Batranul si anii lui

Cand aveam zece ani, am aflat ca tinerii nu au niciodata suficient timp
 
<p>
Cand eram mai mica, a venit la poarta noastra un mos si a cerut apa. Am dat fuga la bunica sa-i cer si apoi i-am dus batranului o cana plina-ochi cu apa rece. Isi daduse jos desagile legate de cele doua capete ale batei pe care o purta pe umar si se aseza pe marginea santului sa bea. L-am intrebat:
– Esti obosit tare, mosule?

Mi-a spus ca da. E obosit, a facut drum lung. L-am mai intrebat unde se duce, dar mi-a raspuns ca a fost, nu se mai duce nicaieri, de-acuma tre’ sa stea acasa, ca asteapta o doamna. M-am asezat langa el pe iarba si ma uitam cum bobocii o iau inaintea gascanului batran, care se legana greoi in urma lor si sasaia amenintator la oricine trecea pe langa ghemotoacele galbui. O auzisem, intr-una din zile, pe bunica, spunand ca il va taia dupa ce vor mai creste bobocii si vor putea sa pasca singuri pe sant. Am inceput sa plang si sa alerg prin toata ograda, strigand in gura mare ca, oricat de mari vor fi, bobocii nu vor vrea sa pasca fara gascan si ca vor muri toti de foame.

L-am intrebat atunci pe batran unde a fost. Nu mi-a raspuns. Mi-am dat cu parerea ca la cineva la care tine, la cineva drag pesemne. Mi-a spus ca da. L-am intrebat din nou daca la fata lui si daca ea e doamna pe care o asteapta. Mi-a spus ca nu. Are numai feciori. S-a dus la feciorii lui. L-am intrebat de ce nu merg feciorii lui la el ca, doar, sunt mai tineri. Nu a raspuns, doar a lasat sa-i scape un oftat. M-am uitat la desagile din care se ghiceau sticlele de lapte, casul strecurat si ouale invelite in ziare vechi. L-am intrebat daca i-a gasit acasa. A dat din cap ca nu, dar mi-a spus ca nu-i nimic, nici ei n-or sa-l gaseasca.
– Tinerii, mai adauga el, spun mereu ca n-au timp, dar, de fapt, batranii sunt cei care nu-l au.

Nu vroiam sa plece, dar nu stiam ce sa-l mai intreb. L-as fi ascultat bucuroasa vorbind despre aceleasi lucruri. Imi placeau calmul si limpezimea vocii lui, ochii aposi si senini, care urmareau bobocii de gasca trecand ulita spre celalalt sant.
Mi-am adus aminte ca toate femeile din sat care vin la bunica sa le coasa camasi cu margele, camasi pe care le mai imbraca doar de sarbatori la biserica, ma scuipa de deochi, bat din palme, minunandu-se cat de mare m-am facut si apoi ma intreaba cati ani am. Asa ca am intrebat si eu:
– Cati ani ai, mosule?
Mi-a raspuns ca nu stie. Mie bunica imi zicea ca e rusine sa spun ca nu stiu si de fiecare data sa raspund frumos: „Eu am 10 ani si 3 luni, la toamna trec in clasa a V-a si pana acum am luat numai premiul I cu coronita“.

Ochii i-au zambit. L-am rugat sa-si aduca aminte cati ani are. Mi-a spus ca niciodata nu a stiut. Mi-a spus ca stii cati ani are un copac abia dupa ce il tai. Aceia sunt anii lui. Mi-a spus ca stie cati ani nu mai are – 72 –, dar cati mai are nu e in puterea lui sa stie...

In toamna, intr-una din zile, bunica a dat drumul doar gansacului la pascut, dar el n-a vrut sa iasa din ograda fara boboci. Peste cateva zile, venind de la scoala, am vazut bobocii, singuri pe sant, pascand cu repeziciune firele de iarba. In acel moment mi-am dat seama ca nu vor muri de foame. Tinerii nu au niciodata timp. Nu au niciodata timp sa observe.

</p>
Vote it up
277
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza