AUDIO: Exclusiv Radu Mihaileanu

Regizorul roman ne spune de ce crede in femei, subiectul celui mai nou film al sau, “La source des femmes”
 
<p>
A fugit din Romania comunista cand avea 22 de ani, ajungand in Franta, dupa un scurt popas in Israel. Nascut intr-o familie de evrei romani, urmeaza destinul tatalui sau, care evadase dintr-un lagar nazist. Azi, 30 de ani mai tarziu, regizorul se bucura de recunoastere internationala, dupa filme ca “Trenul vietii”, “Traieste” sau “Concertul”. In plina primavara araba, Radu Mihaileanu se pregateste de premiera noului sau film, La source des femmes, care relateaza, cu umor tandru, despre opresiunea femeilor din unele tari musulmane.

Asculta interviul integral AICI

Reader’s Digest: “La source des femmes” analizeaza un subiect tabu in lumea musulmana: relatia intima dintre barbat si femeie. Ce v-a inspirat?
Radu Mihaileanu: Femeile din tarile musulmane, in special de la tara, cu care m-am intalnit si care mi-au relatat povestea lor. M-au uimit cu frumusetea vietii lor, cu umorul si poezia lor. Pe de alta parte, la mijloc e si un eveniment petrecut, in 2001, intr-un satuc din Turcia, unde femeile care aduceau apa din varful muntelui au facut intr-o zi greva sexului, hotarate sa-i determine pe barbati sa schimbe ceva. In lumea nebuna de azi, mi se pare ca femeile sunt cele care pot readuce dragostea si solidaritatea in acest satuc care e planeta noastra.

RD: Va deranjeaza valul pe chipul unei femei?
RM: Intr-o democratie, fiecare e liber sa se imbrace asa cum vrea. Ce ma deranjeaza e cand cineva impune altcuiva cum trebuie sa arate sau se imbrace. La un om, cea mai mare calitate mi se pare a fi personalitatea lui, iar asta se poate vedea pe fata si in ochi. A ascunde asa ceva mi se pare de o mare violenta. Sunt impotriva anularii personalitatii umane.

RD: V-ati simtit, vreodata, discriminat?
RM: Da. Ca evreu, apoi ca imigrant, mai tarziu, pentru ca aveam un anumit accent. Dar aceste discriminari m-au facut sa cresc. Nu m-am dat niciodata batut. Prin suferinta, cred ca m-am apropiat mai mult de oameni, in special de cei in nevoie. Ce sunt azi s-a nascut si din aceasta discriminare.

RD: Aveti o relatie speciala cu tatal dumneavoastra. Cat de mult a contat in abordarea filmelor regizate?
RM: Tatal meu citeste toate scenariile mele, face prima clacheta la toate filmele mele, oriunde as fi, vine sa se uite la primul montaj, avem o colaborare stransa, care se intinde si in plan sentimental. Fiind la baza jurnalist, scriitor si autor de scenarii – tata a semnat scenariul primului film al lui Lucian Pintilie – mi se pare ca nu fac decat sa continui ce a inceput el.

RD: Sunteti tatal a doi baieti. Pe cel mare l-ati dus sa vada lagarul Auschwitz. Ce a insemnat asta pentru el?
RM: Pe cel mare l-am dus la Auschwitz cand a implinit 13 ani, moment la care consider ca un om paseste deja spre varsta de adult, iar pe cel mic, in Senegal, unde, pe vremuri, exista o inchisoare de unde sclavii negri plecau spre America. N-am vrut sa-i sochez, am stat cu ei timp indelungat, le-am explicat partile negre ale istoriei, pentru ca ei sa apere oamenii si sa lupte toata viata impotriva dictaturii si a tragediilor de genul acesta.

RD: Cum ii vedeti la maturitate?
RM: Cel mare e actor si joaca in ultimul meu film, iar cel mic, la 17 ani, isi doreste sa fie regizor. Am incercat, pana la o anumita varsta, sa-i impiedic sa faca asta, sa fiu sigur ca nu vor doar sa ma copieze. Mi-am dat seama ca sunt manati de o pasiune adevarata.

RD: In anii ’80 ati fugit din Romania. De ce?
RM: Am plecat din cauza regimului Ceausescu, care ne impiedica pe toti sa gandim, sa avem o opinie. Incepusem deja sa fac teatru, aveam o trupa clandestina si nu puteam sa ma exprim asa cum imi doream. Incepusem sa jucam prin facultati si devenise periculos. Am fost la un pas de a fi arestat. Tata a fost cel care mi-a spus: „Trebuie sa pleci, altfel se va termina foarte rau“. N-am avut alta cale, prin prisma meseriei mele, una de expresie, aveam neaparata nevoie sa fiu liber.

RD: Mai sunteti un „disperat optimist“, asa cum ati fost caracterizat?
RM: (rade) Din ce in ce mai mult! Sunt disperat, pentru ca ceea ce ma inconjoara e disperare, si toate aceste crize financiare, ecologice, de cultura, de identitate, extremismul ma ingrijoreaza. Pe de alta parte, cred si voi crede toata viata in capacitatea omului de a se ridica, de a sta in picioare si de a schimba orice situatie.

</p>
Vote it up
160
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza