Bătălia cu super-microbii

Confruntarea cu acești inamici insidioși e ca o nesfârșită ruletă rusească
 

SE TRANSMIT PRIN AER şi prin contact direct, printr-o înţepătură de ţânţar sau o incizie chirurgicală, în urma unui strănut sau prin intermediul mâinilor nespălate. Ţi se strecoară pe gât, îţi pătrund în nări, se insinuează într-o rană deschisă şi pot cauza febră, pneumonie, insuficienţă în funcţionarea unor organe, dureri articulare, ba chiar şi moartea. Bacteriile şi virusurile ne vor supravieţui, deoarece se schimbă tot timpul, suferind încontinuu mutaţii, ceea ce le va face să devină, cu timpul, impasibile la orice armă pe care medicina modernă o aruncă în lupta împotriva lor.

Un vaccin contra gripei, care dă rezultate favorabile într-un an, nu mai are acelaşi efect în anul următor. Turiştii care vizitează Peninsula Arabică sunt avertizaţi adesea în legătură cu misterioasa maladie MERS (Middle East Respiratory Syndrome/Sindromul Respirator din Orientul Mijlociu), indusă de o versiune modificată genetic a unuia şi aceluiaşi coronavirus, identificat pentru prima dată în Arabia Saudită, în 2012, care se află mereu în schimbare. Nu puţini dintre cei care îl con­tractează ajung să aibă nevoie de ventilaţie mecanică în lupta pentru supravieţuire.

Despre Chikungunya, un arbovirus transmis prin înţepătura unei specii de ţânţar şi care provoacă dureri articulare, uneori pe viaţă, s-a crezut până nu demult că ar fi întâlnit exclusiv în zona Africii Ecuatoriale. În prezent, se răspândeşte cu mare iuţeală în regiuni cu climă temperată din orice colţ al lumii.

Ani de zile s-a abuzat masiv de antibiotice, care au fost prescrise pentru te miri ce, inclusiv pentru răceli şi alte afecţiuni virale, în cazul cărora oricum nu au niciun efect. Chiar şi atunci când sunt folosite corect – de pildă, pentru tratarea infecţiilor tractului urinar –, ele nu pot distruge absolut toate bacteriile pe care ar trebui să le extermine. Tocmai acest lucru e mai mult decât îngrijorător: odată ce o bacterie a rezistat la un antibiotic, va învăţa repede să devină imună şi la altele, până ce se va transforma într-un „supermicrob“.

În continuare, veţi afla mai multe despre bacteriile şi virusurile care îi determină pe specialiştii în domeniu să caute cu disperare soluţii de maximă urgenţă.

DUŞMANUL DIN SPITAL

În luna martie a anului trecut, spaniolul Juan David Díaz Valenzuela se afla în comă indusă de 60 de zile, timp în care corpul său firav, slăbit, lupta cu efectele unei pancreatite severe. La un moment dat, în cursul celei de a cincea săptămâni, bacteria Klebsiella pneumoniae a pătruns în organismul său, probabil prin canula de traheotomie care-i fusese ataşată.

Dintre toţi agenţii patogeni ce au devenit rezistenţi la medicamentele de care dispunem în prezent, bacteriile de tipul Klebsiella îi îngrijorează pe specialişti în cel mai înalt grad. Făcând parte din categoria bacililor numiţi „gram negativi“, aceasta stă la pândă în intestine, se transmite prin atingerea mâinilor indivizilor infectaţi şi îi atacă pe cei mai vulnerabili: persoanele al căror sistem imunitar e compromis, diabeticii şi suferinzii de boli pulmonare cronice. Efectele pot fi devastatoare: de la hemoptizie (expectoraţie cu sânge) la colapsarea unor organe şi chiar la deces.

În vârstă de numai 39 de ani, Juan David, căsătorit şi tată a doi copii, era menţinut în comă indusă la secţia de terapie intensivă de la Spitalul Reina Sofía, din Córdoba. Familia a fost anunţată despre infiltrarea bacteriei în trupul pacientului abia atunci când a fost necesară mutarea lui în altă secţie a spitalului, acolo unde erau tratate infecţiile de acest gen.

În ultimii ani, în spitalele românești și-a făcut apariția un microb tânăr, Clostridium difficile, care a avut o evoluție rapidă și periculoasă.

Astăzi, bărbatul realizează că numai norocul l-a ajutat să rămână în viaţă. „Doar doi inşi – eu şi un alt bărbat – am supravieţuit în acel oribil focar de infecţie. Ceilalţi pacienţi au murit“, povesteşte Juan David.

În ultimii ani, în spitalele româneşti şi-a făcut apariţia un microb tânăr, Clostridium difficile, care a avut o evoluţie rapidă şi periculoasă. „În 2010 au fost 20 de cazuri de infecţii cu acest microb, în 2011, aproape 140 de cazuri şi zece decese, în 2012, aproape 440 de cazuri şi 11 decese, iar în 2013, peste 500 de cazuri şi opt decese“, a declarat conf. dr. Gabriel Adri­an Popescu, de la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş“, din Bucureşti.

În anul 2014, ziarul Libertatea publica mărturia unei femei de 56 de ani, Ioana, care contractase Clostridium difficile într-unul din spitale: „Am fost internată pentru o banală operaţie la picior. Am stat doar trei zile în spital, dar a fost de ajuns ca să contractez Clostridium difficile. După trei zile de la externare, am avut primele simptome: diaree şi stări de greaţă. Iniţial, am crezut că e o toxiinfecţie alimentară, dar când am văzut că starea de rău persistă şi că mă deshidratasem de nu mă mai puteam ţine pe picioare, am hotărât să merg la «Matei Balş». Când m-au văzut, medicii de aici m-au internat pe loc. Ştiau bine despre ce era vorba“.

Herman Goossens, microbiolog la Universitatea din Antwerp, în Belgia, îşi declară îngrijorarea în privinţa situaţiei din ţări ca Grecia, Italia, Spania şi Portugalia, unde infecţiile intraspitaliceşti ating cote nebănuite. „Pacienţii mor în spitale, iar cauzele exacte ale deceselor nu sunt declarate. Responsabilii se simt culpabili“.

În acest moment, aşa-numita „K-pneumonia“ este tratată cu antibiotice din categoria carbapenemelor. Dar specialistul belgian menţionează că procentul cazurilor de rezistenţă la această clasă de antibiotice este tot mai ridicat în Uniunea Europeană, în special în ţările sudice.

Apoi au apărut sângerările și informații despre oameni infectați cu o tulpină extrem de virulentă a bacteriei Escherichia coli.

„Cândva ţi-ai fi putut spune: «Ce ne priveşte pe noi? Doar câteva zone din Asia sunt ameninţate». Însă lucrurile nu mai stau deloc aşa, fiindcă oamenii călătoresc tot mai mult“, precizează expertul.

„OTRAVA“ DIN SEMINŢE

La început, neurocercetătorului Michael Frotscher, de la Universitatea din Hamburg, nu i-a trecut prin minte că ar putea fi în pericol. Şi-a imaginat că diareea care îl sâcâia va trece pur şi simplu. Apoi au apărut sângerările – dar şi informaţii despre oameni infectaţi cu o tulpină extrem de virulentă a bacteriei Escherichia coli, rezistentă la tratamentul medicamentos obişnuit. Printre cei afectaţi se numărau 12 colegi de-ai săi. Participaseră cu toţii la petrecerea anuală a instituţiei.

„Trebuie să te duci la spital“, îl sfătuiau stăruitor prietenii şi rudele. „Neapărat. Te rugăm!“

În cele din urmă, i-a ascultat. Ceea ce s-a întâmplat după aceea rămâne învăluit în ceaţă – frânturi de amintiri, pe fundalul febrei şi al durerii atroce.

O asistentă grijulie, care se apleacă pentru a-i aranja perna. Ace, branule şi pungi cu soluţii perfuzabile. Medici în halate albe, strânşi în jurul patului său, pentru a-i examina cazul.

Era în luna mai 2011. În vârstă de 64 de ani, înalt şi suplu, Michael avea de gând să participe la Maratonul Berlinului, în septembrie. Asta dacă nu s-ar fi numărat printre cele 4.075 de persoane afectate de o epidemie provocată de ingerarea unor seminţe ger­minate, ce proveneau de la o fermă organică din zonă. Seminţele fuseseră contaminate cu toxina letală Shiga, produsă de o tulpină a enterobacteriei Escherichia coli.

Banala E. coli se află în preajma noastră dintotdeauna, iar cele mai multe tulpini nu sunt nocive pentru organismul uman. Însă acel episod epidemic a lăsat în urmă 50 de familii îndoliate. Ca om de ştiinţă, Michael ştie prea bine că era cât pe ce să se numere printre victime. Ulterior, a aflat că fusese necesar să-i fie indusă coma timp de cinci zile, altfel rinichii i-ar fi cedat. Că i se administrase un anticorp încă insuficient testat, deoarece nu se cunoştea altă soluţie mai bună. Că infecţia îi atacase sistemul nervos central. Dar supravieţuise, asta era important.

SUPER-MICROBUL DIN CORPUL TĂU

„Sistemul imunitar slăbit a făcut din olandezul Bas Jonker o victimă sigură pentru MRSA, o binecu­nos­cută infecţie nosocomială, care nu răspunde la antibiotice.

Bas nu se poate gândi la un singur eveniment nefast, ci la o întreagă serie de nenorociri. Mai întâi a fost după-amiaza de acum trei ani, când doctorii l-au anunţat pe inspectorul financiar din Leidschendam, un orăşel din sudul Olandei, că suferă de leucemie limfoblastică acută. Apoi, tragicul episod când şoldurile i-au fost excizate, ca urmare a necrozării oaselor, iar el, fost motociclist pasionat, a devenit un biet prizonier al unui scaun cu rotile. În fine, în luna august a anului trecut, după patru luni în care starea sănătăţii sale părea că se ameliorează cât de cât, a fost testat şi găsit pozitiv pentru Staphylococcus aureus rezistent la meticilină (MRSA), o binecunoscută infecţie nosocomială (contractată în timpul unei spitalizări).

Cu un sistem imunitar slăbit în urma terapiilor pentru leucemie, Bas, un tânăr uscăţiv şi cu barba rară, de 33 de ani, a avut de suportat mai multe tratamente cu antibiotice puternice, de ultimă generaţie, pentru a înlătura riscul unei infecţii a sângelui cauzate de MRSA. Acestea i-au provocat stări de greaţă cumplite. Bas a putut să răsufle uşurat abia în martie, când doctorii l-au anunţat că, după şapte luni, stafilococul fusese eradicat. Se crede că, în Europa, unul din 100 de oameni este purtător de MRSA, dar numai câţiva dintre ei vor suferi propriu-zis de o infecţie stafilococică.

La fel ca bacilul Clostridium difficile, MRSA îi afectează mai ales pe pacienţii spitalizaţi, cărora li se administrează doze foarte mari sau prelungite de antibiotice, terapie ce le distruge flora intestinală benefică şi favorizează proliferarea bacteriei. În cazul MRSA, riscul apare pe fondul unui sistem imunitar compromis, cum s-a întâmplat cu Bas Jonker.

Și-au luat măsuri de precauție. Totuși, până la finele celor trei săptămâni de vacanță, au fost înțepați de țânțari, iar simptomele au apărut.

NU UITA DE SPRAY!

În luna mai 2014, la scurt timp după ce francezul Fabien Duquenne, în vârstă de 50 de ani, şi soţia sa, Nadine, de 52 de ani, au ajuns în Insula Guadalupe, unde închiriaseră o căsuţă pentru a-şi petrece concediul, proprietarul i-a anunţat că nepoţelul lor de trei ani contractase ceva numit Chikungunya, după ce fusese muşcat de un ţânţar.

„Folosiţi tot timpul un spray împotriva insectelor. E bine să nu riscaţi“.

A fost pentru prima dată când Fabien, director la Consiliul General al Nordului din oraşul Lille, şi Nadine, care lucrase în administraţia locală, au auzit despre această boală, descoperită iniţial în Tanzania, în 1952. Până de curând, diverse epidemii apăruseră doar în Africa şi în Asia. Astăzi, Italia, Insulele Caraibe, Brazilia sau statul american Florida sunt doar câteva dintre zonele unde şi-a făcut apariţia ţânţarul-tigru, responsabil pentru transmiterea diferitelor forme ale virusului Chikungunya.

Acesta se răspândeşte cu repeziciune. În anii 2005-2006, mai bine de 272.000 de oameni din La Réunion (reprezentând 38% din totalul populaţiei) au contractat acest virus. În timpul epidemiei din Caraibe de anul trecut, 113 persoane au murit, iar alte câteva mii au fost infectate.

La început, soţii Duquenne nu şi-au făcut griji, mai cu seamă că se înarmaseră cu spray-uri împotriva insectelor. După părerea lor, îşi luaseră toate măsurile de precauţie. Şi totuşi, până la finele celor trei săptămâni de şedere pe insulă, amândoi fuseseră înţepaţi de ţânţari, iar simptomele începuseră să apară.

„Primul lucru resimţit a fost durerile de cap, apoi senzaţia de febră, ca atunci când te-a atins o răceală“, povesteşte Fabien.

Când au ajuns în sala de aşteptare a cabinetului medical local, asistenta de la recepţie i-a sfătuit să meargă la farmacia din apropiere, unde li s-a spus: „Nu pot să vă dau decât aspirină“.

„Hai să ne întoarcem acasă“, a hotărât atunci Fabien.

Reveniţi în Franţa, au fost trimişi la filiala din Lille a Institutului Pasteur, o organizaţie internaţională de cercetare în domeniul microbiologiei şi al bolilor infecţioase. Dar nici medicii de acolo nu au putut mai mult decât să le facă analize de sânge, pentru a determina evoluţia virusului în organism, şi să le prescrie antiinflamatoare, ca să le atenueze simptomele.

Nadine şi-a revenit complet, dar, în cazul lui Fabien, semnele bolii – în special durerile articulare – revin periodic. Se îndoapă cu aspirină şi alte analgezice, în speranţa de a-şi alina suferinţa, şi tânjeşte după vremurile în care era în stare să facă lucruri banale, ca mersul pe bicicletă, încălţatul şosetelor sau legatul şireturilor.

„Mă întristează nespus faptul că nu mai pot bate mingea cu nepoţelul meu“, se plânge bărbatul.

Specialistul în boli tropicale afirmă că de 20 de ani se încearcă găsirea unui vaccin, dar, deocamdată, fară niciun rezultat. „E un proces de durată. În acest moment, trebuie să ne concentrăm eforturile pentru a stopa înmulţirea ţânţarilor-tigru“, adaugă el.

EXISTĂ ŞI VEŞTI BUNE?

Da, există, ne asigură oamenii de ştiinţă, cel puţin în ceea ce priveşte situaţia din Europa. Rezultatele cercetărilor în domeniul farmaceutic vor conduce, într-un interval de doi până la cinci ani de acum înainte, la versiuni mai puternice ale antibioticelor. Totodată, proceduri cum ar fi transplantul de materii fecale – precum cel efectuat cu succes, acum doi ani, în cazul unei paciente de 86 de ani din Bretania –, s-au dovedit metode eficiente de tratament în infecţiile cu Clostridium difficile.

„Campaniile de informare în privinţa igienei au dat roade în Europa Occidentală, prin reducerea cazurilor de infecţii de genul MRSA şi C-difficile“, susţine dr. Stephan Harbarth, specialist în boli infecţioase la Universitatea din Geneva. De asemenea, au fost realizate progrese în dezvoltarea metodelor de diagnosticare, iar medicii nu mai sunt nevoiţi să aştepte zile în şir rezultatele de la laborator.

„Privesc cu optimism temperat viitorii cinci-zece ani“, conchide dr. Harbarth. „Să ne gândim în felul următor: în acest interval, se vor produce mai multe decese în urma accidentelor auto decât din cauza supermicrobilor. Însă dacă mă întrebaţi azi cu ce fel de agenţi patogeni ne vom confrunta în 2030, ei bine, asta e dificil de prognozat. Ca specialişti în boli infecţioase, avem de înfruntat nişte inamici mult mai inteligenţi decât noi.“

Vote it up
88
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza