Acesta este Berlinul!

Un weekend în minunata capitală a Germaniei
 

Un drum prin istorie: Poarta Brandenburg

Timp de aproape 30 de ani, era imposibil să te plimbi pe sub singura poartă monumentală din Berlin care a rămas în picioare. Înainte de reunificarea Germaniei, monumentul se afla la graniţa inaccesibilă dintre Est şi Vest. La doi paşi se află Parlamentul german (Reichstag) şi Academia de Arte, din Pariser Platz.

Artă plină de culoare: Galeria de Est

Este probabil cea mai mare galerie de artă în aer liber din lume, are o lungime de 1,3 kilometri şi face parte din fostul Zid al Berlinului. După căderea lui, artişti din întreaga lumea au venit în oraş şi au creat peste o sută de picturi murale – o mărturie vizuală a bucuriei şi a spiritului libertăţii.

Peisaje de vis: Croazieră pe râul Spree

Ai obosit deja? Relaxează-te cu o croazieră pe râul Spree. Este modul perfect de a cunoaşte atracţiile celebre ale Berlinului şi arhitectura sa diversă. Vasul de croazieră traversează oraşul, trecând pe lângă faimoasa Catedrală din Berlin, terminată în 1905, în vremea ultimului împărat german, Wilhelm al II-lea, pe lângă Insula Muzeelor şi Districtul Guvernului. Vei putea vedea şi cartierul Nikolai, cea mai veche parte a oraşului.

Gustul Berlinului: Currywurst

Cârnat din carne de porc, feliat, stropit cu un sos picant de roşii cu curry şi servit într-un vas din hârtie: Currywurst. Se spune că a fost inventat, în anii de după război, de Herta Heuwer, din dorinţa de a da mai multă savoare mâncărurilor sale. În capitala germană se mănâncă aproape 70 de milioane de cârnaţi pe an. Există chiar şi un muzeu dedicat currywurstului.

Michael Kallinger, redactorul-șef al ediției Reader’s Digest din Germania, recomandă: “Nu rata cupola clădirii Reichstag. Structura scânteietoare din metal și sticlă, cu o rampă care urcă în spirală până la terasa de pe acoperiș, îți oferă o vedere panoramică splendidă asupra orașului. Te poți înregistra online pentru a o vizita sau poți rezerva o masă la restaurantul de pe acoperiș, dacă vrei să eviți cozile de la intrare.”

Vote it up
303
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza