Ziua delfinilor

Când o zonă din Cornwall, Marea Britanie, devine un tărâm al morții, localnicii se unesc pentru a salva delfinii eşuați
 

Cu drujbele în mâini și căştile de protecție pe cap,
Conrad Birne şi Seth Neil înaintau cu paşi mari pe cărarea din pădure. Printre frunzele brăzdate de razele soarelui, dendrologii au zărit Porth Creek, un golf al râului Percuil, de lângă localitatea St. Mawes. Atunci au observat ceva ciudat: nu cânta nicio pasăre.

Pe malul apei, un obiect care plutea printre algele cu miros înțepător îi atrase atenția lui Birne. La început, a crezut că era un buştean. Dar, după ce a privit de-a lungul golfului, a pălit. A luat telefonul mobil şi a sunat la Paza de Coastă.

Apelul înregistrat în dimineața de luni, 9 iunie 2008, la ora 8.30, a declanşat un val de acțiuni ale voluntarilor, care au fost anunțați prin pager. Jenny Haley tocmai își începea tura la cabinetul veterinar din Newquay, unde lucra ca asistentă. Colega ei, Leanne Birtles, tocmai terminase tura de noapte. Și-au luat costumele de scafandru şi au alergat spre maşina lui Haley. La spitalul ei pentru animale sălbatice, Caroline Curtis a verificat dacă animalele aveau hrană şi apă, apoi s-a îndreptat spre Porth Creek. Și veterinarul Darryl Thorpe, care îşi plimba ogarul, şi-a luat în grabă geanta. în Hayle, Dave Jarvis, un tehnician care se ocupa de calculul cantităților de materiale pentru construcții, şi soția sa, Lesley, au ieșit în trafic la ora de vârf.

Prima care a ajuns a fost Debs Wallis, care lucra în Portscatho, dincolo de deal. Barca de salvare care pornise în viteză dinspre Falmouth, a găsit-o pe țărm. Peste tot erau numai delfini morți, plutind pe-o parte, cu înotătoarele în sus, sau în derivă, cu abdomenul în sus, aripioarele dorsale înfundându-se în mâlul de dedesubt. În total, 24 de leşuri.

– Oare ce s-a întâmplat?, se întrebă Wallis cu răsuflarea tăiată.

Cu o zi înainte, Debs văzuse un grup mare de delfini dansând în apă, scoțând sunete stridente şi se luase după ei cu caiacul. în largul mării erau vase şi elicoptere militare.

În aval, patru delfini se zbăteau în mai puțin de jumătate de metru de apă. Cu fiecare smucitură de coadă înaintau şi mai mult în apa mică. Poate că definii nu pot înota înapoi, se gândi Debs. Se aruncă în apă, îl prinse pe cel mai apropiat, îl întoarse şi împinse spre larg. În câteva clipe, delfinul dispăru în larg. îi întoarse şi pe ceilalți, care l-au urmat pe primul. Oamenii anunțați prin pager începeau să sosească. Toți erau medici voluntari calificați ai Asociației Scafandrilor pentru Salvarea Mamiferelor Marine din Anglia, înființată în 1988 în scop caritabil și cu filiale în întreaga lume. Șase delfini adulți şi unul tânăr înotau în cercuri mici în canal. Trei dintre cei care se prinseseră în mâl erau încă vii. Caroline Curtis, o tipă plină de personalitate, cu părul blond prins în coadă, a spus:

– Trebuie să-i scoatem pe cei morți şi să-i îndreptăm pe cei vii spre mare. Nu avem mult timp: începe refluxul.

Conrad Birne îşi schimbă pantalonii
grei de lucru cu niște pantaloni scurți kaki. Fiica sa, Neve, împlinea şase ani chiar în acea zi şi îi promisese că va ajunge acasă la timp, însă ce se întâmpla acum era mai important.

Pe malul golfului, doi delfini, pe jumătate ieșiți din apă, eșuau la țărm, la un metru şi jumătate distanță unul de celălalt. Ghemuit pe nisip, Birne masă unul din delfini și îi vorbi. îi susținu ciocul deasupra apei, ca să poată respira. Din când în când, delfinul scotea zgomote tânguitoare.

Delfinii nu sunt obişnuiți cu greutatea corpului lor, întrucât în mod normal apa este cea care îi susține. Aduşi pe țărm, ei pot suferi leziuni ale organelor interne. Veterinarul Sean Langton examină pulsul animalului şi constată că nu respira normal, probabil din cauză că stătuse prea mult pe nămol. Delfinul suferea. Nu avea să supraviețuiască. îl adormi cu o injecție.

Celălalt delfin țipă slab către tovarăşul său mort. Neprimind niciun răspuns, încercă să privească în jur. O lacrimă se prelinse pe obrazul salvamarului solid care îl ținea. L-au acoperit imediat cu o pătură udă şi un prosop: pielea i s-ar fi cojit dacă se usca.

– Acesta va supraviețui, zise Langton.

Pe partea cealaltă a râului, Jenny Haley, în vârstă de 29 de ani, îngenunchea în nămol lângă al treilea delfin eşuat. I-a ridicat capul şi i l-a aşezat în poală.

– O să fie bine acum, Lady, îi şopti.

Delfinul scoase un sunet însuflețit. Respirația îi crescu de la cinci răsuflări pe minut la 15, semn clar de suferință.

Leanne Birtles, în vârstă de 25 de ani, împinse alge sub burta delfinului, pe post de pernă. îi uda mereu pielea cu apă şi i-a făcut o „barieră“ din gel lubrifiant K-Y în jurul narinei (orificiul prin care respiră), ca să nu lase apa să se infiltreze. Dendrologul Seth Neill a proptit o prelată în nişte bețe, pentru a face umbră, iar veterinarul Darryl Thorpe a examinat animalul.

– Acesta poate fi repus pe linia de plutire, hotărî el. Putem încerca.

Se gândi că asistenta zâmbăreață făcea treabă bună. Salvatorii din Noua Zeelandă au descoperit că cetaceele reacționează adesea mai bine la femei.

Echipa veni cu „ambulanța“ ei, o remorcă plină cu echipament pe care îl depozitau la sediul unei brigăzi de pompieri. Au întors pe o parte fiecare delfin şi i-au pus o prelată dedesubt. Apoi, au apucat-o de margini şi i-au dus la apă.

Haley şi echipa sa au legănat-o pe Lady în apă, pentru a o ajuta să-şi recapete echilibrul. După mai mult timp petrecut pe uscat, încheieturile delfinilor devin rigide şi organele interne se deplasează. I-au eliberat capul pentru a putea respira. La început, a intrat sub apă de două ori, dar a treia oară a reuşit să şi-l susțină singură.

– O să fie bine acum, spuse Curtis. între timp, pe țărm, grănicerii de coastă scoteau din apă delfinii morți.

La începutul după-amiezii, fiecare din cele două prelate galbene care susțineau delfinii vii a fost prinsă de tuburi umplute cu aer şi remorcată de câte o barcă pneumatică. Una din bărci era condusă de Mark Bowen, în vârstă de 42 de ani, care închiria caiace vizitatorilor veniți în St. Mawes. Cealaltă era condusă de Iain Webb, care coordona un şantier de vapoare din amonte. înaintau cu grijă.

– încetineşte, Lady se sufocă! îi atrase atenția Haley.

– Oricum merg cât pot de încet, răspunse Bowen.

Dar încetini. Opri şi porni motorul. Delfinul s-a mai calmat când a simțit apa prelingându-i-se pe spate.

Apoi, a apărut altă problemă. Cei şapte delfini care înotau liber în mijlocul canalului strâmt nu vroiau să-i urmeze. Atunci, lui Curtis îi veni o idee:

– Haide să întoarcem barca în aşa fel încât Lady să stea cu fața spre ei!

în timp ce se roteau în apă, delfinul scotea sunete tot mai puternice. Părea să spună: „Sunt aici, sunt bine!“.

– Funcționează!, spuse Haley.

Cei şapte delfini au trecut în partea din față a bacului, de parcă ar fi vrut să vadă ce face Lady. Ea deveni din ce în ce mai gălăgioasă, scoțând sunete și fluierături precipitate. Atunci, cei şapte au înconjurat barca şi au urmat-o.

– Vin și ei, mergi înainte!, îndemnă Haley.

Cele două ambarcațiuni au prins viteză, deplasându-se în aval. Cei şapte delfini liberi înotau în cerc între bacuri şi bărcile care veneau în spate. Totul mergea perfect. Apoi, au auzit un zgomot pe cer. Un elicopter mic, albastru, s-a apropiat repede, planând pe deasupra lor. Apa făcea valuri sub el, zgomotul devenind infernal. Oamenii făceau disperați cu mâna, însă pilotul nu-i băga în seamă. Cei doi delfini din bacuri se zbăteau îngroziți. Ceilalți şapte s-au împrăştiat şi s-au întors în locul de unde porniseră.

în cele din urmă, pilotul a înțeles mesajul şi s-a îndepărtat. Acum, operațiunea trebuia luată de la capăt. Oamenii din bărci s-au postat în spatele delfinilor şi au început iar să vâslească.

– Nu ajunge să ne filmați, a transmis cineva echipei de la BBC. Ajutați-ne!

Aşa au făcut. Au așezat-o iar pe Lady în poziția din care putea să-i cheme pe ceilalți delfini. La început, nu au răspuns, dar, încetișor, s-au apropiat de canal. La apă adâncă şi limpede, delfinii s-au mai înviorat şi au înotat mai repede. La următorul promontoriu, salvatorii au zărit un grup de triunghiuri negre curbate tăind apa.

– Alți delfini!, spuse Haley. Sunt cel puțin 50!

Patru bucătari de la un hotel au vâslit cu caiacul în apa mică pentru a le da un imbold să înainteze. Delfinii din bancul care tocmai apăruse s-au amestecat cu cei şapte.

O mulțime de oameni privea de la țărm, din St. Mawes, convoiul care se deplasa printre iahturile ancorate în larg. Un delfin mai mare înota înaintea celorlalți, călăuzindu-i. în partea principală a portului, delfinii deveniră agitați. îşi schimbaseră total dispoziția.

– Se întremează, spuse Thorpe. Cred că simt mirosul mării.

– Se vede că-s fericiți!, zâmbi Haley.

Toți delfinii înotau acum cu şi mai multă forță. Cei mici începură să sară şi să dea din coadă, veseli şi exuberanți, iar cei doi din bacuri respirau mai bine.

Apoi, veni momentul magic: bărcile care remorcau bacurile s-au apropiat una de alta şi s-au oprit. Thorpe începu să îşi facă griji. Pe uscat ar fi putut suferi echivalentul răului de mare şi ar fi devenit dezorientați. Dacă Lady se răsturna în apă, s-ar fi scufundat şi nu s-ar mai fi putut face nimic. Unul din tuburile bacului fusese dezumflat pentru ca Lady să poată coborî în apă. Ea dispăru cu o lovitură de coadă. Puțin mai târziu, o urmă și celălalt delfin. Departe, în față, delfinii săreau veseli din apă.

În Porth Creek momentul de triumf era însă umbrit de cadavrele delfinilor, care erau analizate de oamenii de ştiință veniți în grabă de la Institutul de Zoologie din Londra.

În ziua aceea, și alți delfini au fost salvați la Falmouth şi Gillan. Unul a murit la Trelissick. Cauzele eşuării lor masive au rămas necunoscute. Autoritățile locale au învinuit exercițiile navale (investigații din SUA, în situații similare, au arătat că sonarele navelor puteau fi de vină). Marina Regală a fost avertizată cu privire la o acțiune a sonarelor în acea zi, însă exercițiul a fost anulat ulterior. într-o declarație se spune: „Este puțin probabil ca o activitate navală să afecteze în vreun fel delfinii“.

Operațiunea de salvare a implicat 56 de medici voluntari şi multe alte persoane care şi-au oferit ajutorul.

Când Conrad Birne a ajuns acasă, petrecerea pentru ziua de naştere a fiicei sale se terminase demult, iar Neve era deja în pat.

Însă nu era supărată.

– Nu-i nimic, tati, îi spuse ea. Te-am văzut la televizor.

Vote it up
Votează
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza