ei care a dat la Medicină.

Alina a urmat liceul la Iași, la profilul de învățători-educatori. Colegilor le-a spus de la început că este de etnie  romă și nimeni n-a fost deranjat. Surprize neplăcute au venit, însă, tot din partea unor profesori. „Voiam să știu de ce am fost nedreptățită la o lucrare la limba română. Am întrebat-o pe doamnă și mi-a zis: «Uite așa, că nu te suport, pentru că ești țigancă!»“

Nimic nu părea s-o abată pe Alina de la drumul pe care și-l creionase în minte. Planurile s-au schimbat, însă, în clasa a XII-a, atunci când un accident teribil prin care a trecut fratele ei mai mare a făcut, parcă, o conexiune cu viitorul. „A fost nevoie de spitalizare și de intervenții chirurgicale, iar din dorința de a-l vedea bine pe fratele meu, m-am hotărât să dau la Medicină. Asta îmi doream“.

Ușor nu a fost, mai ales că Facultatea de Medicină este una destul de costisitoare, iar acum opt ani, atunci când a dat Alina examenul, nu existau locuri speciale pentru romi.

„Au fost perioade în care tata nu lucra. Făceam naveta, mă duceam seara acasă și nu știam dacă mai am bani să mă întorc. Dar am avut o dorință uriașă să termin ceea ce am început“.

Părinții au sprijinit-o mereu, cu cât au putut. Acum sunt mândri de rezultate. „Serviciul meu de casnică s-a axat, în principal, pe educarea copiilor. I-am îndemnat mereu către școală și am vrut ca ei, spre deosebire de mine, să aibă un loc de muncă, să nu depindă de nimeni în viață. E frumos când îți dai seama că nu te-ai zbătut degeaba! Copiii de etnie romă pot ajunge mari, își pot îndeplini visele – dar, pentru toate astea, părinții trebuie să realizeze importanța implicării lor! Să fie hotărâți și să-i ajute pe cei mici să treacă peste problemele de discriminare“, spune Maria, mama Alinei.

„Alina este unul dintre copiii care au reușit să depășească prejudecățile societății, care a făcut eforturi considerabile pentru a-și desăvârși cariera. Este un punct de reper pentru toți“, spune Elena Motaș, fosta profesoară de limba romani din liceu, consilier pe probleme de romi la Prefectura Iași.

Alina are o gingășie și o inocență în priviri, de parcă nici n-ar fi trecut prin atâtea, care ar fi putut s-o înrăiască. În spital, nu se ferește să vorbească în limba romani cu pacienții romi – surprinzându-i, dându-le mai multă încredere și făcându-i să se simtă în largul lor. „Aici e scopul meu și nu caut bogății. Dumnezeu are grijă de toată lumea. Eu pe principiul acesta merg. Nicio faptă bună nu rămâne nerăsplătită“, spune Alina.

Credința îi e mare și chipul i se luminează când vorbește de ajutorul pe care l-a simțit și-l simte mereu, la examene și în halatul cel alb. „Păstrez o iconiță la piept și tot timpul mă rog înainte de a intra în sala de operație, chiar dacă, deocamdată, eu nu sunt decât mâna a doua“.

Privește cu bucurie spre Andrei, iubitul ei român. Privește cu bucurie în cercul său de prieteni – în care atât romi, cât și români, conviețuiesc în înțelegere. Se înfioară, amintindu-și prin câte a trecut, dar nici un moment nu ar vrea să schimbe ceva. Toate au contribuit la formarea ei și toate au fost mai ușoare, având sprijinul necondiționat al familiei.

„La romi contează foarte mult familia. Dacă ai susținerea morală a părinților, poți ajunge departe. Altfel, fără ajutor și discriminați, copiii renunță. E foarte greu, nu pot să explic sentimentul. Te simți al nimănui, te simți nimeni în drum. Unii majoritari te forțează, practic, să devii vulnerabil. Important e să nu se răspundă cu aceeași monedă și să se gândească pozitiv“, spune tânăra.

Alina își dorește ca și alții să reușească și, din ce în ce mai mulți copii să pășească prin școală și prin societate cu fruntea sus. Să se mândrească atunci când își spun romi, să iubească România și să crească prin educație.

 

Notă: Articol realizat în cadrul proiectului „Privește dincolo de aparențe, implementat de Asociația pentru Dezvoltare Continuă AD Plus și finanțat prin granturile SEE 2009-2014

Vote it up
248
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza