Alimentele care alunga oboseala

Fulgii de ovaz, iaurtul, spanacul, nucile, alunele si semintele sunt aliatii tai de nadejde
 

<p>Este un nou inceput de saptamana si cu toate astea te simti epuizat, desi ai trecut peste un weekend in care ti-ai incarcat bateriile. Alimentatia este vinovata daca nu esti plin de energie, avertizeaza expertii, potrivit site-ului MSN.com. Sau consumul in exces al alimentelor bogate glicemic, care au efect imediat asupra organismului, precum ciocolata. Potrivit nutritionistilor, indicat este sa consumam produsele care elibereaza treptat energie, deoarece acestea au efect pe o perioada mai lunga de timp.

1. Fulgii de ovaz sunt ideali mai ales la micul dejun. Desi contin glucide, fulgii de ovaz au capacitatea de a mentine un nivel normal al zaharului in sange. Mai mult, ei se digera repede si stimuleaza tranzitul intestinal lent. Datorita continutului ridicat de carbohidrati, fulgii ofera un plus de energie si pastreaza senzatia de satietate pe o perioada lunga de timp. De asemenea, ovazul contine magneziu, proteine si fosfor - trei nutrienti care au un rol important in a oferi un surplus de energie organismului.

2. Iaurtul. Desi multi dintre noi il consideram un desert, in realitate iaurtul este o masa in toata regula, gratie energiei oferite de continutul sau bogat in proteine. Mai mult, datorita texturii sale, organismul il proceseaza mult mai rapid decat ar procesa un aliment solid, ceea ce il transforma intr-o excelenta sursa de energie, precizeaza nutritionistii. Mai mult, efectul este instantaneu, energia este de durata datorita proteinelor, care raman in organism mai mult decat carbohidratii. In acelasi timp, un studiu realizat de cercetatorii de la Universitatea din Toronto arata ca iaurtul probiotic este benefic in cazul sindromului oboselii cronice, deoarece creste nivelul aminoacidului triptofan din creier. Acesta este un precursor al serotoninei, un neurotransmitator care contribuie la mentinerea starii de calm. Nutritionistii recomanda iaurtul la masa de dupa-amiaza, deoarece reface depozitul de energie.

3. Spanacul abunda in nutrienti care ne ajuta sa functionam la capacitate maxima. In plus, are un continut ridicat de fier, magneziu, potasiu si vitamina B. Specialistii spun ca fierul asigura energie prin oxigenul care ajunge la celulele din organism, fapt ce determina functionarea optima a organismului. Carenta de fier poate avea ca urmare aparitia oboselii fizice si mentale. Mai mult, deficienta de fier duce la aparitia anemiei, care se manifesta prin oboseala, lipsa energiei, slabiciune, probleme de concentrare, insomnii si lipsa apetitului.

4. Nucile, alunele si semintele abunda in proteine de buna calitate si acizi grasi omega 3. Semintele de dovleac, alunele, migdalele, nucile - toate sunt o sursa excelenta de magneziu, care lupta cu oboseala resimtita in masa musculara, explica nutritionistii. Triptofanul care se gaseste in seminte, nuci si arahide lupta impotriva oboselii emotionale. O doza zilnica este ideala, dar nutritionistii avertizeaza ca in cazul acestor alimente totul trebuie sa fie cu moderatie, deoarece au un continut ridicat de kilocalorii. Astfel, pentru a evita luarea in greutate, se recomanda portii mici.</p>

Vote it up
237
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza