Vreau să-l umanizez pe Bond

Regizorul Marc Forster și-a dorit să-i dea un chip nou celebrului personaj. Dar ce fel de om este el?
 

După ce ne-a oferit un film
de mare clasă la începutul anului, The Kite Runner/Vânătorii de zmeie, regizorul german Marc Forster, în vârstă de 38 de ani, răspunde aşteptărilor a milioane de fani ai personajului James Bond cu cel mai recent film din această serie, Quantum of Solace. Filmul este pe marile ecrane începând din luna aceasta. Interviul următor ne dezvăluie personalitatea Marc Forster.

RD: Ești o personalitate marcantă la Hollywood. Pentru a te întâlni în acest hotel de lux londonez, a trebuit să ne luptăm cu o adevărată brigadă de colaboratori. Cum e să ai atâta succes?

Forster: Dacă v-aş spune acum că nu este nimic atât de extraordinar, aş răspunde exact cum obişnuiesc celebritățile. Din acest motiv, vă spun cât se poate de deschis: Da, este formidabil! Este o senzație plăcută să ai din-tr-odată atât de multe posibilități în viață. Mai mult, primesc multe oferte şi pot alege, în loc să bat din uşă în uşă cu proiectele mele. +i dacă, în plus, cineva vine să-mi spună că unul dintre filmele mele l-a emoționat, aceasta mă face foarte fericit.

RD: Acum, spune-ne și ce nu-ți place în legătură cu succesul.

Forster: OK. Lucrul pentru care îmi pare rău este că practic nu mai am deloc timp pentru mine. Pur şi simplu nu mai pot să citesc o carte, să mă plimb în miezul zilei, să lenevesc în pat, să gătesc, să am conversații interminabile cu prietenii sau altele asemenea. Fiecare minut al meu este programat – nu de mine: asistenții mei îmi țin agenda. Mă trezesc la şase dimineața şi mă culc la unsprezece noaptea. Am un ritm asemănător cu al sportivilor de performanță. Pe termen lung, este cu adevărat epuizant. Dar haideți să vedem şi partea bună: câți oameni nu trăiesc aşa şi sunt complet necunoscuți? Nu vreau să las senzația că mă plâng. La urma urmei, rămân o persoană extrem de privilegiată.

RD: Nu-ți este teamă că ai putea eşua?

Forster: Nu tocmai, nu mă gândesc deloc la acest lucru, exclud ideea eşecului. Nu mă gândesc decât la rutina zilnică de pe platourile de filmare şi la ce trebuie să realizez în fiecare zi. Pe termen lung, într-adevăr există o apăsare. Sincer vorbind, nu mi-ar plăcea să turnez filme toată viața; presupune un proces prea complex, prea birocratic de asemenea. Bugete, marketing, şedințe fără sfârşit, uneori este aproape insuportabil. Voi continua să o fac timp de încă nişte ani, după care va trebui să mă gândesc la altceva.

RD: Nu te gândești niciodată la sumele de bani care se vor fi irosit dacă un film este un eşec?

Forster: Nu, aşa ceva m-ar paraliza inutil. În comparație cu sumele înghițite de managerii de bănci, mai ales în ultimul timp, pierderile sunt minime în domeniul cinematografiei.

RD: Mai ai prieteni adevărați? Nu ți se întâmplă ca toți cei cu care vii în contact să vrea să profite de pe urma succesului tău?

Forster: Este o întrebare amuzantă, nu ştiu ce te face să te gândești la aşa ceva. Bineînțeles că mai am prieteni, chiar dacă acum nu mai sunt aşa numeroşi. Trebuie să menționez că îi cunosc pe majoritatea de ani buni. Prieteniile durabile sunt destul de rare la Hollywood. Oricum, nu doresc orice relații. Mai bine o legătură cu mai puține persoane, dar mai profundă. Chiar nu am nevoie de genul de prietenie Hello-darling-you-are-wonderful.

RD: Succesul nu te izolează?

Forster: Acesta e deja un clișeu, deci nu pot să dau un răspuns la modul general. În plus, ți se pare că am un aer chiar atât de abătut şi de singuratic? Dacă asta este părerea ta sinceră, cred că ți se pare așa din cauză că nu reușesc să dorm destul.

RD: James Bond mai are încă trăsături contemporane? Eroii moderni sunt toți nişte bărbați dărâmați. Jack Bauer, din serialul 24, este o epavă umană, Jason Bourne, din trilogia Bourne, este și el o victimă. În schimb, James Bond trage cu arma și bate lumea în lung şi în lat cu aceeași bună dispoziție.

Forster: Deja în penultimul film din seria Bond, Casino Royale, lucrurile nu se mai derulează în această manieră degajată. Acel cocktail de tensiune sexuală şi scene de acțiune în locații exotice nu mai este prea actual în epoca globalizării.

RD: Ce ai în comun cu James Bond?

Forster: Acum nu cine știe ce, dar aceasta se poate schimba. Pe parcursul carierei sale, James Bond a omorât o mulțime de oameni. Sufletul său trebuie să fi rămas cu sechele, trebuie să aibă el o durere ascunsă. Poate are și îndoieli de ordin moral. Acest personaj trebuie că suferă în sine. +i această suferință, care îşi are rădăcina undeva, este o experiență comună tuturor oamenilor, e universală. Și tu, și eu am cunoscut suferința. Fiecare ființă umană suferă, dintr-un motiv sau altul.

RD: Să înțeleg că îl vei întinde pe James Bond pe canapeaua psihiatrului înainte de a-l trimite pe marele ecran?

Forster: James Bond nu a fost pus în lumină din punct de vedere psihologic din toate unghiurile, ceea ce mi se pare interesant. În filmele mele este adesea vorba despre persoane care nu ştiu să-şi exprime sentimentele sau a căror lume interioară este marcată de situații foarte încurcate. Putem spune pe drept cuvânt că James Bond aparține culturii pop, lumii divertismentului; dar tocmai asta mă atrage ca regizor: să aduc o altă dimensiune, mai plastică, mai umană. Scenariul a fost scris de Paul Haggis; el a realizat L.A. Crash, un film extraordinar, pentru care a obținut mai multe premii Oscar. În acest film se observă uşor profunzimea pe care Haggis le-o poate conferi personajelor.

RD: Lucrurile funcționează în acest sens și cu Daniel Craig? Uneori, el poate lăsa impresia că nu se încurcă în considerații de ordin psihologic.

Forster: Daniel este un actor senzațional şi poate chiar genera acest gen de considerații dacă asta își propune. Dar nu e cazul să te îngrijorezi, căci am avut deja ocazia de a vorbi adesea cu el despre personajul James Bond.

RD: Nu ți-e teamă că puternicii directori de studiouri nu îți vor da libertatea de a modifica personajul James Bond, o adevărată marcă înregistrată?

Forster: Nu voi putea răspunde la această întrebare decât la sfârşitul filmărilor. Până în prezent nu au fost probleme. Producătorii mi-au lăsat mână liberă pentru creația pe platou, precum şi pentru toate efectele vizuale. Singura cerință, din când în când – din motive de buget – a fost să revăd o idee atunci când aceasta se dovedea prea scumpă. Dar, în ceea ce priveşte stilul filmului, am avut libertate absolută.

RD: Care este cel mai bun film cu Bond?

Forster: Îmi plac toate filmele vechi cu Sean Connery: Dr. No, Goldfinger. Sunt de cea mai înaltă clasă, de o factură absolut grandioasă.

RD: Pe care dintre „fetele Bond“ o preferi?

Forster: Pe Ursula Andress de departe. Dar trebuie să recunosc că nici Halle Berry nu a fost rea deloc. Ea este, într-un fel, muza mea.

RD: Se poate planifica o carieră la Hollywood? Cu siguranță primești tot felul de scrisori de la tineri cineaşti şi actori care doresc să se inspire din opera ta, care speră să prindă câteva idei de la „marele maestru“.

Forster: Nu există din păcate in-strucțiuni de utilizare, aşa cum nu există nici pentru felul în care să-ți trăiești viața. Fiecare viață e unică. În ceea ce priveşte cariera de artist, contează probabil de asemenea să simți când a venit momentul să schimbi. Dar nu mă întreba cum se învață asta. Nu sunt un bun profesor, sunt mult prea intuitiv pentru aşa ceva.

RD: O întrebare naivă: Cum se face un film bun? Altfel spus: De ce atâtea filme sunt plictisitoare?

Forster: Am convingerea că filmele bune sunt bazate pe scenarii foarte, foarte bune. Dacă o poveste nu este decât pe jumătate convingătoare, filmul nu va fi bun, chiar şi cu un sprijin substanțial de staruri şi de resurse. +i uneori avem exact senzația că nici măcar cineastul nu crede în povestea sa. „Vreau să turnez un film“: dacă spui asta, jocul e pierdut din start. „Vreau să povestesc o întâmplare cu totul extraordinară“: iată atitudinea care îl face pe regizor să evolueze.

RD: Ce este „o întâmplare cu totul extraordinară“? Cum o recunoşti?

Forster: Pentru mine e o poveste care trezește sentimente cunoscute fiecărei ființe umane. Întâmplări în fața cărora nu ne mai întrebăm în permanență dacă există o logică în ceea ce se întâmplă. Un film bun nu lasă în niciun moment timp de reflectare asupra a ceea ce se vede pe ecran. Aceasta se întâmplă, pur şi simplu – e ca o lege a naturii.

RD: Ce importanță au relațiile în cinema? Este adevărat că trebuie, înainte de toate, să ai capacitatea de a-ți crea relații pentru a avea succes?

Forster: Acum iarăşi încerci să obții un sfat. Nu ştiu dacă se poate spune aşa ceva. Aş spune că nu e rău deloc ca oamenii cu care lucrezi să te îndrăgească şi să aibă încredere în tine. Este o banalitate stupidă să spui că oamenii influenți ajung cel mai departe. Experiența îmi spune mai degrabă contrariul. Majoritatea oamenilor care au mult succes şi cu care am de-a face în cadrul profesional sunt extrem de plăcuți: îi tratează pe cei din jur cu respect.

RD: Hollywoodul sau realizările te-au schimbat?

Forster: Evident că viața la Hollywood este diferită de cea pe care o duci într-un orăşel elve-țian. Eşti mult mai axat pe propria persoană, nu există sentimentul de apartenență la o comunitate, nu te întâlnești spontan la cafenea ca să poți conversa un pic şi uita astfel de micile neplăceri cotidiene. Trebuie să ştii mult mai precis care sunt obiectivele pe care le ai de îndeplinit până la sfârşitul zilei. Eşti astfel constrâns să trăieşti mult mai conştient şi mai eficient. Cine nu ştie ce vrea să realizeze are de suferit.

RD: Nu te temi că mediatizarea din jurul tău va înceta subit și că astfel nu vei mai putea realiza filme bune?

Forster: Nu mă las condus de frică. Dar asta nu înseamnă că sentimentul mi-e străin. Cel care nu îşi apreciază viața decât prin prisma succeselor sau insucceselor se crispează. Singurul lucru care contează este ce rămâne în urmă: Mi-a plăcut să-mi fac meseria, chiar dacă nu am atras un public de milioane de spectatori? Am fost fericit cât mai des posibil? Am putut oferi ceva altora? Am fost cinstit față de mine însumi? Asta e tot ce contează.

DIN PUBLICAȚIA „DAS MAGAZIN“, IANUARIE 2008 © TAMEDIA SA, ZÜRICH

Marc Forster, născut în apropiere de Ulm dintr-o mamă elvețiană şi un tată german, a crescut la Davos şi vorbeşte romanşa. De la sfârşitul lui iunie, este cetățean al Davosului şi, la 38 de ani, burghezul de onoare al acestei regiuni, cel mai tânăr din toate timpurile.

Vote it up
Votează
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza