Athos, muntele calugarilor

Reader’s Digest te invita sa descoperi secretele acestui loc sfant pentru toti credinciosii de religie ortodoxa
 
<p>
Alaturi de fiul meu, pasesc in acest ministat unic de religie ortodoxa. La coborarea de pe feribot pe cheiul de ciment, simt mana lui pe umar. „Am ajuns“, spune el cu voce calda. Debarcam la Dafni, portul din  Athos, cel de-al doilea loc sfant pentru credinciosii de religie ortodoxa.

Sunt aproape 30 de ani de cand am vizitat ultima data Athosul, in calitate de proaspat fotoreporter. La vremea aceea, aici traiau mai multe sute de persoane, majoritatea calugari. Din 1988, micul stat a fost proclamat monument din Patrimoniul UNESCO. Ma astept ca, intre timp, sa se fi schimbat multe.

Regiunea autonoma Athos cuprinde cea mai estica dintre cele trei peninsule care patrund in Marea Egee din regiunea nordica a Greciei, Halkidiki. Guvernul grec este reprezentat in Athos de catre un guvernator.
Cand Preacurata Fecioara  Maria a ajuns pe tarmurile Athosului, dupa cum spune legenda, a fost atat de coplesita de uimitoarea sa frumusete, incat a declarat acest loc gradina sa personala. De atunci, accesul femeilor a fost interzis.

Sunt fascinat de aceasta republica monastica, a carei istorie dateaza din secolul al X-lea, si de credinta celor ce traiesc acolo. Dupa Ierusalim, Athos este cel mai sfant loc al ortodoxiei. Toate natiunile ortodoxe sunt repre-zentate aici. Exista manastiri si asezari grecesti, rusesti, sarbesti, romanesti si bulgaresti. Chiar si dupa patru secole de dominatie otomana, Athos a reusit sa-si pastreze autonomia.

Fiul meu, Yashar, are acum 23 de ani, aceeasi varsta pe care o aveam si eu cand am vizitat prima data Athosul. Studiaza fizica si filosofia, doua domenii care l-au ajutat si l-au pregatit pentru intalnirea cu spiritualitatea. Cand era mic, i-am povestit despre acest taram magic si i-am promis ca-l voi duce acolo intr-o zi. Pentru mine, aceasta excursie simbolizeaza incheierea unui ciclu si o noua treapta de evolutie: o transformare a relatiei apropiate si bine definite dintre tata si fiu in ceva nou. Poate in prietenie?

Din punctul in care ne aflam, pe cheiul micului port Dafni, pot vedea schimbarile. Cu 30 de ani in urma, un singur autobuz prapadit facea legatura intre Dafni si capitala Karyes, pe un drum colbuit. Acum ne asteapta mai multe autobuze care au diverse destinatii. Peste tot in Athos buldozerele au sapat drumuri. Unele dintre ele sunt pavate, pentru a facilita transportul muncitorilor si materialelor catre numeroasele santiere de restaurare. Aproape toate manastirile au propriile autobuze care aduc pelerinii de pe cheiurile aflate de-a lungul coastei.

Nu-mi pot stapani un zambet cand vad un calugar aflat la volanul unui autoturism 4X4, care tine si un telefon mobil la ureche. Din fericire, sunt pe cale sa descopar ca, in profunzime, Athos a ramas la fel ca acum o mie de ani. „Cea mai mica schimbare in ortodoxie dureaza cel putin o suta de ani“, spune parintele Paisios, in timp ce privim spre minunatul golf de la balconul casei sale. Paisios are 45 de ani si este calugar de 17. Are un smartphone, un laptop si chiar si propriul sau site. Cu toate acestea, pentru el tehnologia nu inseamna schimbare. Calugarii care au construit in Evul Mediu, pe marginea unei stanci, la sute de metri deasupra marii, manastirea din apropiere, Simonas Petras, au folosit ultimele tehnologii disponibile atunci. Nu exista niciun motiv sa nu se faca la fel si acum.

Impreuna cu Yashar, suntem invitati de catre Parintele Paisios la casa sa din satul Nea Skiti. Sa aiba grija de pelerini si calatori pentru o noapte este una dintre indatoririle religioase ale calugarilor. Asta inseamna ca trebuie sa calatorim spre o alta manastire sau spre un alt sat in fiecare zi. Nea Skiti se afla la o ora de mers pe jos de manastirea Agiou Pavlou si de comunitatea de 80 de calugari a acesteia.

„Am fost avocat!“, rade Paisios, dupa ce mi-a dat trei sanse de a-i ghici fosta ocupatie. A trait la Atena si Londra. Dar „am primit o invitatie de la Iisus Hristos“. Avea 28 de ani pe atunci.
– Cum se intampla asta?, il intreb.
– Nu poate fi explicat. Exista trei cai pentru a deveni calugar. Unii au simtit dintotdeauna chemarea, iar pentru altii dureaza ani. Dar, uneori, o afli pur si simplu.

Asa i s-a intamplat si lui Paisios.
Brusc a simtit nevoia imperioasa de a-si dedica viata lui Dumnezeu si de a intra la o manastire.
– Pare ca a fost brusc, dar, privind inapoi, vezi cate lucruri duceau inevitabil in acea directie. Cand aveam opt ani, ma imbracam in rochiile negre ale mamei, ca sa arat ca un calugar.
Sa devii calugar pe muntele Athos cere o despartire radicala de vechea viata. Cei ce devin calugari dupa perioada noviciatului – care poate dura intre unul si trei ani – isi iau ramas-bun de la vechiul nume.
– Si aveam un nume frumos, isi aminteste Paisios. Ma numeam Leonidas.
Dintre prietenii vechi, Paisios se mai vede doar cu cativa. Ei sunt cei l-au ajutat cu restaurarea casei in care traieste acum.
– Sunt prieteni de demult care ma suna doar daca cineva e bolnav si daca vor sa ma rog pentru ei. Chiar si cei care nu sunt credinciosi, glumeste el.

 

Doua zile mai tarziu, suntem primiti de parintele Barnabas, Protos Epistatis (in traducere, Primul dintre Administratori sau presedintele Athosului – foto). Barnabas are un caracter diferit de cel al zambitorului Paisios. Este un barbat ascetic, de vreo 50 de ani, cu pielea rosie. In manastirea sa, Vatopedi, Barnabas este unul dintre cei mai spirituali calugari si, de aceea, cel mai respectat. Ca urmare, a fost desemnat de catre staretul sau sa fie liderul care sa guverneze timp de un an si sa prezideze adunarile Consiliului reprezentantilor religiosi de doua ori pe saptamana. Consiliul se ocupa de afacerile interne ale Athosului. De afacerile externe si de aparare se ocupa Grecia.

In anticamera biroului sau din cladirea guvernamentala, aflata in satul Karyes, care are numai 200 de locuitori, parintele Barnabas se gandeste la intrebarile mele si le ofera raspunsuri profunde. Este pentru prima data cand un Protos in functie vorbeste cu un jurnalist.
Parintele Barnabas este un om cu vorba domoala, care tine degetele unite in timp ce pare ca se adreseaza micului reportofon digital aflat pe o masuta scunda, in fata sa.

„Cine vine aici lasa in urma viata lumeasca, profesia, calificarile si viata sa conjugala pentru o viata grea in lumea inchisa a manastirii. Puterea care aduce oamenii aici ii ajuta sa depaseasca aceasta existenta mundana si chiar sa se depaseasca pe ei insisi. Noi credem ca aceasta putere este binecuvantarea Sfantului Duh. Este ajutorul dat de Dumnezeu.“
Apoi subliniaza ca alegerea de a intra intr-o manastire nu transforma automat un om intr-o fiinta mai buna. Casatoria si intrarea intr-o manastire sunt doua drumuri catre aceeasi tinta: apropierea de Dumnezeu si gasirea Sa. Exista doua cai cu acelasi scop. Unul este casatoria si celalalt calugaria.

Umilinta, modestia si recunoasterea limitelor fiintei umane. Oricine accepta asta este capabil sa se lase in mainile Proniei, comenteaza Protosul aparentul conflict intre pozitia sa lumeasca, in cadrul comunitatii monastice, si umilinta calugariei.
„Noi privim sarcina Protosului Epistatis ca pe o sarcina pe care o ducem la bun sfarsit pentru fratii nostri, pentru Dumnezeu si pentru Fecioara Maria. Asta garanteaza ca nu vom avea ganduri trufase.“

Calugarii urmeaza o traditie veche de o mie de ani, exemplul a mii de monahi care au trait aici si care au ajuns la o stare de „iluminare prin Sfantul Duh“. Daca un calugar urmeaza legile Sfintilor Parinti prin propria sa lupta ascetica – prin post, rugaciune, abstinenta, servindu-si fratii si pelerinii – acestea il vor ajuta sa-si atinga scopul.
Observ similitudini intre viata monastica de pe muntele Athos si manastirile budiste. Aceleasi concepte ale ascetismului, meditatiei, rugaciunii, muncii si stadiul final al iluminarii.

Oricum, credinta absoluta si de necontestat din Athos nu lasa loc pentru astfel de ganduri in perspectiva. Asa cum spune Paisios: „Am o anumita afinitate cu calugarii benedictini, caci ei au acelasi stil de viata ca si noi, caracterizat prin munca si rugaciune. Dar asta doar pentru ca avem acelasi stil de viata. Nu am nicio afinitate cu budismul. Scopul unui calugar budist este doar de a-si limpezi mintea. Si noi ne golim mintea, dar apoi o umplem cu Dumnezeu“. Acum 30 de ani, parintele John, un calugar american de origine rusa, a spus ceva si mai clar pentru mine: „Meditatia e o tehnica. Rugaciunea este contactul cu Dumnezeu“.

 

Intre timp, observ ca fiul meu, Yashar, care, de obicei, este un monument al logicii si stiintei, a devenit cam tulburat. Indoiala si punerea sub semnul intrebarii sunt normale in gandirea stiintifica. Pe Muntele Athos insa, indoiala este privita ca o slabiciune care trebuie depasita printr-o credinta neclintita.

Confuzia fiului meu a sporit a doua zi, cand am facut cunostinta cu Milan Tanovic, un novice de la manastirea sarbeasca Khilandar. Milan are 40 de ani si este un veteran al razboiului din Kosovo. A participat activ la revoltele care au dus la rasturnarea presedintelui Slobodan Milosevic, in 2000. A studiat medicina si chiar a cantat intr-o formatie.

Discutam despre literatura, muzica, politica si stiinta. Milan este un povestitor minunat si plin de pasiune. Yashar se arata profund impresionat de povestea de viata a acestui alter ego al sau. Revolte studentesti, muzica rock, stiinta, toate sunt lucruri de care se simte legat. Insa atunci cand homosexualitatea si casatoriile intre cei de acelasi sex intra in tocatorul discutiei – lucruri acceptate in Occident – punctele noastre de vedere nu mai coincid.

Milan ne povesteste cum, dupa revolutia din Serbia si dupa mai multe calatorii prin Europa, s-a intors in orasul sau natal abac. Cu ajutorul unei femei foarte religioase l-a simtit pe Dumnezeu si s-a retras intr-o cabana in munti, pentru sase luni.
„Acolo m-am luptat cu diavolul in adevaratul sens al cuvantului. Ferestrele se zgaltaiau. Mobila se misca in jurul meu.“ Aici, pe Muntele Athos, spera sa-si afle calea spre Dumnezeu.
„M-am simtit de parca as fi vorbit cu cel mai bun prieten, iar, in secunda urmatoare, cu cineva din alta epoca“, imi spune Yashar ceva mai tarziu.

In ziua urmatoare, ne luam ramas bun de la Milan, Khilandar si Athos. Viza ne-a expirat, asa ca trebuie sa luam vaporul inapoi spre Ouranoupolis, statiunea de pe partea greaca a granitei. Acolo, viata „lumeasca“ ne asteapta cu masinile, barurile, plajele si turistii sai. Ma gandesc la ceea ce parintele Barnabas ne-a spus despre pelerini: „Pelerinii si ceilalti vizitatori impartasesc viata calugarilor pentru cateva zile. Ceea ce vad este autentic, este bun. Ospitalitatea oferita de calugari izvoraste din dragostea fata de aproape. Si nu asteapta nimic in schimb. Cred ca asta ii impresioneaza pe oameni“.

O ora mai tarziu, debarcam la Ouranopoulis. Yashar pune o mana pe umarul meu si ma intreaba:
– Ne intoarcem la anul?
– Bun plan, spun si ma simt profund satisfacut de faptul ca fiul meu a facut el insusi aceasta sugestie.

Daca vrei sa vizitezi...
Republica monastica Athos permite accesul a maximum 100 de pelerini pe zi, incluzand zece vizitatori de alta religie decat cea ortodoxa. Viza se poate obtine de la: Ministerul Afacerilor Externe – Departamentul pentru Biserici, strada Odos Zalokosta nr. 2, Atena, Grecia. Tel. (0030) 210 362 6894, sau de la Ministerul pentru Macedonia si Tracia, Departamentul Afacerilor Politice Plateia Diikitiriou, Salonic, Tel. (0030) 2310 270 092
Viza, numita Diamonitirion, costa 60 de euro si e valabila trei nopti. Mancare si adapost sunt oferite de catre manastiri. Pentru un sejur mai lung e necesara o invitatie din partea unei manastiri.
In Athos se poate ajunge cu autocarul din Salonic. O calatorie de doua ore si jumatate te duce la statiunea turistica Ouranopolis, la granita cu Athos. Pentru informatii generale, viziteaza www.mountathos.gr
</p>
Vote it up
610
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza