Vom fi mai puterniciodată cu euro?

 

Când s-a destupat şampania, la trecerea din anul 2001 în 2002, 310 milioane de europeni nu sărbătoreau neapărat intrarea în vigoare, odată cu miezul nopții, a noii monede unice. Euro le înlocuise peste noapte în buzu-nare banii pe care până atunci îi folosiseră de o viață. Introducerea monedei unice europe-ne a fost întâmpinată în general cu scepticism. Douăsprezece state din Uniunea Europeană (UE) – Austria, Belgia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia şi Spania – hotărâseră să participe la unul dintre cele mai importante şi mai riscante experimente monetare din istorie. Motivele acestei schimbări erau perfect plauzibile. Noua monedă era menită, înainte de toate, să faciliteze activitatea întreprinderilor exportatoare. Fluctuațiile uneori extreme între ratele de schimb ale diferitelor monede europene făcuseră aproape imposibile calculele precise pe termen lung. O altă țintă pe care susținătorii euro sperau să o atingă era o mai mare transparență transfrontalieră a prețurilor pentru consumatori. În pofida temerilor inițiale exprimate în special de economişti, euro nu a dat dovadă, până în prezent, de nicio slăbiciune majoră – spre deosebire de dolarul american. Deficitul bugetar şi comercial semnificativ împreună cu costurile uriaşe ale operațiunilor militare din Irak şi Afganistan au dus la devalorizarea monedei americane. Comparativ cu anul 2002, dolarul a pierdut aproape jumătate din valoarea sa, în fața euro. Dar, în toamna lui 2008, criza financiară a lovit Europa din plin, iar euro a avut şi el de suferit.

Examinarea candidaților

O țară membră UE nu poate introduce euro automat, ci trebuie să îndeplinească aşa-numitele criterii de convergență ale Uniunii Monetare Europene. Deficitul bugetar nu trebuie să depăşească 3% din produsul intern brut (PIB), iar datoria națională să nu fie mai mare de 60% din produsul intern brut. În plus, rata inflației nu trebuie să depăşească cu mai mult de 1,5% inflația medie a celor trei țări membre UE cu cea mai mare stabilitate a prețurilor, iar rata dobânzii pe termen lung să nu varieze cu mai mult de 2% peste nivelul celor trei state UE cu cele mai scăzute rate ale acesteia. În sfârşit, țara candidată trebuie să participe la mecanismul ratei de schimb al Sistemului Monetar European timp de cel puțin doi ani consecutiv fără a înregistra o devalorizare a monedei sale naționale. Deși în ultimul an România s-a situat destul de departe de atingerea ultimelor două criterii de convergență, iar pentru anul acesta se prevede posibilitatea ca deficitul bugetar să depășească 3%, Banca Națională a României (BNR) nu a anunțat amânarea termenului de adoptare a euro, programată pentru 2014. Mugur Șteț, purtător de cuvânt BNR, explică: „Programul de convergență pe care l-am stabilit de comun acord cu Comisia Europeană stabilește ca în 2012 să aderăm la mecanismul ratei de schimb (ERM-2). La acel moment va trebui să îndeplinim criteriile de convergență și să ne menținem în parametrii respectivi“.

Puncte nevralgice

Dezvoltarea economică
nu este uniformă în zona euro. Înainte, băncile centrale naționale puteau combate efectele neplăcute prin politica de dobândă. Azi, bancherii din Turnul Euro din Frankfurt decid o rată a dobânzii valabilă din Suedia până în Cipru.

Competitivitatea
s-a dezvoltat atât de diferit în UE, spun criticii, încât Italia şi Spania ar trebui să-şi devalorizeze semnificativ monedele, în timp ce Germania ar candida la o revalorizare pozitivă. Dar, cu o monedă unică, asemenea decizii nu mai sunt posibile. Competitivitatea în scădere, combinată cu o monedă puternică, afectează performanța competitivă în context global şi va duce, mai devreme sau mai târziu, la pierderea locurilor de muncă.

Însăși stabilitatea
monedei euro se dovedește a fi o problemă: cu cât euro se apreciază mai mult în comparație cu dolarul american, cu atât mai scumpe vor fi bunurile din Europa în zona de circulație a dolarului. Aceasta afectează economia europeană, puternic dependentă de comerțul extern. Anul trecut, bunurile şi serviciile exportate au reprezentat 22,6% din produsul intern brut al statelor UE (în Japonia ele au reprezentat 18,4%, iar în SUA 11,8%). România are ca principali parteneri de export țări din zona de circulație a euro (în primul rând, Germania și Italia). În prima parte a anului trecut, deși leul era mai puternic în raport cu euro, exporturile noastre au mers bine. Însă la finele lui 2008, chiar și cu un leu mai slab, oficialii Asociației Naționale a Exportatorilor și Importatorilor din România estimau o scădere drastică a volumului acestora din cauza scăderii cererii pe piețele externe.

Planuri de viitor

Uniunea Monetară Europeană
atrage tot mai multe țări. De la introducerea euro, în 1999 (inițial doar ca monedă de depozit), alte patru state au adoptat euro: Grecia (2001), Slovenia (2007), Malta şi Cipru (2008). Azi, 320 de milioane de persoane trăiesc în zona euro, ceea ce reprezintă o piață uriaşă. Prin comparație, în SUA locuiau anul trecut circa 302 milioane de persoane. La 1 ianuarie 2009, Slovacia a devenit al 16-lea din cele 27 de state UE unde circulă moneda unică.

Următoarele pe lista
de așteptare sunt Estonia, Letonia şi Lituania. Deşi încă nu corespund criteriilor de convergență, participă de peste doi ani la mecanismul ratei de schimb al Sistemului Monetar European.

Unele state
– Marea Britanie, Danemarca şi Suedia – nu ar avea impedimente în a adopta euro. Cu economii robuste şi o cultură a stabilității, ele ar consolida Uniunea Monetară. Dar opoziția populației a împiedicat introducerea euro pe respectivele piețe. Chiar în contex- tul scăderii dramatice a lirei sterline la finele anului trecut, ministrul britanic pentru Europa, Caroline Flint, a declarat pentru Euronews că Marea Britanie nu are planuri de introducere a euro.

Va rămâne euro stabil?
În 2008, băncile centrale au aruncat mulți bani în circuitul economic, pentru a menține nivelul lichidităților pe piață. În mod normal, aceasta ar reprezenta un potențial de inflație. Dar cel mai pro-babil Banca Centrală Europeană nu va fi nevoită să ia măsuri pentru a opri creşterea prețurilor, deoarece criza economică mondială a scăzut dramatic cererea de produse.

Vote it up
31
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza