Baiatul minune

Scos de sub daramaturi dupa opt zile, in urma cutremurului din Haiti, micutul Kiki Joachin si zambetul lui victorios au cucerit lumea intreaga
<p>Suntem intr-un sat din Haiti, la trei ore de Port-au-Prince, vibrantul oras distrus de cutremur. Moise Joachin, zis si Kiki, imparte o baraca de numai doua camere cu sora mai mare, fratele mai mic, cu mama, parintii ei si alte patru-cinci rude. In batatura cresc cocotieri si bananieri, dar apele au inundat si au distrus gradina familiei. Acum, sunt nevoiti sa cumpere alimente de la comercianti, ceea ce le afecteza bugetul si asa minuscul.
„Chiar se zbat sa supravietuiasca“, spune fotoreporterul Allison Shelley, care, in noiembrie 2010, a vizitat familia in numele Reader’s Digest. „Adultii dorm pe doua saltele asezate direct pe podea, iar copiii, pe niste maldare de haine si paturi“. Totusi, familia Joachin are o situatie mai buna decat a multora din aceasta tara greu incercata, unde peste un milion de oameni inca mai traiesc in corturi pe strazile distruse ale capitalei si peste 1.600 de persoane au cazut victima holerei. In jur de 100.000 de copii au ramas orfani dupa cutremur. Din fericire, Kiki nu s-a numarat printre ei.
Desi inconjurat de parinti, baietelul e foarte timid si da raspunsuri monosilabice, incercand parca sa-si gaseasca locul in noul peisaj. Intrebat daca linistitul sat Depale, unde si-a petrecut ultimul an, ii place mai mult decat agitatul oras natal, Kiki, care are doar opt ani, raspunde fara ezitare: „Port-au-Prince“.
Acolo se afla pe data de 12 ianuarie 2010, cand un cutremur devastator a lovit Haitiul. Cand pamantul a inceput sa se miste, mama lui, Gracia Raymond, a fugit dupa fiul ei de cinci ani, David, care iesise sa ia apa. Ranita de caramizile desprinse din cladire, femeia a inceput sa sape disperata, incercand sa ajunga la ceilalti cinci copii. Nu a putut.
Intre timp, tatal lui Kiki, Odinel, era blocat in biroul sau de la vama haitiana. Abia dupa doua zile a reusit sa-si gaseasca sotia. Cand aceasta i-a spus ca cinci dintre copiii sai erau ingropati sub daramaturi, i-a cerut unui vecin sa-i taie capul: „Nu mai aveam niciun motiv sa raman in viata“, isi aminteste Odinel.
Vreme de opt zile, Kiki a ramas sub daramaturile blocului in care locuia. Impreuna cu sora lui, Sabrina, de 11 ani, a stat ghemuit sub tone de moloz, fara hrana sau apa, de-abia putand sa se miste. Tot aici se mai afla fratiorul sau, Titite, de patru ani, care reusise sa supravietuiasca, dar si cadavrele a doua surori, Yeye, de noua ani, si Didine, de numai un an si trei luni.
„Cand s-a prabusit casa, am crezut ca o sa mor“, isi aminteste Kiki. Despre a cincea zi sub ruine, povesteste: „Mi-am vazut fratiorul murind langa mine“. Isi aminteste ca a plans, iar Sabrina l-a acoperit pe micul Titite cu tricoul ei.
In a opta zi, un vecin care rascolea prin daramaturi a auzit strigatele lui Kiki, care cerea apa. Doi pompieri, Chris Dunic, din New York, si Brad Antons, din Virginia, au sapat patru ore pana au ajuns la Kiki si Sabrina.
„Cel mai greu a fost sa-l conving pe pusti sa iasa de acolo. Ii era frica de noi“, povesteste Dunic. Il vazuse pe pompier cu casca, masca de protectie si inarmat cu un ciocan pneumatic. Doar matusa l-a putut linisti pe copil. Dunic s-a intins dupa el si a reusit sa il scoata.
In timp ce iesea din groapa, Kiki a afisat un zambet larg si a ridicat bratele, schitand gestul victoriei. In mijlocul unui cataclism care a ucis 220.000 de oameni, in fine, o veste buna. „Am zambit pentru ca eram liber“, le-a spus Kiki reporterilor. „Am zambit pentru ca eram in viata.“
Dupa ce au primit ingrijiri la un spital de campanie israelian, copiii si familia lor au plecat din haosul care domnea la Port-au-Prince, refugiindu-se in satul natal al Graciei, Depale.
In cursul saptamanii, Odinel bate strazile capitalei, innoptand sub o prelata, in apropierea locului unde alti copii zac ingropati sub daramaturi. Munca sa la birourile vamii a fost redusa la trei zile pe saptamana, asa ca in zilele libere se intoarce la Depale – asta insa daca isi poate permite un bilet de autobuz.
Dimineata, Kiki, Sabrina si David merg pe jos cinci kilometri pana la École Renovation, o scoala din orasul Jacmel. Multi copii  din Port-au-Prince inca nu si-au reluat studiile, deoarece scolile au fost distruse de cutremur. „Mie imi place la scoala, imi plac si temele“, spune Kiki. Dar el si fratii lui sunt atat de afectati de drama prin care trec, incat sunt corijenti la toate materiile pe semestrul trecut. Ca majoritatea scolilor din Haiti, École Renovation percepe taxe, 100 de dolari pe an de copil. Neputand sa plateasca, Odinel a ajuns sa datoreze 400 de dolari si isi face probleme: „Ne descurcam greu, dar copiii mei vreau sa mearga la scoala. Pot apoi invata o meserie – orice isi doresc“. Kiki tot spune ca vrea sa se faca mecanic sau sofer. Poate chiar inginer, pentru a ajuta la reconstructia tarii. In lunile de dupa salvare, zambetul pe care o lume intreaga l-a vazut pe fata sa atunci n-a mai revenit prea des, spun parintii sai. Este adesea retras si tacut. Dar profesorul lui spune ca si-a recapatat optimismul. E mai receptiv la ore si se straduieste pentru rezultate bune.
Intre timp, tara abia incepe sa se refaca dupa cutremur. Conform ultimelor statistici, doar 897 de milioane de dolari din cele 5,75 miliarde promise de 130 de tari pentru reconstructie au ajuns in Haiti. „Banii nu ajung la oameni“, spune Dunic, care este implicat in efortul de salvare si a urmarit situatia la stiri.
In timp ce ajutoarele se lasa asteptate, familii ca a lui Kiki se confrunta cu dileme dure: Hrana sau scoala? Cort in oras sau baraca la tara? Sa ramai cu cei dragi sau sa pleci in cautare de lucru?
„Visul meu e sa incep o afacere pentru familia mea“, spune Odinel. „Poate voi vinde orez si fasole, sa fac inca o camera, pentru cei mici.“ El si Gracia sunt insa recunoscatori pentru ceea ce au. „A fost un miracol. Dumnezeu nu a vrut sa ne pierdem toti copiii“, spune ea.

POTI MAI MULT
In SUA, Salvati Copiii si Reader’s Digest au incheiat un parteneriat ca sa ofere sprijin pentru Haiti in domeniile sa-na-tatii, nutritiei, furnizarii de apa curata, salubritatii, igienei, educatiei si serviciilor de protectie a copilului, ca in cazul lui Kiki Joachin si al familiei acestuia.
Pentru donatii: Banca Comerciala Romana
Sucursala Plevnei, cont RO15RNCB0071011434790005</p>

Vote it up
177
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza