Admitere, fara medii liceale

Elevii vor putea intra la facultate doar prin examen sau pe baza mediei de la Bacalaureat
 
<p>
Anuntul a fost facut, marti, de ministrul Educatiei, Catalin Baba. Astfel, mediile obtinute de elevi in timpul liceului nu vor mai fi luate in considerare la intrarea in universitati. Noile prevederi sunt cuprinse intr-un ordin de ministru privind cadrul general de organizare si desfasurare a admiterii in ciclurile de studii universitare de licenta, de master si de doctorat pentru anul universitar 2012-2013.

"Acest ordin reprezinta o deschidere catre universitati sa organizeze examene de admitere, dar ramane strict la latitudinea universitatilor sa decida in aceasta privinta", a declarat pentru HotNews.ro Catalin Baba. "Ordinul spune ca universitatile pot sa organizeze examen de admitere cu probe scrise si sau cu probe orale, dar cel putin o proba scrisa. Universitatile pot sa ia decizia sa foloseasca mediile de la Bacalaureat pentru admiterea la facultate, dar nu pot sa foloseasca mediile din timpul anului. Tocmai pentru ca Bacalaureatul este un examen serios, el poate fi folosit, dar nu pot fi luate in considerare la admitere mediile din timpul anului", a precizat ministrul Educatiei.

Noutatea pe care o aduce practic ordinul de ministru o reprezinta faptul ca din aceasta vara nu vor mai putea fi folosite la admiterea in facultati mediile obtinute de elevi in timpul liceului, ci universitatile trebuie sa organizeze examene de admitere sau sa tina cont de rezultatele obtinute de elevi la Bacalaureat. "Incurajam universitatile performante sa aiba sisteme competitive de admitere, dar acest lucru ramane la latitudinea universitatilor si Ministerul Educatiei nu doreste sa interfereze cu autonomia universitara", a continuat ministrul.

Ordinul mai prevede ca un student poate fi inmatriculat concomitent la maximum doua facultati sau la maximum doua programe din cadrul aceleiasi facultati.

Care sunt prevederile ordinului de ministru privind admiterea in universitar in 2012-2013

Ordinul Ministerului Educatiei nr. 3.313/ 2012 privind cadrul general de organizare si desfasurare a admiterii in ciclurile de studii universitare de licenta, de master si de doctorat pentru anul universitar 2012-2013 a fost publicat in Monitorul Oficial pe data de 13 martie 2012.

Cele mai importante prevederi ale ordinului:
Potrivit legii, institutiile de invatamant superior organizeaza examene de admitere pentru admiterea in fiecare program si ciclu de studii universitare. Examenele de admitere se organizeaza pe baza metodologiilor proprii de admitere stabilite de catre fiecare institutie de invatamant superior in baza autonomiei universitare, cu respectarea prevederilor legislatiei in vigoare si ale prezentului ordin.
Examenul de admitere poate consta si in proba/probe scrisa/scrise sau/si orala/orale pentru testarea cunostintelor si a capacitatilor cognitive. Pentru testarea capacitatilor artistice sau sportive examenul de admitere va contine obligatoriu si o proba practica eliminatorie, sustinuta anterior celorlalte probe. De asemenea, pot fi luate in considerare notele de la probele de bacalaureat sau media de la bacalaureat, licenta sau disertatie, dupa caz, dar nu pot fi luate in calcul mediile sau notele din anii de studii.
Un candidat poate fi admis si inmatriculat ca student la cel mult doua programe de studii concomitent, indiferent de institutiile de invatamant care le ofera. Un candidat declarat admis poate beneficia de finantare prin granturi de studii pentru un singur program de licenta, pentru un singur program de master si pentru un singur program de doctorat.
Media generala minima de admitere la studii universitare de licenta, de master si de doctorat nu poate fi mai mica decat 5 (cinci) sau decat un numar minim de puncte echivalent.
La calculul mediei generale de admitere pot fi luate in considerare notele de la probele de bacalaureat sau media de la bacalaureat, licenta sau disertatie, dupa caz, dar nu pot fi luate in calcul mediile sau notele din anii de studii.

Amintim ca noul rector al Universitatii din Bucuresti, Mircea Dumitru, a declarat in cadrul unui interviu pentru HotNews.ro in decembrie anul trecut, intrebat daca are in vedere schimbari ale procesului de admitere in universitate, ca "asta e o discutie pe care si Ministerul incepe sa o antameze". Discutia de la minister vine "dupa o perioada in care era mult mai usor sa intri intr-o facultate sau intr-o universitate (…) decat sa intri intr-un liceu foarte bun sau, daca vreti sa sarjez putin, e mai greu sa intri intr-o gradinita foarte buna din Bucuresti decat sa intri intr-o facultate", a continuat rectorul Universitatii din Bucuresti.

Intrebat daca se gandeste la reintroducerea examenelor de admitere, Mircea Dumitru a declarat: "Da. Nu va fi o chestiune dictata de rectorul Universitatii din Bucuresti, dar va fi o discutie pe care va trebui sa o purtam pentru ca este o tema pe care chiar Ministerul sunt convins ca o va anunta in curand. Ministrul Educatiei a anuntat ca va pune in discutie, probabil dupa ce se vor fi desemnat prin vot rectorii universitatilor din Romania, va pune in discutie acest lucru. Si cred ca universitatile puternice ale Romaniei - cele care au intrat in aceasta liga de universitati de cercetare avansata si de predare, primul esalon valoric - cred ca aceste universitati vor marca pozitia lor principala prin faptul ca vor dori sa isi selecteze studentii dupa propriile lor criterii de admitere".

</p>
Vote it up
159
Ai votat deja!Voteaza