Ambitie la inaltime

Campioana mondiala Blanka Vlasic a trecut prin nenumarate dificultati in drumul spre Olimpiada. Dar esecurile au motivat-o si mai mult
 
<p>
Blanka Vlasic isi incepe antrenamentul la propria sala de gimnastica, din orasul sau natal Split, in Croatia, intinzandu-si corpul de 1,93 metri pe covoarele de cauciuc. De la aproape un metru departare, antrenorul ei ii arunca o minge medicala grea. Blanka prinde mingea si o arunca inapoi, facand in acelasi timp o serie de ridicari ale trunchiului de la sol.
„Mai repede!“, o indeamna antrenorul ei, Joko. „Hai sa ne miscam mai repede!“

Blanka incepe sa mareasca viteza. Insa pentru Joko ea tot nu se misca suficient de rapid. 
„Haide!“ striga el. „Si mai repede!“

Mingea medicala trece de la unul la celalalt atat de repede incat nu se mai vede clar. In tot acest timp, Blanka isi face in continuare ridicarile de trunchi. Curand, cei doi se misca atat de repede de parca ar fi un mecanism complex perfect sincronizat. 
„Bine, e de-ajuns.“
Blanka se intinde pe covor, plina de transpiratie. „Hai sa facem o pauza“, ii spune Joko. „Apoi o luam de la capat.“
„Noi doi avem o relatie foarte puternica“, imi spune Blanka mai tarziu. „El ma cunoaste mai bine decat oricare alt om din lume.“ Si este firesc sa fie asa. Joko Vlasic nu este doar antrenorul, ci si tatal ei.

Blanka era doar un bebelus atunci cand Joko a observat pentru prima oara ceva neobisnuit la ea. Indata ce a invatat sa mearga de-a busilea, fetita a inceput sa misune prin apartament cu o viteza uimitoare. „Nu mai vazusem niciodata un copil miscandu-se asa de repede“, isi aminteste el.
In timp ce o privea, Joko a avut o idee. Fiind el insusi un sportiv campion care, desi a depasit varsta de 50 de ani, detine inca recordul croat la decatlon, Joko s-a intrebat daca si Blanka avea sa devina atleta.

Fata a crescut, iar la varsta de 11 ani masura deja 1,77 m, fapt care i-a provocat sentimente contradictorii.
„Eram foarte constienta de inaltimea mea“, spune ea. „Ieseam mult in evidenta fata de toti ceilalti. Dar, in acelasi timp, am vrut dintotdeauna sa fiu cea mai buna in tot ce fac. Cand aveam 12 sau 13 ani, am inceput sa fac sarituri in inaltime la scoala. Chiar daca nu aveam sentimentul coplesitor ca acesta este destinul meu, cred ca mi-am dat seama destul de repede ca era cel mai sigur mod de a atinge performanta.“

Acum, dupa 15 ani, Blanka Vlasic se apropie de atingerea telului ei de a deveni cea mai buna saritoare in inaltime din toate timpurile: tanara a fost campioana mondiala de doua ori, medaliata cu argint la olimpiada si este actuala campioana mondiala la saritura in inaltime in sala. 
Recordul ei personal de 2,08 metri, stabilit in 2009 la Zagreb, este depasit de o singura alta atleta in intreaga istorie a competitiei. Recordul mondial feminin de 2,09 metri a fost atins de Stefka Kostadinova in 1987 si este cel mai vechi record mondial din istoria acestei probe.

Pe peretii salii de antrenament, aflata in mod surprinzator intr-un centru comercial din Split, se afla polite incarcate de trofee de argint si fotografii color mari ale momentelor de triumf ale atletei croate. Intr-una dintre ele o poti vedea sarind 2,05 m peste bara, la campionatul mondial de la Osaka, din 2007. In imagine, se observa cum concentrarea acerba din privirea ei incepe sa lase locul unui zambet de incantare in fata performantei pe care a atins-o.

Nu trebuie sa petreci mult timp alaturi de Blanka pentru a-ti da seama ca este o atleta extraordinar de dedicata sportului ei si extrem de dura cu ea insasi, atat la nivel fizic, cat si psihologic. Sedinta de astazi este destul de scurta: doar o ora si jumatate. In general, insa, ea se antreneaza intens cinci ore zilnic, timp de trei zile pe saptamana. Cand ajunge acasa este epuizata si abia se tine pe picioare. 
Cu toate acestea, odata ajunsa in apartamentul ei, Blanka nu adoarme pe canapea, ci reia in minte fiecare saritura facuta, pentru a intelege cum sa o imbunatateasca pe urmatoarea.
„Cred ca pentru unii atleti este mai usor sa nu se gandeasca prea mult la asta“, spune ea. „Dar eu analizez tot ce fac, pana la cel mai mic amanunt. Intr-un fel, este blestemul meu, dar imi ofera si un avantaj, pentru ca, atunci cand fac o greseala, ma asigur ca nu o voi mai repeta niciodata.“
Ea este, de asemenea, convinsa ca cel mai bun lucru care i se poate intampla unui atlet este sa aiba parte de multe dificultati. „Nimic nu se compara cu un mare esec, pentru ca nicio victorie nu te motiveaza la fel de mult ca o nereusita“.

Iar Blanka stie foarte bine de ce gandeste asa. Tanara atleta croata a infruntat dificultati mari in cariera ei sportiva. In 2004, dupa un rezultat  slab la Olimpiada de la Atena, unde a terminat pe locul al doilea, a fost diagnosticata cu hipertiroidie. 
Pentru un timp, se parea ca Blanka avea sa se numere si ea, precum atacantul olandez Marco van Basten – devenit antrenor de fotbal, printre sportivii care au avut nesansa sa se retraga la apogeul carierei din cauza unei boli sau a unei accidentari. 

Dar la 18 luni dupa operatia de tiroida, Blanka a reusit sa castige medalia de argint la Campionatele Mondiale de Sala. „Eram hotarata sa nu las boala sa ma afecteze. Imi parea doar un obstacol temporar, nimic mai mult.“

In august, anul trecut, a intrerupt o sedinta de antrenament din cauza durerii. Diagnosticul a fost o ruptura partiala a tendonului de la genunchiul stang, iar sansele ei de a participa la Campionatele Mondiale din Coreea de Sud, care urmau sa aiba loc in aceeasi luna, pareau tot mai slabe. Blanka a decis ca nu are rost sa concureze. Dar dupa numai 12 ore, s-a razgandit.    
„Nu puteam sa stau la televizor si sa vad cum altcineva primeste titlul“, a decis ea. „Castig sau pierd, dar nu renunt la lupta“.

Nu mai avea timp pentru terapia cu oxigen sau oricare alt tratament folosit de atleti pentru leziunile musculare. Tot ce putea face era sa stranga din dinti si sa spere ca va fi bine. In cadrul competitiei a castigat medalia de argint cu o saritura de 2,03 m.
Dupa aceea, insa, durerea constanta a facut necesara o interventie chirurgicala. In ianuarie, Blanka s-a deplasat in Suedia, unde a suferit o operatie reusita la tendonul si calcaiul piciorului stang. Ca urmare, a fost nevoita sa renunte la timp pretios din antrenamentul sau.

Ca si parinte, Joko a incercat mereu sa se asigure ca Blanka duce o viata cat mai normala. „Nu am vrut niciodata sa traiasca intr-un glob de sticla. Pentru mine, ea este in primul rand un om si abia apoi o atleta“. Blanka insasi sustine ca are o viata destul de obisnuita: are prieteni si un iubit si merge in cluburi si baruri.
Dar, in multe privinte, viata ei nu este nici pe departe normala. Dupa cum spune chiar Blanka, corpul ei este ca un ceas – un mecanism reglat cu precizie pe care cea mai mica interferenta il poate defecta.

Pentru a se asigura ca functioneaza bine, ea nu mananca alimente nesanatoase, budinca sau mancare prajita. Cateodata, isi permite sa bea un pahar de vin alb seara. „Dupa antrenament, consum uneori alimente uscate pentru a-mi recapata energia. Dar numai atat. Daca merg la restaurant, trebuie sa fiu foarte atenta. De exemplu, nu mananc nimic gatit cu unt. Iar daca mananc ceva neobisnuit, imi dau seama imediat.“

Suntem tentati sa consideram ca sportivii campioni sunt atat de hotarati, de disciplinati, incat aproape ca s-au transformat in niste roboti.  Dar, cu toata vointa ei de fier, Blanka are si o latura umana induiosatoare. Cand participa la o competitie importanta, ea spune ca este atat de emotionata la inceput incat se intreaba daca va reusi, cu adevarat, sa sara.

„Indata ce intru pe stadion, o parte din mine nu vrea decat sa o ia la fuga. Stiu ca m-am pregatit tot anul sau ultimii doi ani sau ultimii patru ani, in cazul olimpiadelor, pentru ce se intampla in urmatoarele doua ore. Daca nu ma descurc bine, stiu ca nu exista scuze, nu e altcineva de vina. Iar asta e unul dintre lucrurile care imi plac la saritura in inaltime: simplitatea. Totul depinde de tine: bara fie ramane la locul ei, fie cade.“
Pe masura ce isi incalta pantofii de sport, emotiile dispar. „E ca si cum devin o cu totul alta persoana. Uneori imi amintesc anumite competitii si nu reusesc sa inteleg cum de m-am concentrat atat de bine, cum de n-am luat-o razna din cauza incordarii.“ 

Oricare ar fi fost sacrificiile facute, toate sunt rascumparate in clipa victoriei: „E pur si simplu cel mai minunat sentiment din lume. Imi amintesc fiecare detaliu al primului campionat mondial pe care l-am castigat. In acel moment, nu mai ai nevoie de nimic, te simti implinita. Si, in multe privinte, cea mai frumoasa clipa e cand te trezesti a doua zi si iti amintesti brusc tot ce ai reusit sa faci. Cu toate ca acest sentiment nu ramane mereu la fel de puternic, el nu dispare niciodata cu totul, pentru ca vei fi intotdeauna un campion mondial si nimeni nu-ti poate lua aceasta bucurie.“

Sedinta de antrenament se termina si Blanka stinge lumina in sala de gimnastica, o inchide si se indreapta spre masina ei parcata afara, un BMW 4x4. Desi in Croatia este o eroina nationala si cativa trecatori o recunosc imediat, nimeni nu se apropie de ea.
„Uneori mai sunt si abordata, dar nu se intampla des. Split este un oras mic, iar ei s-au obisnuit sa ma vada pe strada. Nu as putea locui in alta parte. Am nevoie sa ma simt libera, iar oamenii de aici imi permit asta.“

Blanka are acum 28 de ani si, de opt ani, este o atleta de talie mondiala. Avand in vedere toate performantele pe care a reusit sa le atinga, nu ar fi de mirare daca o sa aflam ca Olimpiada de la Londra de anul acesta o sa fie ultima competitie din viata ei.

Este clar, insa, ca aceasta idee nici macar nu i-a trecut prin cap. Intr-o zi, marturiseste ea, i-ar placea sa se aseze la casa ei, sa aiba, poate, o familie si sa faca toate lucrurile pe care le fac prietenii ei. Dar nu acum, cand inca mai sunt atatea trofee de castigat si recorduri de stabilit.
„Abia acum simt ca cele mai mari greutati, cele mai grave greseli le-am lasat in urma. E ca si cum am avut parte deja de toate momentele de slabiciune prin care trebuia sa trec si pot acum, in sfarsit, sa ma bucur cu adevarat de ceea ce fac. In clipa in care ma voi decide totusi sa ma opresc, sunt hotarata sa nu am niciun regret. Daca Dumnezeu mi-a dat un talent, vreau sa simt ca am folosit si am scos tot ce a fost mai bun din el. Dupa aceea, imi pot vedea de viata mea.“

Nota: Blanka Vlasic ar putea rata Jocurile Olimpice de la Londra. Ea a suferit o interventie chirurgicala la calcaiul stang anul acesta, iar recuperarea s-a complicat din cauza unei infectii prelungite. Ea a anuntat ca se va decide cu o zi inainte de Olimpiada daca va participa sau nu.

</p>
Vote it up
169
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza