Atacul rechinului

Un golf indepartat si superb din estul Rusiei. Un cuplu tanar. O partida de inot la caderea serii. Apoi o inotatoare dorsala
 

<p>

Apa limpede si albastra a oceanului Pacific arata ispititor. Stand langa un foc de tabara, Denis Udovenko zdrangane nerabdator la chitara. Cand o avea de gand sotia lui sa lase balta cratitele si tigaile alea? El ar vrea sa mearga sa inoate la caderea noptii, dar Polina e ocupata in locul de campare din micul Golf Telyakovsky pe coasta de est a Rusiei.

Este mijlocul lunii august 2011 si dupa doua zile innorate a iesit in sfarsit soarele, scotand la iveala frumusetea acestui peisaj. Peninsula care ascunde acest golf se iveste mareata si distanta. Casa lor este in Vladivostock, la 230 de km departare si este o cu totul alta lume. Tocmai aceasta izolare a golfului l-a atras pe Denis, un programator caruia ii place solitudinea. „Ma duc sa inot singur“, spune in cele din urma Denis, punand chitara jos. Inalt, brunet si serios, are niste gropite care te surprind, pentru ca zambeste foarte rar. Isi trozneste degetele puternice si amortite din cauza chitarii si se ridica. Polina, de 25 de ani, o contabila eleganta si fina, protesteaza.
– Asteapta-ma, te rog, spune ea. Vreau si eu sa merg si nu vad fara ochelari!

Denis, care are tot 25 de ani, e de acord sa mai astepte. Stie ca sotiei lui ii e teama sa nu se atinga de aricii de mare sau sa se taie in stancile ascutite din apa. Asa ca pornesc impreuna, unul in spatele celuilalt, indreptandu-se spre o limba ingusta de nisip aflata la 200 de metri de tarm, pe care localnicii o numesc Insula Inimii Chinuite de Dor. El deschide calea inotand puternic in stilul bras, arcuindu-si bratele si picioarele si oprindu-se pentru a-i arata Polinei ca nu e niciun pericol.

Ajunsi la insula, fac scufundari, se stropesc si in cele din urma stau intinsi la soare pentru a se usca. Stau cam 30 de minute, si se hotarasc sa plece putin inainte de sapte seara, cand incepe sa se racoreasca. Pentru a se intoarce la locul de campare, Denis porneste iar primul, inotand intr-un ritm linistit si confortabil, concentrandu-se sa vada ce e in fata lui. Aici apa are o adancime de aproximativ opt metri, si cum lumina a devenit din ce in ce mai slaba, e dificil de vazut prin intuneric.

Deodata, ceva se indrepta in viteza spre ei – o umbra de trei metri lungime. El se intoarce si simte ca ceva isi baga dintii in mana sa.
– Inoata repede spre tarm, Polina! Repede! Striga el. Rechinul!
– Ce spui? intreba ea neincrezatoare. Nu sunt rechini aici.
Nu au fost niciodata, cel putin nu unii periculosi care sa atace. Apoi l-a vazut pe Denis, care ii era sot de opt luni, disparand sub apa.

A avut nevoie de cateva secunde pentru a-si da seama ce i se intampla. Rechinul l-a tras spre fundul apei. La adancime, apa este mult mai rece si curentul puternic. A simtit un tiuit puternic in urechi. Nu inghiti apa, isi spuse cu toata convingerea de care era in stare. Iesi la suprafata. Respira.
Dintii ascutiti ai rechinului sunt prinsi de incheietura mainii drepte, iar acesta isi scutura capul inainte si inapoi, incercand sa muste si sa reteze tendoane, muschi si oase. Exact ca un caine care isi scutura prada. Vrea sa-mi smulga mana, se gandi Denis suprins.

Polina e complet pierduta. Fara ochelari abia poate sa vada picioarele lui Denis zbatandu-se intr-un soi de lupta. Inoata spre el, gandindu-se ca l-ar putea trage. Apoi ceva o blocheaza.
Mai degraba il simte decat il vede – spinarea neteda si inotatoarea dorsala incredibil de mare care o impinse la o parte, despartind-o de iubitul ei. Ce poate fi? Reuseste sa vada un contur – capul sotului ei iesind la suprafata o data, de doua, de trei ori.
– Ajutor, striga ea. Rechinul!
Apoi incepe sa inoate pentru viata ei si pentru cea a sotului ei. Nu e sigura daca inoata spre el sau se indeparteaza.
Tot ce stie este ca trebuie sa ajunga sa ceara ajutor.
Denis nu o sa fie masa ta. Nu azi, spune ea plina de furie.
Numai ca vorbea apei.

Dintr-odata, rechinul il taraste la suprafata. Denis ia recunoscator o gura de aer inainte sa fie scufundat din nou. Scena se repeta: sus si jos, inainte si inapoi.
Ca un vals mortal sub apa, pe care rechinul il conducea. Denis fixeaza ochii rechinului in timp ce acesta continua sa-l traga de mana. E aproape desprinsa. Apoi dispare, cu tot cu verigheta lui.
Deci asa o sa mor, se gandeste el tulburat. Nu vreau sa mor. Nu azi. Si nici prea curand. Pocneste rechinul in nas! Asta era, o soapta insistenta undeva in subconstient. Nu stia de unde venea. Probabil ca citise asa ceva, candva  in vreo carte. Pocneste rechinul? Am innebunit?

Dar nu avea nimic de pierdut. In plus, botul rechinului era chiar in fata lui. S-ar fi simtit tare bine sa il pocneasca! Isi stranse pumnul stang, trase mana in spate si apoi ii dadu drumul. Poc! Simti impactul, oasele sale contra cartilagiilor nasului rechinului. Simti o durere ascutita, apoi andrenalina o facu sa dispara.

Rechinul este mai furios si il ataca din nou, de data aceasta bagandu-si dintii in incheietura mainii stangi. Valsul mortal este reluat, de data asta cu si mai multa forta. Denis este tarat inainte si inapoi pana cand, dintr-odata, rechinul ii da drumul. Mana stanga e pierduta, iar soldul stang pulseaza puternic din cauza bucatii de 15 cm pe care rechinul a apucat-o in momentul in care Denis a incercat sa scape. Acum, plutea pur si simplu pe apa. Trecusera doar cateva minute, dar i se parea ca durase o vesnicie. Se astepta ca rechinul sa apara iar.

In acest timp, Kirill Zenkov si Serghei Torokhov, doi prieteni care stau intr-un camping mai populat de pe o plaja din zona, parasesc golful dupa ce au incarcat niste lemne de foc in barca lui Kirill. In timp ce conduc atent salupa de cauciuc lunga de patru metri, dotata cu un motor de 30 de cai putere, pe langa malul stancos si cu apa de mica adancime, ei aud un strigat.
– Ssst, opreste motorul, ii spuse Serghei, un economist in varsta de 33 de ani, prietenului sau. Kirill, 35 de ani, de profesie agent comercial, lasa barca libera. Pot deslusi doar cuvantul ajutor, rostit tare si isteric.
– Se ineaca, spuse Kirill, pornind din nou motorul barcii si mergand cu viteza maxima spre ea. Dar cand ajung la ea, raman surprinsi. Ea inoata totusi. Tipa si inoata in acelasi timp.
Opresc barca langa ea, apoi Serghei o trag sus epuizata si plansa.
– Salvati-l!, suspina Polina, aratand cu degetul spre larg. Rechin!
Surprinsi, barbatii se intorc spre stanga si vad ca apa marii s-a colorat in rosu, precum o piscina umpluta cu suc de rosii. Apoi Serghei observa dorsala unui rechin la 40 cm deasupra apei, apoi capul unui barbat miscandu-se o data cu el.
Nu e timp de stat pe ganduri si actioneaza doar instinctul ghidat de adrenalina.
– Omul e la doar un metru distanta! Intoarce barca!
– Unde este inotatoarea dorsala? A disparut. L-a eliberat rechinul pentru un moment? Da! Acum!
– Mergi! Mergi!
Kirill se apleca deasupra lui Denis.
Serghei ii spuse:
– Da-mi mainile!
– Nu mai am!, spuse Dan ridicand cioturile ramase.

Serghei se apleca in apa, il ridica pe Denis de subsuori, dezbracat si plin de sange, si il pune in bratele Polinei, instruind-o sa tina strans cioturile mainilor retezate pentru a opri sangele care curgea. Ea face ce i se spusese, chiar daca nu suporta sa vada sange. Acum, il legana pe sotul ei si murmura precum o mantra: „O sa fie bine. Te iubesc. O sa fie bine“. Denis e palid din cauza sangelui pierdut, dar refuza sa inchida ochii. Ii e teama ca daca o face nu-i va mai deschide niciodata.

In timp ce porneste motorul, Kirill observa umbra imensa a rechinului trecand pe sub barca. Nu e momentul sa se gandeasca la ce s-ar intampla daca i-ar rasturna. Pentru a ocoli peninsula si a ajunge in partea mai populata a golfului ai nevoie de un drum de numai sapte minute.

Cand l-au scos pe Denis din barca, lumea de pe plaja a amutit. Acesta, jenat de nuditatea sa, a cerut sa fie acoperit. Cineva a adus un prosop. Altii au umblat prin trusele de prim-ajutor cautand crema antiseptica, apa oxigenata si bandaje. Kirill a chemat politia si serviciile de urgenta.
– Avem nevoie de un elicopter. Un rechin a atacat, a inceput el.
Dar omul de la celalalt capat al firului era indiferent.
– Esti beat. Nu exista rechini in zona, spuse el.
Kirill ii inchise. Nu avea timp de cearta. Amandoi parintii lui erau doctori, asa ca stia ca trebuia sa-l duca urgent pe Denis la spital, daca nu, ar fi sangerat pana ar fi murit.

Cei doi barbati i-au legat incheieturile cat de strans au putut cu niste franghii de cort, au pus o panza in partea din spate a masinii lui Serghei, un Land Cruiser, si au pornit spre un oras aflat la 70 de kilometri distanta, pe nume Slavyanka, oras care avea spital. Polina statea in spate cu Denis. Continua sa ii vorbeasca ca sa-l tina constient.

A fost o cursa contra mortii pe un drum plin de hartoape, in mare parte o singura banda nepavata. Serghei a reusit sa scurteze timpul la jumatate si in 40 de minute era deja in primul sat. De acolo, Kirill, care vorbise la telefonul mobil, stia ca va fi preluat de o ambulanta trimisa din Slavyanka.
S-au intalnit si apoi au urmat-o spre spital.

In dupa-amiaza urmatoare, Polina a tras adanc aer in piept inainte sa intre in camera unde era sotul ei, pe care nu-l mai vazuse din noaptea anterioara, cand fusese dus de urgenta in sala de operatii. Parea asa de mic in patul inconjurat de atatea aparate! Ce mai ramasese din mainile sale era ascuns de bandaje. Apoi, i-a zambit, aratandu-si gropitele.
– Sunt asa de fericit ca nu ai patit nimic, spuse el incet.
Simtea nevoia sa-l imbratiseze.
– Pericolul a trecut, suspina ea. Totul va fi bine.

Cu ajutorul unor donatori, Denis Udovenko a mers in Coreea de Sud si in Germania pentru a face grefe de piele si fizioterapie ca sa se adapteze cu noile proteze. El si Polina, acum amandoi in varsta de 27 de ani, s-au mutat in insula Sakhalin, unde a inceput sa lucreze din nou ca programator. El canta acum la tobe si incearca sa gaseasca un ritm in viata pe care fusese atat de aproape sa o
piarda. Uneori greseste cate o masura. Dar este recunoscator ca a avut sansa sa o ia de la capat.

</p>

Vote it up
222
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza