Adevar sau mit?

Multi luptatori apelau la un amestec bogat in proteine, de fasole si orz, si la o bautura ciudata
 

Adevarat

Sportivii greci se dopau.

Steroizii anabolizanti sau hormonii de crestere nu jucau inca niciun rol. Dar sportivii antici, cinstiti si  iubiti de comunitate, nu ezitau cand era vorba de putin ajutor pentru cresterea performantei.

La inceputul istoriei dopajului se afla alergatorul grec Dromeus. Pana atunci se obisnuise ca atletii sa se hraneasca doar cu branza proaspata. Dromeus a iesit din cadru cand si-a largit me­niul cu portii copioase de carne. Cura de carne neomo­logata l-a propulsat spre varf pe sportivul din An­ti­chitate. Luptatorul Milon din Crotona, o colonie greceasca din sudul Italiei, a castigat de sase ori la Jocurile Olimpice. El manca 20 de pfunzi de carne, aceeasi cantitate de paine de grau si bea 10 litri de vin. Astfel fortificat, invingea pe oricine.

Ce erau olimpicii pentru greci erau pentru romani gladiatorii. Cand intra in arena sa lupte, gladiatorul isi risca viata. Acest fapt impunea cerinte inalte pentru conditia fizica. Multi luptatori apelau la un amestec bogat in proteine, de fasole si orz, si la o bautura ciudata, in principal cenusa dezal­ca­li­nizata, despre care se spunea ca ar stabiliza organele interne, expuse la vibratii puternice in timpul luptei cu sabiile.

Fals

Pe durata jocurilor olimpice nu se purtau razboaie.

Cand incepeau Jocurile Olimpice, in toata Grecia antica armele taceau. O imagine frumoasa, evo­cata deseori. Din pacate, ea nu corespunde cu realitatea. E adevarat ca se instituia o „pace sacra“, numita de greci ekeheiria, care era pro­clamata cu cateva saptamani inaintea Jocurilor si ramanea in vigoare cateva saptamani dupa terminarea acestora. Asa prevedeau regulile, asupra respectarii carora veghea un comitet de personalitati proeminente. Dar acest armistitiu nu prevenea, de fapt, confruntarile razboinice dintre numeroasele state grecesti, mici sau mari.

Sportivi belicosi

Ekeheiria proteja venirea si plecarea atletilor si spectatorilor, de oriunde ar fi fost ei, si asigura desfasurarea pasnica a Jocurilor. Dar niciun razboi din Antichitate n-a fost suspendat pen­tru ca la Olimpia sportivii se intreceau in competitii. Se cunosc numeroase razboaie purtate intre secole­le al VIII-lea si al IV-lea i.Cr. – fara niciun respect pentru Jocurile Olimpice si pacea olimpica.

Uneori, atletii chiar preferau sa-si castige o fai­ma de razboinici in locul gloriei sportive. Vestitul pentatlonist Phayllos, din scoala de atleti de la Crotona, era considerat favorit clar la Jocurile Olimpice din 480 i.Cr. Pe cand se afla in drum spre locul unde se desfasurau acestea, i-a ajuns la urechi stirea ca grecii luptau la Salamina impotriva unei flote persane. El s-a hotarat imediat sa renunte la laurii olimpici si sa ia parte la lupta navala. A facut rost de o corabie, a recrutat un echipaj, preluand el insusi comanda, si s-a batut in lupta decisiva contra persilor cu un asa succes, incat a devenit erou national.

Vote it up
16
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza