...pe care medicul de familie nu ți le va spune

CINE / CUM / ACUM / MAI
 

Nu e nevoie să-mi povestești
de fiecare dată când vii la mine istoria ta medicală și a familiei tale. Am trecut de mult totul în fișă. Încearcă să răspunzi strict la întrebările pe care ți le adresez.

Dacă tu crezi că cel mai bun tratament
e cel prezentat în reclamele de la televizor, atunci nu înțeleg ce mai cauți în cabinetul meu.

Dacă vii la mine doar când te simți foarte rău
și nici nu-ți faci analizele pe care ți le dau, s-ar putea să nu mai ajungi data viitoare.

Te enervează că uneori aștepți
până intri la mine în cabinet? Oamenii nu au piese de schimb. Nu pot expedia pacientul dinaintea ta în trei minute și ție să-ți acord 20!

Dacă îți spun să faci sport,
nu-mi răspunde că nu ai bani pentru un abonament la sală. O plimbare de o jumătate de oră în aer liber nu costă nimic. Trebuie doar să-ți învingi lenea!

N-ai auzit de medici pediatri?
Nu mă mai întreba de fiecare dată când vii la mine ce tratament să-i dai copilului tău!

Mi-aș dori să-ți schimbi medicul neîntârziat.
Adică să nu mai vii la mine... Pentru că ești cel mai dificil și sâcâitor pacient.

Ți-am recomandat toate investigațiile
și consultațiile de specialitate posibile, dar fără niciun rezultat. Poate singura șansă de a-ți depista vreo boală ar fi un examen anatomo-patologic de genul „autopsierii“.

Dacă insiști să-mi strecori
„un cadou“ de fiecare dată când vii la consultație, deși ți-am spus că nu iau nimic, nu te mai plânge că „medicii sunt șpăgari“.

După cum m-ai rugat,
am cerut părerea renumitului profesor, care mi-a confirmat că afecțiunea ta se tratează cu doza obișnuită de „placebo“.

Vei trece cu bine
peste actualele simptome ținând cont de sfaturile mele, care sunt mult mai sigure decât indicațiile pe care le găsești tu pe internet.

Azi îți voi prescrie
un „tratament“ pe care nu l-ai mai urmat probabil de foarte mult timp. Se aplică de obicei sub duș și e vorba de săpun, mult săpun!

Știu că nu ții regimul
pe care ți l-am prescris. Acul cântarului nu minte niciodată, chiar dacă tu susții sus și tare că nu mănânci aproape nimic.

Surse: dr. Mircea Ciobanu, medic medicină de familie și planning familial și alți medici anonimi

Vote it up
22
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza